unde să fie invitaţi şi
susţinătorii sinodului
din Creta.
Părintele Sava Lavriotul (de la Mănăstirea
Marea Lavră - Athos) se află în România împreună cu doi monahi români de la
schitul românesc Prodromu. Ei au dat pe faţă ceea ce oficialii BOR din România
ascund de câteva luni, dovedind că hotărârile sinodului din Creta sunt deviate
de la învăţătura autentic ortodoxă. Ecumeniştii din România au răspândit
zvonuri prin care se încearcă discreditarea acestora în faţa credincioşilor
ortodocşi din ţară. Ei au venit în România cu binecuvântarea superiorilor
duhovniceşti, fiind invitaţi de către asociaţia culturală ASTRADROM. Referitor
la cele afirmate în timpul conferinţelor, monahii îşi asumă responsabilitatea
integral şi sunt dispuşi să stea faţă în faţă cu cei care le aduc acuze.
Părintele Sava ne mai spunea: “Doresc, şi
chiar îi invit pe cei care au obiecţii în privinţa noastră, să avem discuţii
publice despre sinodul din Creta şi despre venirea în România. Nu am nimic de
ascuns şi chiar m-aş bucura să lămurim lucrurile faţă către faţă”.
Vedeti si: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/precizari-in-legatura-cu-conferinta-de.html
Nici la Piatra Neamţ nu au lipsit diversiunile şi denigrările din partea
unor feţe bisericeşti faţă de monahii athoniţi. Mai mulţi credincioşi din oraş
ne spun că protopopul i-a îndrumat să nu participe la conferinţă deoarece monahii
ar fi nişte fugari şi nu fac parte din Biserica Ortodoxă. Aceleaşi zvonuri
le-au răspândit şi alţi preoţi din oraş. În cursul dimineţii zilei de 11
octombrie a.c., fără a se oferi vreo explicaţie, Consiliul Judeţean Neamţ, a
anulat contractul pentru sala unde trebuia să aibă loc conferinţa. Iniţial
evenimentul trebuia să aibă loc la Teatrul Tineretului, imobil care funcţionează
sub oblăduirea directă a conducerii judeţene Neamţ. În această situaţie,
organizatorii au închiriat Sala de la cinematograful Dacia cu care s-a făcut
contract scris şi semnat de ambele părţi (între organizatorii conferinţei şi
administratorii sălii). La puţin timp după semnarea contractului, în urma unui
telefon primit de la Direcţia Naţională a Cinematografelor din Bucureşti,
administratorii au anulat şi cel de al doilea contract. După mai multe
boicotări prin care se încerca obstrucţionarea conferinţei, organizatorii au
închiriat holul unui hotel. În cele din urmă conferinţa a avut loc la Hotel Central.
Întârzierea începerii conferinţei a fost înţeleasă de către participanţi. În
cele din urmă, au venit aproximativ 300 de persoane care s-au bucurat de
întâlnirea cu monahii athoniţi şi le-au mulţumit organizatorilor că nu au renunţat.
Nici la Iaşi nu au lipsit
sabotările. Mai mulţi preoţi din Iaşi, printre care şi consilieri ai
mitropolitului Teofan Savu, au îndemnat credincioşii să nu participe la
conferinţa monahilor athoniţi. S-au răspândit zvonuri asemănătoare cu cele din Bihor şi
Piatra Neamţ. Iniţial conferinţa trebuia să se ţină în sala Eminescu de la
Grand Hotel Traian. Deşi a existat un contract semnat între organizatori şi
administraţia hotelului, actul a fost anulat la puţin timp după ce au apărut
primele afişe prin oraş. Administratorii hotelului spun că decizia de anulare
a contractului se datorează reţelei electrice a clădirii, motivând că nu este
suficient curent care să alimenteze concomitent camerele din hotel şi sala.
Presupunem că acesta ar fi motivul real şi ne întrebăm: Oare în momentul
semnării contractului, administratorii nu au ştiut că instalaţia electrică a
hotelului nu ar face faţă la iluminarea camerelor simultan cu a sălii
închiriate? Cert este că organizatorii conferinţei s-au repliat, iar conferinţa
s-a ţinut la o altă sală din oraş. Cu toate piedicile care au avut loc, au
participat aproximativ 300 de persoane.
Zvonurile răspândite de unii
preoţi nu au fost întâmplătoare. Se pare că ei au fost „informaţi” ce trebuiau
să spună credincioşilor. Mesajul diversionist al acestora se regăseşte în
comunicatul emis in data de 12 octombrie 2016 de Patriarhia Română pe basilica.ro. Se observă că are acelaşi limbaj şi răspândeşte
aceleaşi derute. Una dintre diversiunile întâlnite în comunicatul amintit este
încercarea de a da impresia că monahii invitaţi în România ar îndemna la
răzvrătire şi neascultare. Aceasta minciună va fi vădită după apariţia
înregistrărilor video (integrale) pe internet, în care se vor observa că aceşti
monahi au dezbătut chestiuni teologice legate de hotărârile din Creta. A spune
Adevărul nu înseamnă instigare. Dacă sinodalii BOR se tem de acest Adevăr este
o chestiune care ar trebui să-i îndemne la căinţă şi îndreptarea propriilor
fapte, căci încă se mai poate. În urma agitării spiritelor, părintele Ştefan
Nuţescu de la schitul Lacu a trimis Patriarhiei Române (prin email) o
înştiinţare cu caracter de notă informativă prin care se dezice de cei ce
mărturisesc împotriva sinodului din Creta. Asupra comunicatului de pe basilica.ro şi a atitudinii părintelui
Ştefan Nuţescu, vom reveni în curând.
Referitor la acuzele de schismatici şi răzvrătiţi aduse părinţilor athoniţi
de către oficialităţile BOR, părintele Sava răspunde: „Faptul că nu suntem de acord cu deciziile luate în Creta, nu înseamnă
că suntem schismatici sau că facem neorânduială. Nimeni nu are voie să ne
scoată în afara Bisericii pentru că vrem să urmăm învăţătura Sfinţilor Părinţi.
O spunem clar şi răspicat că ecumenismul este o erezie şi nu acceptăm
globalizarea în plan religios. În materie de credinţă nu avem voie să schimbăm nimic!”.
Un susţinător al sinodului din
Creta este pr. Dragoş Bahrim, director al Seminarului Teologic din Iaşi. Acesta
a refuzat să stea de vorbă cu părinţii athoniţi în prezenţa credincioşilor, în
schimb i-a îndemnat pe ieşeni să nu meargă la conferinţe în care „se vorbeşte de rău despre Sfântul şi Marele
Sinod”. Îi amintim părintelui Dragoş Bahrim că nimeni nu l-a alungat de la
Piatra Neamţ când a conferenţiat pentru susţinerea sinodului din Creta, nimeni
nu i-a boicotat sala de conferinţă, iar organizatorii (Asociaţia medicală Cristiana)
nu au fost ameninţaţi de către nimeni.
Părintelui Bahrim îi răspunde preotul Matei Vulcănescu din Grecia:
„Parintii au binecuvantarea
stareţului! Parinte Bahrim, din pacate va dovediti a fi manipulator!
PS Longhin este în comuniune cu Mitropolitul său si anume IPS Onufrie
al Kievului si întregii Ucraine, dar nu pomeneşte (după modelul rusesc, în
toate eparhiile se poemenşte si Patriarhul- ca un fel de papa) pe patriarhul
Chiril în semn de protest! Monahul Flavian nu participa la aceasta conferinta.
La aceasta conferinta participa Gheron Sava si Parinti din Schitul Prodromu cu
binecuvantarea Starelului si sub oblăduirea
lui ava Iulian Prodromitul! (am aflat) . Pozitie oficială a SchituluiProdromu
nu exista pentru ca înca Sinaxa Dublă nu s-a pronuntat, dar monahii au dreptul
sa aibă o pozitie pe care o exprimă. Dacă Sinaxa Dublă se pronunţă pro
Creta, atunci zeci de monahi si ieromonahi athoniti vor întrerupe pomenirea
patriarhului Bartolomeu. În felul acesta se vor delimita de schizmaticii pro
sindul din Creta. Deci parinte Dragos Bahrim, observ ca faceti un joc politic
si nu aveti sinceritate bisericeasca, ceea ce va scoate inafara Imparatiei!”
Ne-am interest şi noi în Sfântul Munte despre “binecuvântările” necesare
în vederea mărturisirii Adevărului de credinţă. Am aflat personal de la gheronda
Gavriil (urmaş al părintelui Paisie Aghioritul) că i-a dat binecuvântare
părintelui Sava să vină în România pentru conferinţe. De asemenea, cei doi
părinţi de la Prodromu au binecuvântarea părintelui Iulian Prodromitul.
În încheiere amintim că
părinţii athoniţi, aflaţi săptămâna acesta în România, sunt dispuşi să discute
în faţa publicului cu oricare dintre susţinătorii sinodului din Creta. Rămâne
de văzut dacă vreunul, dintre cei care-i acuză, le va accepta propunerea.
Marius Pop
Laura Abrudan
eu as dori sa-i intalnesc aici in arad.
RăspundețiȘtergerese vede ca n-au facultate monahii astia, daca ar stii cu ce se mananca dreptul canonic ar intelege cum sta treaba..dar ei nici nu se intereseaza..doar vorbesc aberatii dupa cum le vina. Pacat...
RăspundețiȘtergerePărintele Cleopa știa mai multă teologie decât 90% din cei cu facultate, așa că nu are vreo relevanță lucrul ăsta. Cine îi oprește pe cei de la Patriarhie să facă vreo conferință cu specialiști în drept canonic, dogmatică, istorie bisericească, în care să explice cum stau lucrurile cu acest sinod?
ȘtergerePe monahul simplu, il intelepteste Dumnezeu. Pe monahul prost il intelepteste facultatea. (Sf. Calinic de la Cernica)
Ștergere@ pentru Dani Daniel. Vorbiți așa pentru că D-voatră aveți facultate? De teologie? Mă îndoiesc... Monahii athoniți nu vorbesc de la ei, ci din Sfintele Scripturi și Sfânta Tradiție a Bisericii milenare... Ei mărturisesc ceea ce au mărturisit sfinții din toate timpurile. Din cei cu facultate de teologie de astăzi nu toți sunt ortodocși în cugetare, însă Dumnezeu are oameni luminați și dintre cei fără studii acreditate de oameni...
ȘtergereDoar ca informație suplimentară: Părinții Profesori emeriți Gheorghios Metallinos şi Theodoros Zisis sunt experți în Teologie și vorbesc la unison cu acești monahi... care bolnavi, la pat, mărturisesc Adevărul, pentru ca Lumea să se mântuiască... Trebuie să cercetăm... E ușor a judeca. Iertați-mă!
Un teolog ortodox
Dreptul canonic se mananca doar cu adevar, iubire si durere pentru semeni.cred ca monahii stiu bine ,,meniul''. De unde stiti ca nu au facultate?Si daca nu ar avea cine v-a spus ca pt a-L propovadiu pe Dumnezeu tb.sa ai facultate?cate facultati si cursuri ecumeniste au avut in portofoliul personal Sf.Apoostoli?Poate ne dati cateva exemple de aberatii
RăspundețiȘtergereLa Vaslui se organizeaza conferinta?
RăspundețiȘtergereNu ați înțeles ideea. Cei care nu sunt de acord cu atitudinea monahilor Athoniti nu sunt neapărat susținători ai sinodului...
RăspundețiȘtergereRăspund la întrebarea din titlu. Nu se poate discuta omenește. Susținătorii voștri fac scandal, striga, urlă etc etc. Te iau și la bătaie. Nu exagerez
RăspundețiȘtergere@Dani Daniel Omule, aici nu e fotbal,ramai la fotbal, nu ai treaba cu teologia, habar nu ai ce trateaza dreptul canonic, stai in scaun directorial din piele cu ghiulul pe deget, si judeci monahii. Nu ma mir de asa reactie din partea ta.
RăspundețiȘtergereÎntre timp acesti parinti au contrazis multe dintre afirmatiile făcute la aceste conferințe. La conferința de la Rădeni au căzut în schismă spunând că în BOR nu e validă Împărtășania. Vezi articolele din săptămâna asta de pe ASTRADROM.
RăspundețiȘtergere