Miruna Lepus: "In manuale avem un Eminescu cenzurat"

Miruna Lepuş. Născută în 1986, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (2008) din cadrul Academiei de Studii Economice. Masterandă în Teoria şi Practica Editării, la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. A debutat cu volumul Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l (Ed. Vremea,

2009), fiind cea mai tânără cercetătoare a operei lui Mihai Eminescu. Din 2008, lucrează la Editura Vremea.

Silviu Man (bookblog.ro): Miruna Lepuş, cât de mare este diferenţa dintre Eminescu, aşa cum îl vezi tu acum, şi Eminescu, aşa cum îl vedeai când ţi se preda la şcoală?

Miruna Lepuş: În şcoală, îl ştiam din cărţile romanţate de Eugen Lovinescu şi Cezar Petrescu, cu Mite, Bălăuca, Carmen Saeculare... Deci îl vedeam ca un pe poet îndrăgostit, neştiind nimic despre el în alt sens. Adică ştiam că a scris la Timpul, dar nu aveam idee ce, de ce, cine era în jurul lui... Apoi, după ce am terminat liceul, am început să aflu şi alte lucruri. Diferenţa constă în caracterul pe care bănuiesc că l-a avut Eminescu, în forţa lui intelectuală, în munca sa şi în dorinţa de a face ceva, în afară de poezie, care nu era neapărat cea mai importantă parte a vieţii sale. Mie, acum, mi se pare că Eminescu - jurnalistul trebuie să fie la fel de important, dacă nu chiar mai important decât Eminescu - poetul. Partea cu Eminescu = poetul a eclipsat restul personalităţii lui...

Silviu Man : Ai scris cartea special pentru tineri. Ce ar trebui să aflăm despre Eminescu, dincolo de imaginea aceasta oferită de programa din liceu - poeziile "ultimului mare poet romantic" însoţite de clasica poză cu papionul şi părul
dat pe spate?

Miruna Lepuş: În primul rând, să aflăm ce a mai făcut pe lângă poezie... Şi după ce aflăm despre lucrurile acestea, să avem dorinţa de a face măcar a mia parte din ce a făcut el, adică de a ne implica.

Silviu Man : Ce înseamnă "a te implica"?

Miruna Lepuş: Uite, mie, de exemplu, după ce am citit articolele lui, am simţit nevoia de a face ceva. Nu ştiam ce, dar era o dorinţă de a face ceva care să schimbe măcar puţin în jurul meu. Prin articolele lui, Eminescu a schimbat probabil opiniile multora din vremea lui... Şi, trebuie ca, din generaţia noastră, să fie câţiva care să aibă dorinţa asta de a se schimba cu adevărat. Şi care să aibă puterea de a munci pentru ceva mai presus de mâncare şi televizor. Dacă omul ăsta, branşat la calculator şi televizor, nici măcar nu crede că ar putea face altceva, nici nu-i trece prin cap că poate să schimbe câte ceva în viaţa lui personală, să facă o schimbare minimă, e pierdut cu totul. Sunt mulţi care nu fac nimic pentru salvarea lor ca oameni, rămân în rutina serviciu-casă-serviciu... Dacă vezi cât a putut să sufere şi să lupte omul ăsta, Eminescu, poţi avea sentimentul de vinovăţie că nu faci nimic, că nu ai nici o idee care să te mişte din loc, că nu faci decât să vegetezi toată viaţa. Dacă ar fi stimulaţi în acest sens de la o vârstă fragedă, tinerii ar mai avea o şansă, dar un tip de 20 ani care îşi duce deja viaţa prin cluburi nu prea se mai poate schimba.

Silviu Man : Nu le ceri oare prea mult dacă le ceri să vadă mai mult decât interesul lor?

Miruna Lepuş: Păi, dacă nu ai măcar dorinţa asta, trăieşti doar ca un animal care mănâncă şi doarme.

Silviu Man : S-au făcut în ultimii ani tot soiul de aşa- zise "tentative de recuperare" a lui Eminescu. Am văzut Emineşti punkeri, emo sau în grafitti...

Miruna Lepuş: Asta nu mi se pare recuperare, mi se par nişte glume de prost gust, ca să nu zic batjocură.

Silviu Man : De ce batjocură, de vreme ce ei cred că în felul acesta "dau praful jos" de pe "statuia" lui Eminescu?

Miruna Lepuş: Nu cred că prin nişte afişe sau imagini poţi să-i provoci pe tineri să mai citească ceva din opera lui. Mi se pare exclus ca prin grafitti sau cine ştie ce alte forme din acestea noi să faci pe cineva să se apuce de citit. E la fel ca la concursurile din şcoli - hai să facem un colaj din poeziile lui Eminescu, le recităm şi le punem la panoul de onoare, dar rămânem la acest nivel, jos.

Silviu Man : Şi între varianta muzeală, cu recitări plictisitoare în sala de clasă la 15 ianuarie, şi varianta modernă, parodică şi provocatoare, există o alternativă "viabilă"? Cum trebuie căutat Eminescu, înainte de a fi descoperit?

Miruna Lepuş: Există o categorie de elevi, care descoperă singuri şi ceilalţi, care nu caută nici dacă li se spune. Eminescu, cel complet, nu poate să intre în conştiinţa unui popor decât dacă se predă la şcoală. Un adevăr nu intră în mintea oamenilor decât dacă îl văd la un moment dat într-un manual, pe care-l pot lua de bun. Dacă se predă în continuare aşa, e foarte greu să mai schimbi părerea (fără a-i impune) cuiva care până la 18 ani a învăţat din obligaţie numai anumite lucruri.

Silviu Man : Bun, şi cum ne putem da seama dacă ceea ce e impus prin programa de limbă şi literatură română este bun?

Miruna Lepuş: Mai întâi, pentru a putea decide tu singur, trebuie să ai toate datele. Iar în liceu nu avem datele acestea. Eu însămi în liceu am crezut aşa cum am fost învăţată să cred.

Silviu Man: Şi ce te-a provocat de fapt să mergi mai departe? Te întreb fiindcă de la poetul romantic, cu Floare albastră şi Sara pe deal, până la incisivul publicist Eminescu, e aparent o cale foarte lungă.

Miruna Lepuş: Întâmplător, am primit o carte cu articolele lui Mihai Eminescu. Punctul de pornire al cărţii mele a fost uimirea că nu ştiam nimic din toate acele lucruri până la acel moment. Mi s-a părut inadmisibil să nu fi citit nici un articol al lui Eminescu, în condiţiile în care am luat 10 la Bac la română. Şi m-am întrebat - dacă eu eram astfel, cum era restul colegilor mei?

Silviu Man: Cum ţi se pare că-l văd cei de-o vârstă cu noi?

Miruna Lepuş: Sunt interesaţi în măsura în care se dă la Bac. Dacă nu se dă la Bac, nu mai sunt interesaţi. Asta deşi în liceu, una dintre profesoare ne-a spus mai multe lucruri "oculte" despre Eminescu.

Silviu Man: Cum ar fi...?

Miruna Lepuş: Câte ceva despre moartea lui, despre aşa-zisa prietenie pe care i-o purta Titu Maiorescu, despre articole, toate cu menţiunea: "copii, să nu spuneţi la Bac lucrurile acestea, că nu mai treceţi examenul".

Silviu Man: Deci, înţeleg că vorbim despre nişte lucruri care, înainte de a fi dezbătute, sunt direct cenzurate...

Miruna Lepuş: Da, în manuale avem un Eminescu cenzurat. Din acest motiv, tinerii rămân toată viaţa cu imaginea aceasta, pe care le va fi extrem de greu să o schimbe, fiind ferm convinşi că ceea ce scrie în manual este de necontrazis.

Silviu Man: Crezi că volumul pe care l-ai scris poate marca începutul unui nou fel, dezinhibat, de a-l privi pe Eminescu?

Miruna Lepuş: Mă rog, nu e un început, pentru că au mai scris şi alţii înainte. Cărţile lor au fost sursele mele de informare. Altfel, nu ştiu dacă se poate impune, de vreme ce nu am credibilitatea pe care o are un critic literar...

Silviu Man: Ce anume îţi dă autoritatea de critic?

Miruna Lepuş: Păi, în primul rând, am impresia că trebuie să fii bărbat, să ai peste 40-50 de ani si sa fii afiliat unei instituţii, altfel nu te crede nimeni (*râde*). Până nu se ajunge la această credibilitate, nu se poate schimba "în masă" opinia oamenilor. E clar că nu o să mă citeze nimeni în teza de la română. Aşa că va trebui să mai scriu mult de aici înainte...

Silviu Man: Chiar, ce-ţi propui pentru mai departe?

Miruna Lepuş: Pe acelaşi model pe care am conceput cartea aceasta, aş vrea să mai scriu una despre Nae Ionescu.

Silviu Man: Te întreb ce te-ar întreba 90% din tineri - cine e Nae Ionescu?

Miruna Lepuş: Da, şi eu mi-am întrebat prietenii şi majoritatea răspunsurilor au fost: cineva din perioada interbelică. Unii aveau o vagă idee despre legătura dintre el şi generaţia '27. Aşadar, pe scurt, a fost directorul ziarului *Cuvântul*, unul dintre cele mai importante ziare din perioada interbelică, a fost profesor de filozofie şi cel care a strâns la un loc o generaţie din care fac parte Noica, Eliade, Cioran, Vulcănescu, Mihail Sebastian etc.

Silviu Man: Şi de ce crezi că merită să-i acorzi atâta importanţă?

Miruna Lepuş: La început, m-a atras la el viziunea sa de dreapta, care are multe puncte asemănătoare cu a lui Eminescu. Apoi, atrage şi limbajul său limpede, puterea lui de a convinge prin informaţiile concrete şi argumentele pe care le oferă. În plan secund, m-a atras viaţa lui personală, de la prietenia cu Carol al II-lea la apropierea de legionari, viaţă privată - care nu era chiar cea pe care o recomanda în articolele sale... Oricum, cartea despre el nu are un public potenţial la fel de larg ca cea despre Eminescu. Nimeni nu prea ştie cine a fost Nae Ionescu şi nu pot să schimb asta peste noapte. În fine, eu însămi mai am mult de citit...

Silviu Man: Mi se pare că sari de pe un butoi de pulbere pe altul... Vorbeşti despre nişte personalităţi asupra cărora nu avem încă un consens.

Miruna Lepuş: Adică dacă scriu despre Nae Ionescu, e ca şi cum mi-aş pune pe frunte o etichetă cu "legionar". Probabil că de la prima carte mi s-au pus diverse etichete.

Silviu Man: Şi nu ţi-e teamă de o, să nu zic ostracizare, de o răceală în receptarea ideilor tale?

Miruna Lepuş: Nu. Nu am ce pierde. Puţini vor ca Eminescu să fie receptat aşa cum a fost de fapt.

Silviu Man: Foarte concret, de ce?

Miruna Lepuş: Dacă 5% din români ar face ce a făcut Eminescu, am avea o revoluţie totală, ar sări în aer democraţia noastră de acum. Cine are puterea de decizie acum, fireşte că nu vrea în nici un caz acest lucru.

Silviu Man : Eminescu a fost naţionalist?

Miruna Lepuş: Acum, cuvântul este depreciat. Dacă eşti naţionalist, e ceva de rău, eşti "extremist". Eminescu, în sensul de bază al cuvântului, era naţionalist.

Silviu Man : Sensul de bază fiind...?

Miruna Lepuş: A pune binele ţării înainte de binele personal.

Silviu Man: Care crezi că sunt marile idei preconcepute pe care le avem despre Eminescu?

Miruna Lepuş: 1. Că era veşnic îndrăgostit şi nu-şi găsea niciodată o iubită care să-l accepte, că umbla de unul singur "pe lângă plopii fără soţ".

2. Că nu avea niciodată bani, că era extrem de sărac şi, din cauza asta, şi însingurat. El totuşi avea un salariu de redactor-şef la unul dintre cele mai bune ziare din Bucureşti (muncea mult, e drept, erau dăţi când făcea de unul singur tot ziarul)- nu puteai să mori de foame din salariul ăsta. Nu era sărac lipit, avea şi el extravaganţe, când venea Veronica, îşi lua costumul şi jobenul...

3. Nu era inadaptat social. Nouă ni se pare că plutea prin lumea în care trăia, dar nu e adevărat e fals. Era o personalitate în epocă, era totuşi redactor-şef al unui ziar de primă mână.

Silviu Man: Era temut din această cauză?

Miruna Lepuş: Da, eu aşa cred. Şi de asta a şi păţit ce a păţit.

Silviu Man: Ce a păţit?

Miruna Lepuş: Aşa cum scrie şi Dan Puric în Omul frumos, "a fost îmbolnăvit". Nu era nebun, dar ceilalţi au avut grijă să-l înnebunească. Gândeşte-te că te ia poliţia de pe stradă şi te pune în cămaşa de forţă, te ţine două zile la spitalul de nebuni şi-ţi mai dă şi nişte medicamente, cum ieşi de acolo? Poţi să fii sănătos tun la început, degeaba...

Silviu Man: Sunt dovezi în acest sens?

Miruna Lepuş: Da. Sunt, de exemplu, rapoartele medicale, scrisori şi jurnale ale contemporanilor săi, rapoartele pe care le făcea ambasadorul Austriei la Bucureşti - asta nu înseamnă că ei l-au omorât, ci că era o persoană importantă pentru ei.

Silviu Man: Ce scria în rapoartele acelea?

Miruna Lepuş: Cam tot ce făcea Eminescu. Despre ce scria, activitatea lui în Societatea "Carpaţii", gândurile lui despre o Dacie Mare, un Imperiu Dacic, care, bineînţeles, ar fi luat Transilvania de la austro-ungari... Mai sunt şi alte probe.

Silviu Man: Deci nu era sărac, nu era înnebunit tot timpul de amor, nu era inadaptat social...

Miruna Lepuş: ... şi nu era antisemit. Nu a scris din antisemitism. Ceea ce a făcut, a făcut pentru români, nu din ură pentru ceilalţi. Şi dacă la momentul respectiv, se întâmpla ca evreii să aibă o mare parte din economia ţării, era normal să lupte împotriva lor ca putere economică. Pentru Eminescu nu conta că erau greci sau evrei. De altfel, nu doar despre evrei este vorba. Greco-bulgărimea apare şi în poezii, şi în articole, în multe rânduri. Oricum, nu avea nici o problemă cu religia lor sau cu seminţia lor.

Silviu Man: În afară de aspectul politic, cu acest vis al lui cu Imperiul Dacic care putea să mobilizeze oameni în această direcţie, de ce crezi că mai era temut la vremea lui?

Miruna Lepuş: Pentru că era corect în tot ce făcea. Îi critica pe liberali, asta era clar de la început. Apoi, când junimiştii s-au distanţat de conservatorii de la început, i-a criticat şi pe ei, spunând ferm că asta este o prostituţie politică, fiindcă s-au aliat cu liberalii ca să primească nişte ministere.

Silviu Man: Ce înseamna atunci să fii conservator - orientarea politică a lui Eminescu?

Miruna Lepuş: Conservatorii susţineau un progres măsurat, organic, cu respectarea tradiţiei şi evitarea adoptării instituţiilor apusene ce nu se potriveau la noi. Eminescu îşi dorea ca România să fie o Românie Mare, pe plan economic românii să deţină supremaţia şi bogăţiile ţării - agricultura, comerţul şi industria, câtă era... Pe plan cultural, în privinţa învăţământului, dă nişte statistici înfricoşătoare - câţi studenţi de diferite alte naţionalităţi faţă de câţi români erau în universităţi. Problema era că din generaţiile acelea rezulta o elită care urma să fie doar pe jumătate românească, ceea ce pentru ţară era un dezastru.

Silviu Man: Ceea ce ar fi învăţat ei în Occident ar fi aplicat aici spre dezastrul ţării?

Miruna Lepuş: Nu, vorbesc de elevii şi studenţii din ţară, dintre care nu erau mulţi români, pentru că nu aveau posibilităţi financiare. Un student costa mult la vremea aceea şi familiile de români în general nu prea aveau mijloacele necesare întreţinerii unui student. Iar Eminescu dorea ca şi românii să-şi permită acest lucru, fireşte, nu prin eliminarea celorlalţi. Nu voia să-i excludă pe ei, ci dorea ca românii să fie mai buni ca ei. De fapt, o logică a competiţiei... Voia o cultură românească, aşa cum voia o economie românească şi graniţe care să cuprindă toate teritoriile locuite de români.

Silviu Man: Crezi că asta înseamnă o închidere, o izolare, încercarea de a opri influenţele străine? Pentru că el însuşi a mers la izvoarele culturii universale...

Miruna Lepuş: Eminescu a studiat la Viena, şi s-a întors cu aceleaşi idei despre România. Deci nu contează unde înveţi, contează să înveţi să gândeşti româneşte...

sursa: Herman Vlad via Bookblog