Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci
Ev. Marcu VIII, 34-38; IX, 1
1.Înţelesul pe care-l are Crucea
în Sf. Evanghelie de astăzi nu este cel de semn de care am vorbit, ci cel de
suferinţă.
2.Deci îndemnul Mântuitorului
pentru noi oamenii este mai puţin de dorit. Uneori pare chiar revoltător:” Şi Hristos ne îndeamnă la
suferinţă, n-avem noi destulă?”.
3.Desigur suferinţa la care ne
îndeamnă Mântuitorul să luăm crucea şi să-L urmăm este vorba de suferinţa
înfrânării, răbdării, tăcerii, înfrânării gândurilor, a potolirii simţămintelor
rele şi alte suferinţe pe care le întâmpinăm de la ispitele diavolului spre
urcuşul duhovnicesc.
4.Toate aceste suferinţe nu sunt
uşoare, nici simple, nici de scurtă durată, deoarece ele ţin o viaţa întreagă.
5.Oare acestea sunt cele mai
grele suferinţe? Sunt şi alte suferinţe mai grele? Desigur
că da, şi anume: suferinţele cele mai chinuitoare sunt cele în urma păcatului.
Să ne gândim
la chinurile lui Cain după ce l-a omorât pe fratele său, la
chinurile lui Iuda după ce l-a omorât pe Iisus Hristos şi apoi să facem o
comparaţie în noi înşine privind viaţa noastră din curată în comparaţie cu cea
de mai târziu după ce am săvârşit diferite păcate.
6.Diferenţa e foarte mare, nu se
poate compara bucuria copilăriei cu chinurile mustrării de conştiinţă de mai
târziu în urma păcatelor săvârşite.
7.Noi motivăm că ei n-au
necazuri, iar noi suferim datorită necazurilor ce vin peste noi. Oare aşa să
fie? N-au avut necazuri sau n-au păcate? Noi
avem suferinţe din cauza necazurilor sau a păcatelor?
8.Să medităm mai mult la această
motivare falsă a noastră şi să credem că cea mai grea suferinţă este cea
datorită păcatelor.
9.Să ne gândim la Sf. Serafim de
Sarov cu inima curată ca a unui copil nevinovat, pentru care fiecare om era o
bucurie pentru el.
10.Dacă suferinţa răbdării şi
înfrânării la care ne cheamă Hristos este grea, suferinţa în urma păcatelor
este groaznică.
11.Cea dintâi duce la viaţă, cea
de-a doua duce la moarte sufletească.
12.Ar fi bine să medităm şi
altceva şi anume: orice păcat începe cu o plăcere, de aceea cădem mai repede în
mrejile lui, amăgindu-ne; orice virtute începe cu suferinţă, de aceea nu luăm
în serios plinirea ei.
13.Dacă virtuţile ar începe cu o
plăcere, poate am întâlni mai mulţi oameni virtuoşi, dacă păcatul ar începe cu
suferinţă am întâlni mai puţini păcătoşi.
14.Mântuitorul prin îndemnul ce
ni-L face ne doreşte cel mai mare bine.
15.El nu vrea să ajungem rău,
urmăreşte mereu îndreptarea şi ne ajută mereu, de aceea ne îndeamnă: „Luaţi
jugul Meu asupra voastră, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”.
16.Vrând cu orice preţ să ne
ajute, să ne scoată din chinurile păcatului, văzând că totuşi nu ne îndreptăm, că nu ascultăm, ne
pune El o cruce a suferinţei, a unor încercări pentru tămăduirea păcatelor
noastre. Crucea pe care o pune Mântuitorul pe umerii noştri nimeni n-o poate
lua. Ea nu este distrugătoare, ci este tămăduitoare, este o cruce
medicamentoasă. Exemplu: dacă-l privim pe medic cum taie în carne vie îl putem
socoti chiar un criminal, dar dacă luăm în considerare scopul ce-l
urmăreşte - el deşi operează ne vrea
binele.
17.Asemenea lucrează şi Dumnezeu
cu noi. Nu este bine să aşteptăm în neîndreptare până ce ne pune Dumnezeu o
cruce pe umerii noştri. Este cel mai înţelept să ne luăm crucea de bunăvoie, la
ce ne îndeamnă Mântuitorul, crucea vindecătoare de păcate.
18.Să nu râvnim viaţa plăcerilor
păgubitoare, ca să ajungem la urmările chinuitoare ale suferinţelor păcatelor, ci mai bine să ne luăm crucea la
care ne îndeamnă Mântuitorul ca să scăpăm de moartea sufletească şi să trăim în
viaţa cea în Hristos care ne sprijineşte şi ne dă putere să ne putem duce
crucea Lui.
(Text preluat din PS Ioan Mihălţan,
episcopul Oradiei „Idei din Sfintele Evanghelii pentru
predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei
Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.215)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.