Prezentăm mai
jos o scrisoare a unei maghiare din România publicată într-un ziar din Ungaria.
Indiferent de părerile istorice, e bine de reflectat asupra subiectului
tratat, cu atât mai mult, cu cât, această prezentare a situației redă modul de
gândire și poziția unei însemnate părți a maghiarilor din România.
Suntem recunoscători că
Transilvania aparţine României
Îmi pare rău, dar oricine care crede că
maghiarii din Transilvania au de gând să voteze în masă la alegerile din
Ungaria greşeşte profund. Respingem MASIV modul de gândire din Ungaria şi ne
bucurăm că ardelenii revin MASIV in România.
Ne-am săturat de certurile permanente, de
defăimarea românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite
reguli, de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului.
De toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Şi nu vrem să fim în conflict nici
cu românii.
Până acum, necunoscând situaţia de la voi,
din Ungaria, ne gândeam “uite, ce am pierdut, Ungaria este raiul pe pământ,
etc.”. Dar acum, după ce am aflat ce se întâmplă la voi, am început să fim
fericiţi că Ardealul aparţine României, fiindcă altfel aţi fi făcut şi aici ce
aţi făcut în ţara voastră, unde este considerat ungur numai cel care îi urăşte
pe ceilalţi, care îi detestă pe ţigani şi pe evrei.
Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în
comun. Unei asemenea mentalităţi noi îi punem stavilă la graniţa de vest a
României. Daca aţi fi trăit şi în România, ţară pe care sunteţi în stare să o
dispreţuiţi atât de mult, după mine ar trebui să vă fie ruşine. Desigur, onoare
puţinelor excepţii…
Eu sunt unguroaică, chiar dacă vă
surprinde. Cunoscuţii tăi din Partium merg în Ungaria doar ca vizitatori, dar
nu trăiesc acolo. Eu am trăit. Patru ani acolo şi 37 de ani în România. Sunt
unguroaică, dar pentru mine ungurimea din ţara-mamă este complet străină.
Vă spun vouă ce este ungurimea, sau cel
puţin cea văzută din Borsod. Urlete la concertele Kárpátia şi răgete de beţivi,
moarte jidanilor împuţiţi. Încrederea în teoriile conspiraţioniste şi
convingerea că tot ce există mai important în lume a fost inventat de unguri.
Ponegrirea altor popoare, de la francezi la români şi de la ruşi la negri.
Ridiculizarea ţiganilor, în glumă dar şi în serios. Afirmaţia că limba maghiară
este divină. Credinţa în tot felul de tâmpenii, ca aceea că evreii vor o patrie
nouă în Ungaria pentru proviziile ei de apă (notez că judeţele Békés şi Hajdú
importă apă din România pentru că apa de acolo este nepotabilă).
Adică, vorbim aceeaşi limbă dar nu suntem
aceeaşi naţiune. Între noi sunt deosebiri atât de mari încât, după euforia
începutului, ungurul din Ardeal priveşte cu groază în jurul său, încă tremurând
din cauza şocului cultural, înjosirilor şi gândurilor neabordabile. Dumnezeule,
unde am ajuns…
Atunci când stăm de vorbă cu voi, la
început totul pare în ordine, dar după aceea începeţi să spuneţi nişte lucruri
incredibile. În clipa aceea, ne dăm seama că ne-am înşelat amarnic şi că noi nu
putem gândi la fel ca voi.
Societatea maghiară este în declin. În
degradare accentuată. Oamenii nu se mai căsătoresc, nu fac copii. Deşi ei nu
recunosc asta, dar totuşi aşa trăiesc. Mişcarea “Jobbik” (partid politic
radical naţionalist, al 3-lea din Ungaria, considerat de unii ca fascist,
rasist, antisemit – n.n.) devine tot mai popular tocmai fiindcă declară nişte
”adevăruri” pe care oamenii nu le spun, dar le gândesc. Lumea este plină acolo
de organizaţii paramilitare, portaluri fasciste, care îi intoxică în masă pe
oameni. Este exact ceea ce nouă nu ne trebuie. Asta nu e adevărata lume
maghiară, ci înfumurarea arogantă a unei populaţii în scădere. Dacă acest
proces nu încetează, Ungaria se va auto-falimenta. Un popor care nu este în
stare să-şi recunoască greşelile şi în permanenţă îi arată cu degetul pe
ceilalţi, îşi pierde posibilitatea de vindecare.
Vindecarea începe cu pocăinţă, nu cu
aroganţă. Ardealul nu va urma această cale.
Urmează textul original în
limba maghiara:
Egy erdélyi véleménye. Van kérdés?
“Hálát adunk, hogy Erdély Romániához tartozik”
feltöltve: 2013 Március 10.
“Ez nem magyarság. Ez egy fogyó nép pökhendi
felfuvalkodottsága” – írja a határon inneniekről egy határon túli magyar. Mit
gondol egy erdélyi az anyaországi magyarok pökhendi, kirekesztő, melldöngető
magyarkodásáról? Kommentben megírta:
“Már elnézést, de
aki azt hiszi, hogy az erdélyi magyarok majd tömegesen mennek szavazni a
magyarországi választások megrendezésekor, az súlyosan téved. Elutasítjuk
TÖMEGESEN a magyarországi gondolkodásmódot és örülünk annak, hogy TÖMEGESEN
visszatelepülnek az erdélyiek Romániába.
Elegünk van az állandó civakodásból, a románozásból, a
lélektelenségből, a szabályokhoz való görcsös ragaszkodásból, az emberi
kapcsolatok elsivatagosodásából, a keresztyénség teljes hiányából. Mindez
nekünk NEM kell Erdélyben. És nem akarunk összeveszni a románokkal sem.
Eddig, amíg nem ismertük a ti viszonyaitokat, rendre azt gondoltuk,
Istenem, mit is veszítettünk… Magyarország… édenkert. De most, hogy
megismertük, miként is gondolkoztok, rémülten hálálkodunk, hogy Erdély
Romániához tartozik, mert ha nem, ezt is olyanná tettétek volna mint a ti
országotok, ahol csak az számít magyarnak, aki gyűlöli a másikat és jól tud
cigányozni meg zsidózni.
Na hát ehhez,
nekünk TÖMEGESEN semmi közünk. Ennek a mentalitásnak megálljt parancsolunk
Románia nyugati határán. Tudjátok, ha mindkét országban éltetek volna, igen,
Romániában is, amit annyira képesek vagytok szidni, akkor szerintem nagyon
szégyellnétek magatokat. Tisztelet a kevés kivételnek. [...]
Magyar vagyok,
bármilyen meglepő. A te parciumi ismerőseid csak látogatóba mennek
Magyarországra, de nem élnek ott. Én éltem. Négy évet Magyarországon és 37 évet
Romániában. Magyar vagyok, de nekem az a magyarság, amit az anyaországban annak
értenek, teljesen idegen.
Megmondom, nektek
mi a magyarság, legalábbis Borsodban mi az. Ordítani Kárpátia koncerteken és
hullarészegen üvölteni, dögölj meg büdös zsidó. Összeesküvés elméletekben hinni
és azt állítani, hogy magyarok találtak fel a világon mindent ami jelentős
dolog. Más népeket állandóan pocskondiázni, a franciáktól a románokig, az
oroszoktól a négerekig. Állandó cigányozás. Viccben és komolyan is. Állítani,
hogy a magyar isteni nyelv. Mindenféle marhaságot elhinni, hogy a zsidók
Magyarországot akarják új hazájuknak, az ivóvízkészlet miatt (csak megjegyzem,
Békés és Hajdú Bihar megye Romániából importálja a vizet mert az ottani
ihatatlan).
Szóval egy
nyelvet beszélünk, de nem vagyunk egy nép. Közöttünk olyan hatalmas különbségek
vannak, hogy a kezdeti eufória után, az erdélyi magyar rémülten néz körbe a
kultúrsokk és megaláztatások meg vállalhatatlan gondolatok hatásától még
reszketve: Te jó ég, hova kerültem…
Veletek ha
beszélget az ember, kezdetben úgy tűnik minden rendben van, de aztán olyanokat
mondtok, hogy megáll az óra a falon. Akkor rájövünk, kegyetlenül csalódtunk és
nem gondolkozhatunk ugyanígy.
A magyar
társadalomban van egy romlás. Nagy romlás. Az emberek nem házasodnak. nem
vállalnak gyereket. Bár ezt nem mondják, de mégis úgy élnek. A Jobbik azért
terjed mint a rákfene, mert olyanokat mond, amit az emberek nem mondanak ki, de
úgy gondolnak. paramilitáris szerveződések, fasiszta portálok tömege, ismétlem
tömege mérgezi az embereket.
Ez az, ami nekünk
nem kell. Ez nem magyarság. Egy fogyó nép pökhendi felfuvalkodottsága. Ha ennek
nem lesz vége, Magyarország fel fogja számolni önmagát. Az a nép, amely nem
képes beismerni a hibáit és állandóan másokra mutogat, elveszi magától a
gyógyulás lehetőségét.
A gyógyulás
bűnbánattal kezdődik, nem pökhendiséggel. Erdély nem követi ezt az utat.”
Pentru a
vedea textul din ziarul ungar accesați link-ul:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.