Sergiu Nicolaescu - păgân sau creștin?

Incinerarea e o practica pagana provenita din religii idolatre. Crestinismul, conform Sfintei Scripturi, ne invata ca omul a fost creat din pamant si in pamant trebuie sa se intoarca.

Practica incinerarii este mult mediatizata si incurajata de catre masonerie folosindu-se pretexte ca: ecologie, libertatea de a alege, dimensiunea spatiului ocupat etc.

Pornind de la subiectul incinerarii actorului Sergiu Nicolaescu, o parte a mass-mediei romanesti a acuzat Biserica Ortodoxa pentru refuzul de a-i face slujba inmormantarii. In canoanele Bisericii Ortodoxe se mentioneaza ca sinucigasii si paganii nu pot fi inmormantati cu preot. Incinerarea este cu mult mai grava din punct de vedere crestinesc deoarece aceasta nu da voie raposatului posibilitatea de a fi inmormantat. In felul acesta trupul sau nu mai poate reveni in tarana din care a fost creat. In slujba inmormantarii se spune: ,,tarana ai fost si in tarana te vei intoarce". In concluzie, cei care doresc sa fie incinerati nu au nici o legatura cu crestinismul si nu vor ajunge la Judecata de Apoi, semnandu-si inca din viata sentinta: iadul.
Avem toata consideratia fata de intreaga cariera cinematografica a artistului vis-a-vis de sentimentele patriotice promovate prin filmele sale, dar acest lucru nu da dreptul nimanui sa calomnieze Biserica Ortodoxa pentru ca a refuzat sa faca un compromis. Nu suntem impotriva deciziei lui Sergiu Nicolaescu, a fost dreptul lui de a alege, vrem doar sa aducem in cele ce urmeaza un raspuns la acuzele de ce Biserica ortodoxa nu a vrut sa ii faca slujba inmormantarii. Daca vre-un preot a facut slujba inmormantarii la un incinerat a facut-o pe cont propriu, pe raspundere personala nu cu acordul Bisericii.

 Incinerarea este un obicei paganesc provenit din idolatrie (Deuteronom 12:31) şi o parte rămâne încă şi astăzi. Ea este o urâciune pentru Dumnezeu, cum ne arată şi Amos 2:1. Desigur, Dumnezeu Însuşi, în anumite cazuri ale unor greşeli deosebit de grave în Israel, poruncise ca cel vinovat să fie ars (Levitic 20:14 ; 2:9), dar aceasta nu face decât să sublinieze caracterul deosebit şi solemn al incinerării, şi aceasta arată că era o ruşine şi o pedeapsă de a fi îndepărtat în acest mod din mijlocul poporului. În afara acestor cazuri, îngroparea [sau: înmormântarea] este forma potrivit lui Dumnezeu a înhumării, cum găsim peste tot în Vechiul Testament, ca şi în Noul.

După cădere, Dumnezeu spusese omului: „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Genesa 3:19). „A te întoarce în ţărână” bineînţeles nu vrea să spună „a fi ars”.

Patriarhii şi-au înmormântat soţiile şi au fost ei înşişi înmormântaţi de fiii lor. Dumnezeu îi spusese lui Avraam că el va merge în pace la părinţii lui şi că va fi ars? Imposibil! - ci mai degrabă înmormântat la o bună bătrâneţe (Genesa 15:15). A nu fi înmormântat era o judecată a lui Dumnezeu şi o dezonoare în Israel (1. Împăraţi 14:13; Ieremia 16:4,6). Iosia, acest împărat evlavios, a fost ultimul dintre împăraţii lui Iuda care a avut un mormânt adevărat (2. Cronici 35:24). 

A înmormânta mortul corespunde de fapt gândurilor lui Dumnezeu: aceasta mai este confirmat de faptul că Dumnezeu a înmormântat El Însuşi pe slujitorul Său Moise, şi numeni nu ştie mormântul lui până astăzi (Deuteronom 34:6). Şi ce să spunem când ne gândim că, „după Scripturi”, Iisus Hristos nu numai a murit, ci a fost înmormântat (1. Corinteni 15:3,4 )? „El a fost cu cel bogat în moartea Lui” (Isaia 53:9), şi anume în mormântul lui Iosif din Arimateea.

Anania şi Safira au fost luaţi sub ochii apostolului Petru pentru a fi înmormântaţi (Fapte 5:6,10), şi când Ştefan a fost lapidat, bărbaţi evlavioşi - evident evrei - au venit şi l-au înmormântat (Fapte 8:2). Aceste indicaţii ale Scripturii sfinte nu ar trebui să fie de ajuns pentru a ne feri de orice alt mod de a acţiona?

Un alt gând important se impune: Creatura are dreptul de a mutila, anume de a arde, trupul creat de Dumnezeu? Şi în ce ne priveşte pe noi, credincioşii, trupul nostru nu este pe lângă aceasta templul Duhului Sfânt (1. Corinteni 6:19)? Nu suntem ai noştri, ci am fost cumpăraţi cu un preţ. Aceasta priveşte şi trupul nostru. Dacă este voia Lui ca unul sau altul dintre noi să trebuiască să-L glorifice trecând prin moarte (deşi noi aşteptăm venirea Domnului pentru a fi luaţi), atunci trupul credinciosului (nu cenuşa lui) este pus în pământ ca o sămânţă de înviere, pentru a fi înviat la întoarcerea Mântuitorului nostru (1. Corinteni 15:35 şi urm.). (vezi comori.org)

Timpul necesar pentru a incinera un corp uman este de 14 minute. La inceput focul trebuie sa arda la temperatura mai scazuta pentru a se inmuia pielea, apoi pielea se rupe de corp si dupa ce devine neagra, se ridica temperatura pana la 1600 de grade celsius in functie de greutatea corporala a decedatului. Dupa ce  trec cele 14 minute, ramasitele  se scot din cuptor, se pun intr-un malaxor pana cand devin cenusa. La cererea clientilor extravanganti care vor sa ramana o amintire pretioasa la propriu pentru cei dragi, angajatii crematoriului pot transforma cenusa in diamante aplicate pe bijuterii. Pretul incepe de la 5000 de euro. Pentru cei care toata viata au visat sa ajunga printre stele, exista varianta ca cenusa lor sa fie pusa intr- o capsula care va ajunge in spatiu. Pretul este pe masura, 50 000 euro. In SUA  o incinerare costa 700 dolari.

Vedeti si: http://apologeticum.wordpress.com/2013/01/04/sergiu-nicolaescu-un-prigonitor-al-legionarilor-a-ales-sa-plece-de-pe-acest-pamant-ca-un-pagan/