Duminica
a Treia a Sfântului şi Marelui Post
Ev.
Marcu VIII, 34-38; IX, 1.
1.Mântuitorul a fost foarte
realist privind viaţa aceasta şi viaţa veşnică. Realismul constă în faptul că
redă totdeauna esenţialul în privinţa mântuirii. Multele realităţi negative din
fiinţa noastră, ca urmări ale păcatului, îl înrobesc pe om şi ca orice boală îl
slăbesc din punct de vedere spiritual, îi atacă ce-i mai important pentru viaţă
- curajul.
2.Orice medicament e amar. Şi cele
sufleteşti sunt amare. Nu e uşor să fii atent la vorbire ce, cum şi cât
vorbeşti. Nu e uşor să potoloşti
patimile legate de trup, cu atât mai greu frământările lumeşti sau stăpânirea
urii, ambiţiei, răzbunării.
3.Ne trebuiesc eroisme pentru potolirea acestora. Ori aceste
eroisme ne produc foarte grele
suferinţe, care suferinţe sunt numite „cruce”. Deci luarea acesti cruci este neapărat
o grea şi lungă suferinţă.
4.Neplăcut pentru noi, înclinaţi
spe comoditate să ne angajăm la astfel de „cruci”, dar este cunoscut faptul că
robirea în păcatele mai sus amintite ne produc şi ele grele suferinţe.
5.Dacă înfrânarea de păcate este
grea, suferinţa care o aduc păcatele este chinuitoare.
6.Înfrânarea de păcate duce la
viaţă, la întrămare. Este deci o
suferinţă mântuitoare, salvatoare, pe când înrobirea în păcate duce la moarte
sufletească.
7.Deci o suferinţă duce spre
viaţă, iar cealaltă spre moarte.
8.Se cade cu toată incurajarea să
luăm suferinţa crucii, mântuitoare, despre care ne vorbeşte Iisus Hristos, de
a-l urma pe El.
9.Experienţa vieţii ne dovedeşte
că orice păcat începe cu plăcere, fapt pentru care uşor cădem în păcate, orice
virtute începe cu o suferinţă şi mai greu mergem pe această cale strâmtă.
10.Sensul cuvântului că trebuie
„să-ţi pierzi sufletul” ca să te mântuieşti este mai adânc: pentru noi ca
oameni, salvarea şi mântuirea e legată de lumea aceasta o avem în nădejdea
bunurilor materiale, ori este explicabil că aceste bunuri pierd sufletul. Deci
cine vrea în acest sens să-şi mântuiască sufletul îl va pierde.
11.Pierderea sufletului pentru
mântuire constă în înfrînarea de la
aceste părute salvări mântuitoare: adică ridicarea sufletului din cele
materiale, socotite pentru noi ca o pierdere este de fapt mântuire.
12.Versetul 36 este legat de ce
am spus înainte. Dorinţa noastră de a dobândi cele materiale peste măsură
pierde sufeletul, deci trebuie făcută o diferenţă între a câştiga sufletul şi a
câştiga cele materiale.
13.Continuarea e clară – e o mare
diferenţă între valorile sufletului şi cele materiale. Mântuitorul compară
valorile unui suflet cu lumea întreagă.
14.Se întâmplă ca lipsind dreapta
judecată să ajungem să ni se pară ceva înjositor a urma poruncile lui Dumnezeu.
Aceasta faţă-n faţă cu cei plini de patimi şi fărădelegi.
15.Este primejdios să ţinem cont
de părerile păcătoşilor şi nu de părerile Mântuitorului.
16.Slava realităţilor lucrurilor
dumnezeieşti, slava îngerească nu se pot compara cu plăcerile lumii vremelnice.
17.Puse faţă în faţă diferenţa
este mare şi folosul incomparabil.
18.Rostul postului este tocmai
acela al luptelor duhovniceşti prin
înfrânare, deci prin suferinţă, ca să ajungi la viaţa veşnică începută în lumea
aceasta.
19.De aceea biserica a aşezat
această Sf. Evanghelie în una din Duminicile de la începutul Sfântului Post al
Paştilor.
-->
Text
preluat din :
PS Ioan Mihălţan, Episcopul Oradiei. Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1999, p.180-182
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.