În anii 1930 - 1939, preotul paroh de la Alun, Petru Roşu, a ridicat o măreaţă biserică clădită din cuburi de marmură. Pentru convingerile sale anticomuniste (câţiva ani după ce biserica a fost gata construită), ctitorul acesteia, pr. Petru Roşu, a fost arestat şi întemniţat la închisoarea din Periprava unde l-a cunoscut pe părintele Iustin Pârvu şi pe părintele Ilie Lăcătuşu.
În anul 1960 satul a fost depopulat, iar acum mai vieţuiesc acolo doar şapte persoane. Pentru ca biserica să nu se pustiască, Episcopia Devei şi Hunedoarei a trimis acolo două călugăriţe misionare care să o întreţină şi să facă slijbele rânduite după tipicul monahal. A fost reparată în interior şi pictată de către patriarhul Teoctist, în anul 1963, pe când era episcop la Arad.
Biserica din marmură de la Alun este situată pe teritoriul comunei Buniga, la 11 Km de localitatea Ghelari şi 30 Km de oraşul Hunedoara. De la Deva sunt 51 Km. Stareta manastirii este monahia Haritina.
În prezent, biserica este îngrijită prin jertfa maicii Isidora Rusu, care în fiecare zi înalţă rugăciuni către Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Nu o sperie singurătatea şi are convingerea că Dumnezeu va purta de grijă ca biserica ctitorită în perioada interbelică, de către părintele Petru, să dăinuiască: „Nu ne este uşor aic,i dar dacă ne rugăm şi ne facem datoria cum spune în rânduiala noastră monahală şi Dumnezeu ne va ajuta să rezistăm până la sfârşit” spune cu optimism maica Isidora.
prof. Mircea Breb
doamne ce frumos cum inalta rugaciuni pentru noi pacatosii catre bunul nostru Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereMacuta Domnului si toti sfintii sa fie alaturi de ele.