Raiul inundat cu steril

Intr-o dupa-masa de duminica, impreuna cu un grup de prieteni, membri NeamUnit, am fost sa vizitam una din cele mai triste zone de pe teritoriul romanesc, fostul sat Geamana, acoperit de o halda de steril, unde acum mai locuiesc in jur de 20 de suflete.
S-a mai scris si s-au mai prezentat imagini pe marginea acestui subiect, insa cu siguranta este unul dintre acele cazuri despre care oricat s-ar vorbi, niciodata nu e destul. Cu cat oamenii sunt mai bine informati asupra acestui gen de probleme, cu cat sunt mai sensibilizati, cu atat vor fi mai hotarati in a se opune altor proiecte care pot sa duca la dezastre ecologice similare.


Traim niste vremuri halucinante in care lacomia omului a ajuns sa distruga chiar leaganul vietii, pamantul din care se naste, din care se hraneste si in care isi traieste istoria scurtei sale vieti. Locuri cum este si acesta, pline de privelisti paradisiace, au darul de a umple inima omului de bucurie doar la simpla contemplare a lor. Insa in loc sa aprecieze acest dar, omul ce a facut? A inundat acest rai cu steril otravitor, a transformat o priveliste de vis intr-una dezolanta, rupta parca dintr-un film cu subiect post-apocaliptic. Dintr-un sat pitoresc in care traiau peste 400 de familii au mai ramas in jur de 15 care se incapataneaza sa vietuiasca aici, pe pamantul pe care il au de la stramosii lor, langa mormintele in care se afla ramasitele acestora.
Am reusit sa gasim acasa pe cativa dintre ei, nu am apucat insa sa trecem pe la fiecare. Oamenii s-au bucurat sa vada ca nu au fost uitati si ca nu sunt chiar singuri, chiar daca in prima faza nu stiau cine suntem si ce dorim. Am ajuns la doamna Valeria Bîrdea, sotia lui Eugen Bîrdea, cel care a aparut intr-un reportaj realizat de o televiziune. Am aflat cu durere ca sotul dansei a plecat sa-si caute mangaiere la Dumnezeu, in luna mai a anului trecut. Marturia acestor oameni e importanta si ne-am propus sa ne intoarcem sa ii ascultam pe toti si sa consemnam ceea ce au de povestit. Sunt suparati ca pe vremea cand a inceput totul au primit de la stat o suma infima de bani, a zecea parte din valoarea unei case la acea vreme. Sunt suparati ca mortii lor au ramas acolo sub steril, desi li se promisese ca vor fi mutati. Sunt suparati ca biserica unde au fost botezati, cununati, unde mergeau in fiecare duminica sa il slaveasca pe Dumnezeu, a ramas acolo, tintuita in halda namoloasa desi, la fel, era vorba ca va fi mutata. Insa realitatea este si mai dureroasa, si aceasta creioneaza si mai bine caracterul celor care se afla la pupitrele decizionale, iata ce ne marturiseste un localnic:
"Au venit recent sa dinamiteze biserica din lac, sa stearga urmele si sa nu se mai vada, insa Dumnezeu nu i-a lasat. Ii deranjeaza deoarece pe hartie biserica si cimitirul figureaza ca fiind stramutate, insa vedeti si dumneavoastra cu ochiul liber, realitatea este alta."
Oricate cuvinte am folosi, nu avem destule ca sa descriem tot acest cosmar, imaginile sunt putin mai relevante in acest sens. Este important sa vada cat mai multa lume ce se petrece in aceste zone, iar pe cei mai hotarati si mai insufletiti ii invitam chiar sa se urce in masina si sa mearga pana acolo, sa-i asculte pe viu pe acesti oameni si sa vada cu proprii ochi peisajul mohorat si otravit in care traiesc. Astfel, cu cat vor fi mai multi care sa cunoasca aceasta realitate, cu atat vor fi mai greu de manipulat de corporatii canadiene, americane, rusesti sau de oricare ar fi, care incearca sa convinga pe toate caile de "avantajele" unui astfel de proiect. Nu mai avem nevoie de astfel de "avantaje", de alte rani pe trupul tarii noastre, ne ajunge spre invatatura de minte dezastrul de la Rosia Poieni si altele de acest gen!
In incheiere voi prezenta marturia unei tinere ai carei bunici au trait in acest sat aflat acum sub milioane de tone de steril:

"Nu departe de Roșia Montană, peste câteva dealuri, unde acum zace un imens lac de steril sângeriu s-au născut și au trăit bunicii și tatăl meu. Soarta satului Geamăna este cumva pecetluită; lacul crește continuu, ca rezultat al exploatării cuprului de la Roșia Poieni, înghițind copaci și case, iar casa bunicilor mei este de mult sub oglinda otrăvitoare a lacului. Mă întreb ce ar spune ei uitându-se la ce a rămas din locul care a fost casa lor. Dacă ar înțelege că totul s-a făcut pentru un scop “nobil”; ce mai contează o mână de case, cimitirul, biserica, ce sunt acum acoperite de otravă? E suficient să arunci o singură privire spre ceea ce a fost o vale frumoasă, plină de viață, ca să te înfiori.
Oare vrem să vedem așa ceva și la Roșia Montană? Dar nu oricum, ci mult mai mare și mult mai otrăvitor? Iar întrebarea este: pentru ce? Sau mai bine spus, pentru cine? Oricum, nu pentru cei care încă locuiesc acolo sau pentru copiii lor, ci pentru câțiva oameni din țări străine care au văzut Roșia Montană doar pe machete.
Iar cei care s-au născut la Roșia Montană, dacă vor mai călca vreodată pe aici, se vor întreba unde sunt locurile în care au copilărit, casa parintească, ulițele pe care alergau, copacii sub care stăteau la umbră. Eeei, toate astea nu vor mai fi, dar în schimb vor găsi un crater imens care le va spune: „Aici a fost odată…” (Alexandra Roman)" 

Iata si cateva imagini cu ceea ce a fost satul Geamana, inainte ca deseurile indiferentei sa se deverse peste el:

Alte link-uri pe acelasi subiect:

http://alba24.ro/foto-peisaj-de-iarna-pe-lacul-de-steril-care-a-ingropat-biserica-din-satul-geamana-in-muntii-apuseni-265737.html

http://www.weart.ro/in-apuseni-a-inceput-sfarsitul-lumii-3/

http://www.diseara.ro/ro/conversatii/turism-si-natura-6/rosia-montana-adevar-si-minciuna-2577

http://www.rosiamontana.net/

sursa: poartasprecer.ro