CUM AJUNGEM LA BUCURIA UNEI
RUGĂCIUNI CURATE ȘI SFINTE!
|
Cum ajungem să ne rugăm așa cum trebuie?
Ajungem să ne rugăm așa cum trebuie prin oleacă de suferință. Dacă nu treci prin suferință, nu știi să te rogi. Dacă nu treci prin suferință, nu știi să iubești. Dacă nu știi să iubești, nu vine harul lui Dumnezeu. Dar noi, românii, întotdeauna am fost legați și Dumnezeu mereu ne-a iconomisit această stare ca să putem și suferi, ca să putem să și ne rugăm curat. Că rugăciunea nu este numai o derulare de rânduieli din Ceaslov, de acatiste și paraclise. Nu! Este trăire evidentă și participarea ta la ziua aceasta mare a frumuseții dinlăuntrul omului. Aici este important să putem ca prin această răbdare și pocăință, să ajungem la bucuria unei rugăciuni curate și sfinte.
Ajungem să ne rugăm așa cum trebuie prin oleacă de suferință. Dacă nu treci prin suferință, nu știi să te rogi. Dacă nu treci prin suferință, nu știi să iubești. Dacă nu știi să iubești, nu vine harul lui Dumnezeu. Dar noi, românii, întotdeauna am fost legați și Dumnezeu mereu ne-a iconomisit această stare ca să putem și suferi, ca să putem să și ne rugăm curat. Că rugăciunea nu este numai o derulare de rânduieli din Ceaslov, de acatiste și paraclise. Nu! Este trăire evidentă și participarea ta la ziua aceasta mare a frumuseții dinlăuntrul omului. Aici este important să putem ca prin această răbdare și pocăință, să ajungem la bucuria unei rugăciuni curate și sfinte.
În același timp e o criză de duhovnici. Vor veni duhovnici
buni în viitorul apropiat?
Această criză a apărut încă din 1948-1950, de când comunismul a introdus regulamentele acestea în Biserică. Au venit cu desființarea monahismului, au venit cu secularizarea mănăstirilor și în același timp cu totalul refuz de a primi elemente noi. După anii 1948-1950 mănăstirile au primit foarte limitat începători. Primeau numai oameni bolnavi, handicapați, lucru care a dus la sărăcia aceasta de duhovnici. Un duhovnic, în viața lui cea de toate zilele, trebuie să-și ducă și viața duhovnicească, să aibă și un mediu, să aibă o ambianță, să aibă niște mănăstiri unde să se formeze, unde să se consolideze, să se întărească și acolo împreună cu viețuitorii să poată să se călească și să formeze ucenici. Așa dispersat, și împins dintr-o zonă în alta, nu se poate forma. Ori la noi a fost și o mentalitate greșită că în mănăstire dacă s-au ales așa vreunul, doi mai deosebiți care să facă ceva în lumea creștină, ei au fost marginalizați și în sfârșit s-au dus în lumea întreagă. Au ajuns în Sf. Munte, au ajuns pe Sinai, au ajuns peste tot, dar n-au rămas în România. Asta din cauza răutății și a planului diabolic pe care comunismul l-a lăsat în lumea noastră creștină, că n-au nevoie de îndrumători spirituali. Ei au nevoie de oameni care să producă mai mult sminteală decât zidire. Și au și reușit pentru că este ambianța aceasta de satanizare. Aceasta este drama mare.
Această criză a apărut încă din 1948-1950, de când comunismul a introdus regulamentele acestea în Biserică. Au venit cu desființarea monahismului, au venit cu secularizarea mănăstirilor și în același timp cu totalul refuz de a primi elemente noi. După anii 1948-1950 mănăstirile au primit foarte limitat începători. Primeau numai oameni bolnavi, handicapați, lucru care a dus la sărăcia aceasta de duhovnici. Un duhovnic, în viața lui cea de toate zilele, trebuie să-și ducă și viața duhovnicească, să aibă și un mediu, să aibă o ambianță, să aibă niște mănăstiri unde să se formeze, unde să se consolideze, să se întărească și acolo împreună cu viețuitorii să poată să se călească și să formeze ucenici. Așa dispersat, și împins dintr-o zonă în alta, nu se poate forma. Ori la noi a fost și o mentalitate greșită că în mănăstire dacă s-au ales așa vreunul, doi mai deosebiți care să facă ceva în lumea creștină, ei au fost marginalizați și în sfârșit s-au dus în lumea întreagă. Au ajuns în Sf. Munte, au ajuns pe Sinai, au ajuns peste tot, dar n-au rămas în România. Asta din cauza răutății și a planului diabolic pe care comunismul l-a lăsat în lumea noastră creștină, că n-au nevoie de îndrumători spirituali. Ei au nevoie de oameni care să producă mai mult sminteală decât zidire. Și au și reușit pentru că este ambianța aceasta de satanizare. Aceasta este drama mare.
Ați spus de iubire, ce înseamnă iubire?
Să-ți dai viața pentru aproapele. Nu faci nimic fără grija de a veni în ajutorul celuilalt. Și când iei masa de prânz trebuie să te gândești la celălalt care stă la ușă și așteaptă undeva o bucată de pâine.
Să-ți dai viața pentru aproapele. Nu faci nimic fără grija de a veni în ajutorul celuilalt. Și când iei masa de prânz trebuie să te gândești la celălalt care stă la ușă și așteaptă undeva o bucată de pâine.
Chiar dacă tu ești neputincios?
Chiar dacă ești neputincios, tu împarte-ți bucata de pâine din dragoste pentru el. Aceasta este adevărata dragoste și viață pe care trebuie să o ducem noi.
Chiar dacă ești neputincios, tu împarte-ți bucata de pâine din dragoste pentru el. Aceasta este adevărata dragoste și viață pe care trebuie să o ducem noi.
(Fragment dintr-un interviu realizat
de Izabela Aivăncesei, publicat în Revista Atitudini Nr. 40)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.