Idei de predici la duminica de dupa Inaltarea Sfintei cruci a PS Ioan Mihaltan al Oradiei

Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci

Ev. Marcu VIII, 34-38; IX, 1

1.Înţelesul pe care-l are Crucea în Sf. Evanghelie de astăzi nu este cel de semn de care am vorbit, ci cel de suferinţă.

2.Deci îndemnul Mântuitorului pentru noi oamenii este mai puţin de dorit. Uneori pare  chiar revoltător:” Şi Hristos ne îndeamnă la suferinţă, n-avem noi destulă?”.

3.Desigur suferinţa la care ne îndeamnă Mântuitorul să luăm crucea şi să-L urmăm este vorba de suferinţa înfrânării, răbdării, tăcerii, înfrânării gândurilor, a potolirii simţămintelor rele şi alte suferinţe pe care le întâmpinăm de la ispitele diavolului spre urcuşul duhovnicesc.

4.Toate aceste suferinţe nu sunt uşoare, nici simple, nici de scurtă durată, deoarece ele ţin o viaţa întreagă.

5.Oare acestea sunt cele mai grele suferinţe? Sunt şi alte suferinţe mai grele? Desigur că da, şi anume: suferinţele cele mai chinuitoare sunt cele în urma păcatului. Să ne gândim

la chinurile lui Cain după ce l-a omorât pe fratele său, la chinurile lui Iuda după ce l-a omorât pe Iisus Hristos şi apoi să facem o comparaţie în noi înşine privind viaţa noastră din curată în comparaţie cu cea de mai târziu după ce am săvârşit diferite păcate.

6.Diferenţa e foarte mare, nu se poate compara bucuria copilăriei cu chinurile mustrării de conştiinţă de mai târziu în urma păcatelor săvârşite.

7.Noi motivăm că ei n-au necazuri, iar noi suferim datorită necazurilor ce vin peste noi. Oare aşa să fie? N-au avut necazuri sau n-au păcate? Noi avem suferinţe din cauza necazurilor sau a păcatelor?

8.Să medităm mai mult la această motivare falsă a noastră şi să credem că cea mai grea suferinţă este cea datorită păcatelor.

9.Să ne gândim la Sf. Serafim de Sarov cu inima curată ca a unui copil nevinovat, pentru care fiecare om era o bucurie pentru el.

10.Dacă suferinţa răbdării şi înfrânării la care ne cheamă Hristos este grea, suferinţa în urma păcatelor este groaznică.

11.Cea dintâi duce la viaţă, cea de-a doua duce la moarte sufletească.

12.Ar fi bine să medităm şi altceva şi anume: orice păcat începe cu o plăcere, de aceea cădem mai repede în mrejile lui, amăgindu-ne; orice virtute începe cu suferinţă, de aceea nu luăm în serios plinirea ei.

13.Dacă virtuţile ar începe cu o plăcere, poate am întâlni mai mulţi oameni virtuoşi, dacă păcatul ar începe cu suferinţă am întâlni mai puţini păcătoşi.

14.Mântuitorul prin îndemnul ce ni-L face ne doreşte cel mai mare bine.

15.El nu vrea să ajungem rău, urmăreşte mereu îndreptarea şi ne ajută mereu, de aceea ne îndeamnă: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”.

16.Vrând cu orice preţ să ne ajute, să ne scoată din chinurile păcatului, văzând  că totuşi nu ne îndreptăm, că nu ascultăm, ne pune El o cruce a suferinţei, a unor încercări pentru tămăduirea păcatelor noastre. Crucea pe care o pune Mântuitorul pe umerii noştri nimeni n-o poate lua. Ea nu este distrugătoare, ci este tămăduitoare, este o cruce medicamentoasă. Exemplu: dacă-l privim pe medic cum taie în carne vie îl putem socoti chiar un criminal, dar dacă luăm în considerare scopul ce-l urmăreşte  - el deşi operează ne vrea binele.

17.Asemenea lucrează şi Dumnezeu cu noi. Nu este bine să aşteptăm în neîndreptare până ce ne pune Dumnezeu o cruce pe umerii noştri. Este cel mai înţelept să ne luăm crucea de bunăvoie, la ce ne îndeamnă Mântuitorul, crucea vindecătoare de păcate.

18.Să nu râvnim viaţa plăcerilor păgubitoare, ca să ajungem la urmările chinuitoare ale suferinţelor  păcatelor, ci mai bine să ne luăm crucea la care ne îndeamnă Mântuitorul ca să scăpăm de moartea sufletească şi să trăim în viaţa cea în Hristos care ne sprijineşte şi ne dă putere să ne putem duce crucea Lui.

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.215)