In calendarul ortodox pe 12 nov alaturi de Sf. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Constantinopolului si Cuv. Nil Pustnicul sunt trecuti si taranii nasaudeni (ardeleni) care si-au aparat credinta cu propria lor viata, care o redam mai jos.
Viaţa Sfântului martir Atanasie (Tănase) Todoran din Bichigiul Năsăudului
Despre viaţa lui Tănase Todoran se cunosc puţine date, se ştie că a fost contemporan, conjudeţean şi împreună luptător pentru ortodoxie cu Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin.
Bătrânul Tănase Todoran, cunoscut şi sub numele de Atanasie Todoran, s-a născut în Bistriţa (Sălăuţa), într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii preotului George Coşbuc[1] şi era cunoscător de carte, colector de contribuţie în comunele de pe valea Bichigiului şi Sălăuţei[2]. Numele său, scris în Protocoalele Bisericii din Bichigiu este Tudoran a lui Dănilă. Tănase era numele uzual (porecla), care vine de la grecescul „tanatos” însemnând moarte. Creştinii folosesc numele “atanatos” însemnând “fără de moarte”. De aceea Biserica preferă numele Atanasie. Atanasie înseamnă nenurire, viaţă. Acest nume este atestat în documentele emise de domnitorul Moldovei, Mihail Racoviţă. Porecla a fost transformată în nume odată cu fuga sa în Moldova, datorită implicării în războiul “curuţilor”, pentru a i se pierde urma.
Atanasie Tudoran a sot toată viaţa sa militar şi aşa a şi murit ca un ostaş apărător al ortodoxiei creştine. Acest mucenic este numit incorect de către istorici şi jurnalişti “Badea Tănase Tudoran” sau “Ţăranul Tănase Tudoran”. Deoarece el şi-a asumat ţărănia[3] ca pe un dar al statorniciei în legea românească.
A stat în „cătănie” la împăratul hasburg Leopold I, timp de 11 ani, dar amânându-i-se eliberarea dintr-un regiment de Viena, sătul de amăgiri şi de războiele la care a luat parte, a dezertat şi s-a întors acasă[4]. Acest împărat a dat la 4 decembrie 1690 aceea diplomă numită leopoldină, după numele său, în 18 puncte, care a fost un adevărat statut sau constituţie a Transilvaniei, pentru mai bine de un secol şi jumătate. Urmărit de oamenii împărătesei, Atansaie Tudoran, o perioadă s-a ascuns prin în munţii Ţibleşului şi în Maramureş, apoi fiind hărţuit de paznicii puterii revine în Ardeal, prin Ţara Chioarului, unde „domn şi stăpân” a ajuns Gligor Pintea Viteazul[5]. După uciderea lui Pintea în fruntea unei cete destul de numeroase, Atanasie Tudoran a trecut Carpaţii pe vreme de iarnă, cu multe sacrificii de vieţi omeneşti printre care şi fiica pe care o lasă într-un mormânt acoperit de o stâncă, ca şi reazăm sufletesc şi de viitor îi mai rămâne fiul.
Sfântul Atanasie cu sabia în mână, a slujit domnitorului Moldovei ani îndelungaţi, apărând graniţele calcate de duşmani, aşa cum o arată şi un framnent dintr-un document: “IO, Mihail Racoviţă, din mila lui Dumnezeu Cel închinat în Troiţă, Voievod a toată Ţara Moldovei, slobozim din oastea noastră, după ce a slujit-o 13 ani în rang de căpitan, pe Dumnealui Atanasie TODORAN, în vârstă de 74 de ani şi jumătate”[6]. Un alt document al aceluiaşi dominitor îl statorniceşte în Moldova, împroprietărindu-l: “...ridicăm la cinul de răzăş domnesc, pe Dumnealui Atanasie TODORAN, care ne/a dovedit supu;enie, credinţă şi vitejie, şi îi dăm în stăpânire pe vecie pentru dânsul şi urmaşii săi douăzeci de pogoane de ţarină, trei de vie şi un crâng de pădure în ţinutului Neamţului... Dat azi, la 2 octobăr anul 1717 iar de la facearea lumii an 7225, şi subscris în Cetatea de scaun a Ieşilor”[7]. Când a intrat în slujba domenască a avut 61 de ani, şi a ostăşit de 13 ani, timp în care Cuviosul ierarh Pahomie din Gledin, a fost episcop la Roman. Se pare că am mai stat vreo trei decenii răzeş în Moldova – pe cele ce primise de la domnul Moldovei, adică în gospodăria sa, şi ar fi posibil să fi rămas acolo pentru totdeauna, dacă nu ar fi ajus veşti rele din Transilvania, la suflet, depre alt val apăsător şi anume grănicizarea melegurilor natale şi încercarea de ai trece pe români ortodocşi forţat la uniaţie (catolicizare).
Dârzenia de apărător cu preţul vieţii a credinţei ortodoxe îi vine bătrânului Atanasie Todoran şi din faptul că s-a născut într-un sat în care a existat din vremuri străvechi o mănăstire. Pentru reconstruirea căreia episcopul ortodox Ioan Lazr (Kyr?), deducea tratative cu Cetatea Bistriţei, în anul 1523, pe vremea lui Ştefănică Vodă al Moldovei. Tratativele s-au încununat cu succes doar în anul 1533, în vremea lui Petru Rareş, când pe pârâul Bichigiu s-a reconstruit mănăstirea, Cetatea Bistriţei dându-i proprietăţi şi înlesniri, şi confirmând proprietăţile mănăstireşti din vechime[8].
În anul 1750, se întoarce în Transilvania şi este închis pentru câţiva ani în Turnul Dogarilor din Cetatea Bistriţei. Eliberat s-a dus în Bichigiu, unde în scurt timp de la sosirea lui fiul moare şi nefiind preot ortodox se opune cu îndârjire spovedirii şi împărtăşirii lui de către un preot greco-catolic: „Bătrânul l-a îngropat în cultul credinţei strămoşeşti, căci el nu aderase şi nu se pricepea de ce să fie catolic. Tot timpul s-a opus procesului de militarizare şi, implicit de catolicizare, îndemnând oamenii să nu cedeze fără asigurările vreunui document împărătec. Legăturile cu Moldova nu şi le întrerupse şi, după unel păreri, trimisese acolo în câteva rânduri grupuri de emigranţi, dându-le scrisori către noul domnitor Constantin Racoviţă. Tocmai fuga oamenilor la Moldova era un fenomen resimţit deregimentul străin, ca o ameninţare directă a puterii politice şi militare, inclusiv economice.
Ridicarea în masă a ilvenilor şi a altor sate someşene, în 1763, constituind valul principal al marelui exod, n-a fost, prin urmare, un act spontn, nesăbuit, ci un plan, o ultimă soluţie în lupta împotriva catolicizării austriece în Transilvania ”[9].
Ştim că pentru introducerea catolicismului la români, s-au înfiinţat două regimente de graniţă „valahe”, unul la Făgăraş şi celălat la Năsăud, de către generalul Bukov.
Între anii 1761-1762, împreună cu alţi fruntaşi din ţinutul Năsăudului, generalul din Viena, militareazarea 21 de comune de pe valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. Se crede că a fost personal la Viena cu celalţi, unde s-a încheiat pactul cu Curtea de la Viena, dânduli-se nişte asigurări cum că românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de anumite avantaje după militarizare, şi cu nădejdea că viaţa lor se va îmbunătăţii prin ieşirea de sub asuprirea saşilor din districtul Bistriţei[10]. Grănicizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimişi ofiţeri de la Viena de către împărăteasa Maria Teresa.
În Bichigiu, în 4 mai 1763, credincioşii, ascultând de bătânul Tănase Todoran, nu l-au lăsat pe episcop să intre în biserica din sat decât a doua zi, însoţit de garda militară care a pătruns cu armele în biserică[11].
Din documente reiese că tratativle pentru recunoaşterea Mănăstirii Bichigiu au durat zece ani. Socotim că saşii bistriţeni, la aceea vreme catolici, nu au încuvinţat în prima fază reconstruirea mănăstirii. Datorită faptului că în 1529, Petru Rareş (1527-1538 şi 1541-1546), primeşte de la Ioan Zapolza cetatea Bistriţei cu 50 de sate, precum şi Rodna cu 23 de sate şi Unguraşu cu 34 de sate. A devenit stăpân peste un teritoriu întins în Transilvania având ca şi capitală înfloritoarea cetate Bistriţei, a treia ca mărime şi importanţă a Transilvaniei, atitudinea patriciatului săsesc din Bistriţa devine binevoitoare[12].
La 10 mai 1763, la numai un după grozăvia lui Bukov, care a distrus bisericile, mănăstirile şi schiturile ortodoxe din Transilvania, crezând că lupta de organizare s-a încheiat, tot el, cu o mare suită de generali şi demnitari, însoţit şi de episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron (1754-1764). A venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul Regimentului II de graniţă, pe platoul Mocirla din Salva, unde se aflau 3000 de recruţi. În faţa celor două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri stăteau înşirate lângă comuna Salva[13], şi cum revolta mocnea în sufletele fiecăruia, în faţa lor (recruţilor) apare bătrânul Tănase Todoran, care a slujit ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea, care era în vârstă de 104 ani şi a strigat: „Vrem vlădică de legea noastră. Astfel nu jurăm. Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege Românească să ne-o ciufulească tisturile. Jos armele! Alungaţi afară păgânii din toate hotarele noastre!”[14]. De fapt aceasta era dorirea tuturor românilor nu numai a celor din zona Năsăudului, mai departe vedem ce scriu împărătesei sibienii: „Ori arhiereu de lege grecească, ori să ni se sloboadă graniţele, să ieşim din ţară, să mergem acolo unde om putea să ni ţinem legea şi să avem şi pământ ca să trăim!
...Altfel nu jurăm. Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege Românească să ne-o ciufulească tisturile. Jos armele! Alungaţi afară păgânii din hotarele noastre!”[15]. O altă mărturie: „De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă că suntem oaameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor mereg până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor înălţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească tisturile. Jos armele! Aruncaţi afară păgâni dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile; până atunci, nu, odată cu capul.ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine”[16].
Această cuvântare a bătrânului Atanaie Todoran a avut un efect puternic asupra grănicerilor. Amândouă batalioanele au ridicat armele şi le-au îndreptat spre Bukov şi cei care erau cu el. Cu greau a reuşit să scape rănit atât Bukov cât şi calul său, iar episcopul Petru Pavel Aron a scăpat cu fuga printr-un pârâu, abandonându-şi veşmintele.
Iată ce scrie cronicarul ungur Gyorgy Retegy despre revolta Sfântului Atanasie Todoran din mai 1763: „În ţinutul Bistriţei între bieţii români buimăciţi au prins pe mulţi, pe unii i-au bătut cu vergile, pe alţii cu bâta, pe unul l-au tras în ţeapă, pe altul l-au spănzurat, la al patrulea i-au tăiat capul, pe al cincelea l-au tras pe roată. Se zice că acesta din urmă era de 114 ani şi nu-i acuzat de altceva, decăt că în vara trecută (10 mai 1763, n.n.), pe când generalul Bukov cu episcopul unit (greco-catolic, n.n.) Petru Aron, din Bistriţa a venit între ei, s-a produs o mare tulburare şi atât generalul cât şi vlădica au fost siliţi săplece de acolo fugind. Se zice că acest bătrân s-a dus la vlădica şi i-a spus: «Fiul meu de unde eşti?» Acesta i-a răspuns că «de la Blaj». «Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa şi-a dat domeniu, du-te acolo, stai liniştit, nu ne mai tulbura pe noi în credinţa noastră!» După aceasta l-a luat de mână pe vlădică şi l-a condus o bucată de loc, pentru ca mulţimea tulburată să nu năvălească asupra lui. Moşneagul care la vârsta de 114 ani a fost zdrobit pe roată pentru credinţa sa se numea Tănase Todoran din Bichigiu... ”[17].
Poporul îl considera răspunzător de distrugerea mănăstirilor şi bisericilor, precum şi de abandonarea revendicărilor naţionale ale înaintaşului său episcopului Inochente Micu: “Şase luni au durat cercetările, iar la 12 noiembrie 1763 s-a publicat aspra sentiţă. Printre cei condamnaţi Mani Grigore, Dâmbu Alexa şi Ion Apetri din Zagra, Zinveliu Vasile din Poieni, Finegari Samuilă din Găureni, Vasile Oichii, Ioan Scuturici, Miron Natul, Dumitru Homei din Telciu, Vasile Dumitru Apopii din Mocod”[18].
A doua zi după rebeliune, grănicerii au reţinut armele, iar steagurile le-au dus la biserica din Năsăud şi le-au predat preotului pentru a le păstra. La scută vreme a venit o comisie să facă cercetări asupra celor întâmplate pe platoul Mocirla în mai 1763, cercetările au durat 6 luni. Este de înţeles că ancheta s-a îndreptat asupra lui Atanasie Todoran, şedinţa s-a pronunţat în 12 noiembrie 1763, cu următoarele pedepse: “Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare”[19]
„Atanasie Todoran a fost cu roata, iar Vasile Dumitru Apopii din Mocod, Mani Grigore din Zagra şi Vasile Oichii din Telciu au fost spânzuraţi şi trupurile lor neînmormmântate, pentru aceeaşi pricină.
Pentru cei 15 condamnaţi s-a dictat pedeapsa cu moartea, apoi, după citire, li se comută pedeapsa şi li se ordonă să treacă de zece ori în sus şi în jos printre loviturile de vergi a 300 de soldaţi, aşezaţi pe două rânduri.
Atanasie Todoran este tras pe roată, pe platoul Mocirla din Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, cu 22 înainte de supliciul lui Horea şi Cloşca, frânţi cu roata în 28 februarie 1785 pe platoul „La furci” lângă Alba Iulia”[20].
Din Bichigiu au mai fost împuşcaţi şi alţi credincioşi printre care şi Toader Cătană, pentru că au iubit „sfinţenia legii patriarhilor”, adică credinţa ortodoxă. Capetele lor au fost împlântate în pari, înaintea porţilor lor, iar bucăţi din trupurile ciopârţite le-au pus la răscruci de drumuri[21]. La rebeliune a participat şi un călugăr cu numele Sofronie Poppu , care declara că nu îi pasă de suferinţă şi de chinurile prin care trece sau de moarte pentru dreptate şi lege, fiindcă este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, că este mai plăcut a muri pentru lege decât a te face vânzătorul ei[22].
În tradiţia populară s-au păstrat cântece şi doine ale lui Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu pe care le-a rostit în timpul groaznicelor torturi la care a fost supus pentru credinţa strămoşească, condiţie „sine qua non” (obligatorie, fără care nu se poate), o baladă care se păstrează până în zilele nostre, suna astfel:
“Nu vă daţi feciori cătane
Că-ţi purta păduchi cu coarne
Asta v-o spune de un an
Moşul vostru Todoran
În pământ de m-or băga
Nu mă las de legea mea
Asta-i legea lui Hristos
Sloboziţi puştile jos... ”[23]
O altă baladă năsăsudeană glăsuieşte:
“Şi l-au dus, l-au dus legat
Pe o roată l-au aşezat
Şi lumea plângea, plângea
Pe roată când îl trăgea
Todoran din grai grăia:
Eu mor pentru legea mea”[24]
Toţi istoricii care s-au ocupat de Regimentul II de graniţă Năsăud, alături de Virgil Şotropa, fiind greco-catolici, au trecut sub tăcere motivaţia religioasă a revoluţiei pentru care a luptat, încercând să evidenţieze doar caracterul ei social. Având în vedere că ultimele cuvinte ale lui Sfântului Atanasie Todoran au fost: „Români, punturile pentru noi sunt moarte veşnică”[25].
Istoricul Augustin Bunea, l-a prezentat pe bătrânul Tănase Todoran ca iniţiatorul mişcării antiunioniste pe plaiurile năsăudene, nu din motive religioase, ci pentru a scăpa pe confraţii săi de obligaţiile militare[26]. Istorici mai noi ai Biserici greco-catolice, Silvestru Augustin Prunduş şi Clemente Plăianu, nici nu au mai pomenit de drama românilor din ţinutul Năsăudului, supuşi ofensivei catolice a Curţii de la Viena, condusă de generalul Bukov. Au încearcat să justifice “reacţia atât de brutaşă a generalului Buccow” în Transilvania, pentru că nu au acceptat unirea cu Biserica Romei, ci şi-au îndemnat credincioşii să rămână fideli credinţei ortodoxe străbune[27]. Este evident că aceste pretenţii istoriografice greco-catolice nu au nici o bază documentară şi nu se pot susţine şi nici demonstră, în schimb suferinţele prin care au trecut Sfântul Atanasie Todoran şi cei cu dânsul au rămas pană astăzi în popor chiar şi prin balade, nu numai prin cărţi.
Pedesele care au fost aplicate românilor năsăudeni au făcut ca pe moment să renunţe categoric la intrarea în regimentele grănicereşti. Acest fapt a făcut ca un grup de aproximativ 40 de revoluţionari năsăudeni să meargă la episcopul ortodox sârb Dionisie Naovacovici, ducându-i un memoriu prin care îl rugau să primească satele sub oblăduirea eparhiei sale. Lucru care nu a fost posibil şi neputându-i ajuta, episcopul s-a văzut nevoit să-i îndemne a înceta acţiunile de împotrivire asupra unirii. În acel memoriu era scris cu deamănuntul suferinţele pe care trebuiau să le îndure de la soldaţii catolici care umblau prin sate să-i treacă la uniaţie. Memoriul s-a încheiat cu: “Dacă tu Prea Sfinţite părinte nu te vei îndura de noi şi nu vei da ajutor şi mângâiere, nu ne mai întoarcem acasă, unde ne aşteaptă închisoarea şi pedepsele, ci pribegim în alte ţări, unde putem să rămânem liniştiţi”[28]. Episcopul sârb a înmânat acest menoriu şi guvernului Transilvaniei dar a fost respins. Cu toate acestea frământările continuau, iar revolta mai era întreţinută şi de trei ucenici ai lui Sofronie de la Cioara, preoţii Lazăr, Teodosie şi Efrem[29].
Cu siguranţă că credinţa lui strămoşească i-a fost insuflată şi de cuviosul Pahomie de la Ghedin, care a dus o luptă crâncenă în exil pentru apărarea dreptei credinţe.
Amintirea lui Tănase Todoran a rămas până în zilele noastre în creaţiile populare ale românilor din Ţara Năsăudului, mai jos vom reda câteva din aceste balade ale lui Tănase:
Cântecul lui Todoran[30]
Sub un deal cu stejăriş
Lângă Salva pon podiş
Într-o zi de primăvară
Grănicerii s-adunară
Ca să puie jurământ.
Zor di la bugernământ
Generalu-mpărătesc
Ş-un Vlădică românesc
După slujbă i-o oprit
Şi pă toţi i-o sfătuit
Jurământul să-l depună
C-apoi tăte-or mere strună.
Steagu cănd s-o aplecat
Un bătrân o-ncălecat
Moş Tănase Todoran
Nenfricatul veteran
Iese-n faţa lor călare
Şi rosteşte-o cuvântare:
“Nu primim a vostru sfat
Ne-aţi minţit, ne-aţi înşelat
Ca ş-atunci când am intrat
Graniceri la împărat.
Pă minciuni împărăteşti
Nu dăm braţe voiniceşti”.
Moş Tănase Todoran
Nenfricatul ardelean,
Ani el numără o sută
Ş-aceea de mult trecură
Cătr-a lui să întorcea
Şi din gură aşa grăia:
“Steagu-acesta-i mincinos
Slobozâţi puştile jos
Apăi iar le ridicaţ
Şi spre domni să le-ndreptaţi!”
Grănicerii-l ascultau
Puştile le arunacu
Şi în loc de jurământ
Le trântiră la pământ.
Apoi iar le ridicară
Şi spre domni le îndreptară.
Domnii rău s-o spăimântat
l-asta nu s-o aşteptat.
Di la-nalta Împărăţie
O vinit o comnişâie
Şi pe mulţi îi judecară,
feştecare cum să peeară:
Unii-n temniţă băgaţi,
opt să fie spânzuraţi
Numa’ moşu Todoran
Nenfricatu veteran
El s-o sfârşit tras pe roată,
Plâns şi azi de lumea toată.
Mândru câmp bătut de rouă
Îi jălesc fecioare nouă
Şi nouă feciori voinici
Pă cei omorâţi aici
Lângă Salva pe Mocirlă
Şi codru plânge de milă.
Pă vârful Ţâbleşului
Căntă puiu cucului
Ş-aşa cântă cu jale
Gândeşti că Ţâbeleşul peere.
Balada lui Todoran[31]
Pă la noi pă la Salva
Îi frumos primăvara
Pă cununa Mocirlii
Mândru cântă greierii
Cântă păsările-n
Toate primăverile
Ş-aşa căntă an de an
De jalea lui Todoran
Tras pe roată de duşmani
Nu s-o supus la tirani
Fosta Todoran bărbat
O plecat ca delegat
În Viena la-mpărat
La Terezia Maria
Ca să curme iobăgia
Când Todoran o-nturnat
O venit tiranii-n sat
Şi pe râtu cel întins
Pe Mocirlă lume-o strâns
Să depună jurământ
Să fim robi pe-a nost pământ
Iar Todoran om cuminte
O ieşit atunci în frunte
Grănicerii să-l asculte:
Bravilor românilor
Eu jur cu mâna pe piept
Că tiranii nu spun drept
Că eu multe am aflat
În Viena la-mpărat
Eu vă zâc: Nu vă predaţi
La tirani nu vă lăsaţi
Că duşmanu aşate vrea
Să-i fi rob în ţara ta!
Iar duşmanii ca răsplată
I-au frânt oasâle pă roată
Todoran viteaz bărbat
O fost cu roata sfărâmat
Pă tus patru i-o ngropat
Colo-n Salva lângă sat
În mormânt formă de roată
De se miră lumea toată
Todoran cu fruntea-n sus
O murit sub roată pus
Tri viteji ca el mai are
În mormânt sub roată mare
Până-n clipa ce-o murit
Grănicerii-o sfătuit:
Nu vă daţi românilor
Să fiţi robi duşmanilor
Ni-o lăsat pildă vie
Cum să stăm la datorie
Să luptăm cu mic cu mare
Când ţara nevoie are.
Todoran[32]
Frunză verde de mohor
Stau de jale mai să mor!
Când aud că a murit
Omul nost cel mai cinstit,
Când aud că nu mai este
Todoran nu mai trăieşte
Şi azi mă cuprinde-un dor
Şi-aş fi vrut cu el să mor.
Frunzuliţă de pe dos,
Pe Todoran când l-au scos,
Când l-au scos de pe movilă
La oameni le era milă
Că l-au dus nemţii cu silă.
Şi lumea plângea, plângea
Pe roată când îl trăgea,
Todoran din grai grăia:
Eu, zău, mor pentru dreptate
Şi pentru a Sa Maiestate,
Mor dar voi nu vă lăsaţi
Să fiţi de nemţi înşelaţi
Şi sub ei nu cătuniţi
Că-ţi fi tot batjocuriţi!
Când aşa el a grăit
Tot trupul i l-au zdrobit
Acea roată blestemată
Şi de nişte câni lucrată!
Când Todoran a murit
Soarele n-a strălucit,
Luna nu s-a arătat
Şi nici ceriul n-a-stelat,
Făr’ a fost numai cu jele
De pe pământ pân’ la stele
Fire-aţi voi, nemţi blestemaţi,
Cum n-aţi ştiut ce lucraţi:
C-aţi tăiat un someşan
Ce-i cu numele Todoran.
Plângeţi-l voi someşeni
Bârgăuani şi monoreni
Că Todoran de-ar trăi
Astăzi n-aţi mai cătănii,
Făr’ de câni ne-am dezdrobi
Şi, zău bine ne-ar mai fi.
După cum se obesrvă şi din baladele populare care au rămas, Atanasie Todoran a avut o moarte mucenicească şi a lăsat în urma sa o istorie glorioasă a vieţii bisericeşti şi sociale din Transilvania la fel cum au făcut mulţi alţi care şi-au apărat credinţă cu propria viaţă.
Protoingelui Macarie Drăgoi, un cercetător perseverent în ceea ce priveşte Ţara Năsăudului, într-un studiu a redat mărturiile a doi ţărani din Bichigiu: „La începutul anului 2003, prezenţi la Cluj, doi ţărani din Bichigiu mărturisesc cu evlavie despre trecutul strămoşilor din veacul al XVIII-lea, cei care au mărturisit cu bărbăţie dreapta credinţă”.[33]
Petre Tecar, de 81 de ani, aduce următoarea mărturie[34]: «Tata meu , Timoftei Tecar, care a trăit 96 de ani, îmi spunea că pe vremea când era copil, mergea împreună cu alţi copii în ziua de Paşti în Piezi la casele oamenilor şi gazda le dădea ouă roşii la copii, cum îi obiceiul la noi în sat. Copiii se duceau şi la casa lui Tănase Todoran, care mai exista pe vremea aceea şi era la gura Văii Moroşanului, sub Pleşe, cum îi zicem noi. În casa lui Todoran mai stătea o nepoată de-a dânsului care le împărţea, la fel ca şi la alte găzdoaie din sat, ouă roşii la cpiii care veneau de Paşti în Piezi. Mai trăiesc în Bichigiu două viţe de Todoran. Amândouă pot să-i fie neamuri. Mai ştiu de la tătal meu că Tănase Todoran o mers pe jos la Viena să ceară de la împărăteasă drepturile românilor asupriţi în religia noastră strămoşească ortodoxă. Pentru aceea luptăm şi noi astăzi pentru credinţă şi adevăr, că suntem sânge de-a lui».
Ioan Pop, de 60 de ani, îşi aminteşte următoarele[35]: «Io, ştiu de la bunica mea, Gafta Pop, despre Tănase Todoran. Şi bunica ştie de la tatăl ei, care o fost notar la Salva pentru toată Valea Sălăuţei. Îmi spunea că Tănase Todoran pe vremea când o fost asupriţi ortodocşii s-o refugiat în Bucovina, din câte ştiu de la bunica, Todoran o avut un băiat care s-o îmbolnăvit şi o murit... De atunci nu l-o mai ţinut nimic ca să apere religia strămoşească şi bunurile satelor năsăudene. O dus munca de lămurire cu preoţii şi cu oamenii să nu se lase de credinţa ortodoxă. Ştiu că de două ori a fost la Viena.»
Din scrierile lui Macarie Drăgoi, dar ma ales din relatările bătrânilor aflăm că Tănase Todoran nu a fost un om înalt, ci mai scund dar foarte ager, avea barba albă, iar când a fost tras pe roată avea peste 100 de ani. Era cunoscător de carte ceea ce era un mare lucru în vremea aceea, deoarce majoritatea ţăranilor nu ştiau citi şi scrie.
„Mărturiile celor doi ţărani bichigeni snt deosebit de emoţionante prin această legătură de suflet cu trecutul, întregind figura lunminoasă a acestui mărturisitor năsăudean care şi-a vărsat sângele pentru Dreptate şi Adevăr ”[36].
În tot ce am relatat până acum este de remarcat nodul extrem de simplu în care sunt spulberate cele “patru puncte deosebitoare” împotriva cărora luptaseră Sfinţii Mucenici Visarion, aromânul din Banatul Sârbesc, Sofronie de la Cioara, Atanasie Todoran şi ai săi, precum şi Popa Tunsu şi Marcu a Berăriţei, împreună cu toţi românii transilvăneni trecuţi la catolicism fără vreerea şi ştirea lor[37].
“Umbra ta Tănase Todoran – spunea George Bariţiu, să-i înveţe pe toţi daco-romanii a cunoaşte ce este constanţa şi perseverenţa în credinţă şi ce înseamnă să aibă cineva caracter, în orice poziţie socială s-ar afla”[38].
Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în fiecare la data de 12 noiembrie, după ce canonizarea lui a avut loc la Bistriţa în 10 mai 2008 pe locul numit Mocirla din Salva unde a avut loc martiriul şi revolta în 10 mai 1763.
Viaţa Sfinţilor martiri Vasile din Telciu, Grigore din Zagra, Vasile din Mocod
Aceşti sfinţi martiri au fost condamnaţi la moarte prin spânzurare pentru că nu au vrut să-şi lase legea strămoşească, în anul 1763, alături de Tănase Todoran care a fost tras pe roată[39].
Mai jos redăm textul cuvântării primarului din Telciu, Sever Mureşan, rostit în ziua canonizării: „245 de ani au trebuit Neamului Românesc până când a aşezat la locul care li se cuvine în calendarul Bisericii noastre Străbune între sfinţii martiri, care vor fi cinstiţi de acum de către întreaga Biserică Ortodoxă, Pe Atanasie Todoran din Bichigiu, pe Vasile Oichii din Telciu, pe Mani Grigore din Zagra şi pe Vasile Dumitru a Popii alias Vasoc din Mocod”[40].
Tănase Todoran a trăit până în 1963, ajungând la o vârstă de peste o sută de ani, ca să vadă pierirea bisericii mănăstirii din Bichigiu, ctitorie voievodală a lui Petru Rareş, a episcopului Ardealului Ioan Layr şi a ieromonahilor Matei, Alexandru şi Petru, rezidită, cum spune un vechi document latin, în locul unei mănăstiri şi mai vechi ce se află „între hotarele comunelor Telciu şi Hordou, pe apa Bichigiului”. Rezidirea s-a făcut între anii 1523-1533 cu banii lui Vodă Rareş şi cu sprijinul Cetăţii Bistriţa.
În apropierea acestei mănăstiri s-a născăut, în anul 1659, apoi a copilărit cu Tănase Todoran a lui Dănilă. Tot din seva acestei ctitorii voievodale s-a hrănit şi celălalt martir al nostru Vasile din Telciu.
Mănăstirea voievodală din Bichigiu tocmai fusese incendiată şi demolată de către oamenii episcopului greco-catolic Petru Pavel Aron şi ai generalului catolic austriac Bukow, care au pus în aplicare „Ordinul Măritei Comisiuni Regale”[41], din anul 1761, cu caracter de lege, care avea următorul conţinut: “Mănăstirile de lemn să fie arse pretutindeni, cele de piatră să fie distruse, iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar, să fie pedepsit negreşit prin moarte prin spânzurătoare sau prin pierderea capului”[42].
De la părintele Alexandru Mizgan afăm că „Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimişi ofiţeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită şi însoţit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă»”[43].
Cuvântarea înflăcărată a bătrânului Tănase Todoran a avut efect imediat. În acel moment, a început revolta. Aceasta se datorează şi faptului că toţi ofiţerii regimentului erau austrieci, ei nu cunoşteau obiceiurile locului şi îi dispreţuiau pe români. Grănicerii abia intraţi în serviciul militar erau trataţi cu severitate excesivă. O profundă indignare a cuprins inimile credincioşilor când au observat că ofiţerii regimentului îşi băteau joc de religia şi de Biserica românească, încercând să-i atragă la catolicism.
După abia un an de la distrugerea mănăstirilor, au venit să le ceară năsăudenilor şi bistriţenilor români ortodocşi jurământ militar într-o altă credinţă sub porunca şi îndrumarea căreia li se demolaseră sanctuarul lor de nobleţe şi reper duhovnicesc ce-l aveau de la Vodă Rareş. N-a scăpat de prăpădul lor nici o mănăstire ortodoxă şi nici schiturile din toată Transilvania. Actul acesta de barbarism în numele „civilizaţiei europene catolice” l-a determinat pe bătrânul oştean să-i numească pe cei ce l-au comis “păgâni”.
Înainte de rebeliunea armată de la Salva l-a fost închis pe Sfântul Atanasie Todoran câţiva ani în Turnul Dogarilor din Cetatea Bistriţa. După ce a ieşit din închisoare s-a opus cu îndârjire împărtăşirii fiului său muribund cu azimă perecum şi spovedirii lui de către un preot catolic: “Bătrânul l-a îngropat în cultul credinţei strămoşeşti, peste voia autorităţilor, căci el nu aderase şi nu pricepea de ce trebuie să fie catolic.
Sfântul Vasile Oichii de la Telciu a fost spânzurat pentru că a însoţit o delegaţie de români la Viena pentru apărarea ortodoxiei, iar momentul în care episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a vrut să intre în biserica din Telciu s-a opus şi tot satul l-a ascultat, episcopul ocupând biserica cu armata. Trupul lui a rămas mai neîngropat mai multe zile la Salva de unde potrivit, unei tradiţii, ar fi fost furat şi îngropat pe ascuns în cimitirul din Telciu”[44].
La executarea pedepsei, atât Tănase Todoran, cât şi confraţii săi de supliciu, şi-au păstrat sângele rece, declarând că nu regretă suferinţa morţii pentru dreptate şi lege, fiindcă este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, că e mai frumos a muri pentru lege decât a te face vânzătorul ei.
Primind moarte martirică, Sfântul Atanasie şi Sfinţii Vasile din Telciu, Grigore din Zagra, Vasile din Mocod şi-au vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei celor 4 mucenici se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni.
Canonizarea lor a avut loc la 10 mai 2008, iar noi îi sărbătorim în fiecare an la data de 12 noiembrie, zi în care ei au primit martiriul.
[1] Nicolae Feier, Panteonul Bistriţenilor, p 151;
[2] Pr. Ion Alexandru Mizgan, Ofensiva uniatismului...., p 55;
[3] nobleţea ţărăniei provine de la cuvântul străbun TERRA întru care se întemeiază şi cuvântul “ţară”, care satu în statornicia şi dragostea faţă de sfinţirea gliei străbune şi de dragostea care am primit-o din străbuni;
Bătrân – provine de la „veteranus”, adică soldat lăsat la vatră.
[4] Pr. Nicolae Feier, Sfinţi români Atanasie Todoran din Bichigiu..., p 49;
[5] Nicolae Feier, Panteonul Bistriţenilor, p 151;
[6] Ibidem, p 152;
[7] Ibidem, p 152;
[8] Feier, Nicolae, Sfinţi romani Atanasie Todoran..., p 21-23;
[9] Nicolae Feier, Panteonul Bistriţenilor, p 153;
[10] Ion Bunea, Un martir al „Legii Româneşti”, Tănase Tudoran din Bichigiu, în “Îndrumător bisericesc”, Cluj-Napoca, 1980, p 273 apud pr. Ion Alexandru Mizgan, Ofensiva uniatismului..., p 55;
[11] Feier, Nicolae, Sfinţi romani Atanasie Todoran..., p 26;
[12] Ibidem, p 36;
[13] Pr. Ion Alexandru Mizgan, Ofensiva uniatismului...., p 56;
[15] S. Dragomir, „Revista teologică III”, p 72-73 şi N. Iorga “Istoria Românilor din Ardeal şi Ungaria”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1989, p 288 apud Nicolae Feier, Panteonul bistriţenilor, p 154;
[16] Ion Bunea, Un amrtir al „Legii Româneşti”, Tănase Todoran din Bichigiu, în “Îndrumar bisericesc”, Cluj-Napoca, 1980, p275 apud Ion Mizga, Ofensa uniatismului..., p 56;
[17] Pr. Nicolae Feier, Sf români Atanasie Tudoran...., p 48-49;
[19] Ion Mizga, Ofensa uniatismului...., p 57;
[20] Nicolae Feier, Panteonul Bistriţenilor, p 154-155;
[21] Ion Bunea, art cit, p 276 apud Ion Mizgan, Martiriul lui Tănase Tudoran, p 58;
[22] Ibidem, p 276-277 apud Ibidem, p 58;
[23] Valeria Peter Perescu, Eroi ai nemului în linia populară: Tănase Todoran-235 ani de la frângerea cu roata, în revista „Zestrea”, Bistriţa, 1998, nr. 2, p 16 reprodus la Ion Mizgan, Martiriul lui Tănase Todoran..., p 59 şi la Nicolae Feier, Sf români Atanasie Tudoran...., p 54;
[26]Augustin Bunea, Episcopii Petru Pavel Aron şi Dionisie Novacovici sau istoria românilor transilvăneni de la 1715 până la 1764, Blaj, 1902, p 237-240;
[27] Ion Mizgan, Martiriul lui Tănase Todoran..., p 59;
[28] Ibidem, p 60;
[29] Ibidem, p 61;
[30] Text reprodus după Dariu Pop şi Teodor Mihadaş, melodia la acest text fiind culeasă de Valeria Peter Predescu în 1978 de la Olari Aristina de 69 de ani din Telciu şi a fost reprodus în revista Zestrea în articolul „Eroi ai neamului ...”, Bistriţa, 1998, nr 2, p 16-17 apud Ion Mizgan, Ofensiva uniatismului..., p 61-63;
[31] Text cules în 1978 de Valeria Peter Predescu d la Todoran Lucia din Salva, şi repodus în articolul „Eroi ai neamului....” revista “Zestrea”, p 17 , apud Ion Mizgan, Ofensiva uniatismului....., p 64-65;
[32] Text cules de Ion Niţu Macavei şi inclus în culegerea de folclor a profesorului Liviu Păuş din Rodna, reprodus de noi după Valeria Peter Predescu, art.cit., p 17 rapud Ion Mizgan, Ofensiva uniatismului..., p 66-67;
[33] Macarie Drăgoi, Mărturisitorul Atanasie Todoran din Bichigiul Năsăudului, în revista „Renaşterea”, Cluj-Napoca, 2006, p 6 apud Ion Mizgan, Ofensiva uniatismului..., p 67-68;
[34] Ibiem apud Ion Mizgan, Ofensiva uniatismului..., p 67-68;
[35] Ibidem, apud Ion Mizgan, Ofensiva uniatismului..., p 68-69;
[36] Ibidem, apud Ion Mizgan, Ofensiva uniatismului..., p 69;
[37] Feier, Nicolae, Sfinţi romani Atanasie Todoran..., p 25;
[38] Marius Dan Drăgoiu, Martirul Tănase Todoran din Bichigiul Năsăudului, în Chemarea Credinţei nr 98-106, Bucureşti aprilie-decmbrie 2001, p 17, apud Nicolae Feier, Sf români Atanasie Todoran..., p 57;
[40] Feier, Nicolae, Sfinţi romani Atanasie Todoran..., p 25;
[41] Pr. Ion Alexandru Mizgan, Ofensiva uniatismului...., p 50-65;
[42] Ibidem, p 50;
[43] ibidem
[44] Nicolae Feier, Panteonul Bistriţenilor, p 157.
Extras din Lucarea de disertatie: "Sfintii romani din Ardeal", 2010, Anca Avram
Va semnalez un articol extraordinar:
RăspundețiȘtergerehttp://acvila30.wordpress.com/2011/11/13/dreptcredinciosul-voievod-mihai-viteazul/
Un prieten al fratelui Fabian.