duminică, 16 octombrie 2016

Marturia parintelui Ciprian Staicu despre conferinta monahilor athoniti de la Brasov.



Vineri 14 oct., la Brasov a avut loc conferinta monahilor athoniti veniti in Romania. Trecand peste diversiunile create de catre Patriarhia Romana in privinta acestor parinti, multi credinciosi au avut ocazia sa vada cine sunt ei cu adevarat, participand la conferintele sustinute de catre acestia. Inregistrarile video integrale au inceput sa apara, pentru cei care nu au reusit sa participe, unii neavand "binecuvantare" de la protopopii sau ierarhii locului. In ciuda tuturor opozitiilor venite din randul oficialitatilor bisericesti, credinciosii au participat la aceste conferinte ramanand impresionati placut de prestanta invitatilor. In cele ce urmeaza va oferim marturia unui martor care a fost la conferinta de la Brasov, tocmai in calitate de traducator, parintele Ciprian Staicu (in foto):


Doamne ajută!

Aseară, la conferința de la Brașov a părinților athoniți, a fost minunat. Un ieromonah local a încercat să tulbure în mod agresiv și fanatic începutul conferinței, dar gheronda Sava i-a răspuns cu multă dragoste, fapt pe care acela nu l-a îndurat și … dus a fost (îi dorim să fie cu Dumnezeu mereu, în Adevăr). A mai fost și un nene la vreo 150 kg care a proferat amenințări pe hol, s-a luat tare și de mine, chiar mi-a făcut poze mie, un biet trecător. Îl cheamă Vasile (nu știu dacă … cel Mare sau nu…) Doamne dă-i sănătate și mântuire în Adevăr !

Conferința a decurs bine, întrebările au fost foarte interesante. Nu s-a văzut nici un duh de schismă, de negare a autorității arhierești, de minciună sau calomnie, ci a fost o cuvântare în duhul Sfinților Părinți. Că mulți ”teologi” ecumeniști au studiat prin Apus, având ca profesori pe eterodocși, este de fapt o premisă de la care reiese și o concluzie normală: nu prea știu ce înseamnă duhul Sfinților Părinți. De aceea nu pot pricepe Adevărul.

Constituția României – legea supremă în stat – garantează dreptul la liberă expresie și dreptul la liberă circulație. Așadar ”teologia bâtei” folosită de ecumeniști nu impresionează pe cei care au Duhul lui Hristos în ei și mărturisesc cu smerenie, dar cu fermitate, Adevărul scripturistic și patristic. Nici un Regulament al vreunei instituții – deci nici Regulamentul de organizare și funcționare al BOR nu se poate opune Constituției României, așadar fiecare are dreptul la părere și are, desigur, conform bunului simț, de altfel specific românesc, obligația să asculte părerea celuilalt. Din păcate, ecumeniștii nu vor să ne spună argumentele lor, le ascund în mănușa cu care țin strâns bâta. Pierderea lor, ce să faci!
Și acum îngăduiți-mi să vă spun veștile bune:

1. Părinții athoniți au pregătit și este gata de publicare un text plin de durere și de smerenie, dar și de mărturisire autentică, către Sf. Chinotită, în care spun că au așteptat destul ca aceasta să ia o atitudine referitoare la Sinodul din Creta. Răbdarea are limite, că nu putem să Îl batjocorim pe Dumnezeu prin nepăsare. Deci Athosul este pe poziții. Să nădăjduim că vocea lui va fi unitară și toți părinții vor fi de partea Ortodoxiei, nu a ”vrăjmașilor Fiului Fecioarei”, dintre care cei mai răi sunt ecumeniștii sincretiști.

2. În luna ianuarie 2017 grecii pregătesc o sinaxă panortodoxă, la care vor participa episcopi, clerici, monahi și mireni din toată lumea, pentru a fi anatematizate hotărârile eretice și sincretiste ale Sinodului ecumenist din Creta. Acolo va fi glasul Bisericii, în Duhul Sfânt. Să ne ajute Dumnezeu să mergem! Avem toată binecuvântarea Sfinților Mucenici și a Sfinților Mărturisitori ai Bisericii celei Una, care este Sfânta Ortodoxie.

Mesajul părintelui Sava Lavriotul este clar: lupta trebuie dusă din interiorul Bisericii, nu vom ieși din ea, ne rugăm pentru ierarhii noștri să ia atitudine mărturisitoare împotriva ecumenismului, iar semnatarii din Creta să se dezică – simplu – de semnătura pusă pe documentele sincretiste și eretice de acolo. Suntem pregătiți de orice prigoană, nu pentru tăria noastră, căci suntem neputincioși, ci pentru Puterea care vine de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt. Amin.

Așa să ne ajute Dumnezeu !

Pr. Ciprian-Ioan Staicu (umil traducător aflat în trecere pe la Brașov aseară)

Un comentariu:

  1. Am fost parinte si eu la Bv pe data de 14 unde am scris pe bilet ca Streza pune preotii sa faca campanie electorala.Dupa acea data Streza a dat ordin in biserici sa faca campanie indemnand lumea sa semneze pentru primarul PNL Dumitru Flucus din com. Sinca Noua.Sa plece Streza odata ca face multa sila si abuz cu pomenirile lui de cite 4 ori numai la sf. liturghie.Acest primar este un caracter foarte slab,corupt si om de nimic.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.