Postul Paştilor

Câteva consideraţii despre Postul cel Mare, de folos pentru cei ce vor să ţină predania veche a Bisericii lui Hristos.

Postul Paştilor se mai numeşte şi al Patruzecimii sau al Păresimilor şi fiindcă e cel mai lung şi mai aspru dintre toate posturile Bisericii, în popor mai e numit şi „Postul Mare”. Biserica primară a rânduit acest post pentru o cuviincioasă pregătire a celor ce urmau a primi Taina Sfântului Botez şi mai ales ca un mijloc de pregătire sufletească a creştinilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului. Ne mai aduce aminte şi de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitorul înainte de a-Şi începe activitatea de propovăduire.

Mărturii despre acest post avem din primele veacuri ale creştinismului ca fiind instituit încă din perioada Sfinţilor Apostoli. Până în secolul al III-lea nu se postea la fel peste tot. Unii ţineau mai aspru, alţii mai blând, alţii mai lung, iar alţii mai scurt; cel mai lung şi mai aspru ţinându-se la Ierusalim (de 8 săptămâni) şi în Apus (de 4 săptămâni).

Începând cu sfârşitul secolului al III-lea, acest post a fost împărţit în două perioade distincte: „Postul Păresimilor” (al Patruzecimii), numit şi prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor, şi „Postul Paştilor”, numit şi pascal, care era extrem de aspru şi ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până în cea a Învierii. În secolul al IV-lea, Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic hotărăsc uniformizarea datei Paştilor spunând: „Paştile să se serbeze în prima Duminică cu lună plină după echinocţiul de primăvară” conform canonului 7 Apostolic care spune: „Dacă vreun episcop sau prezbiter sau diacon, va sărbători Sfânta zi a Paştilor cu iudeii, înaintea echinocţiului de Primăvară să se caterisească”.

Aşadar, la Sinodul I de la Niceea (an 324) Biserica a adoptat definitiv practica veche a Bisericii din Antiohia a postului total de 7 săptămâni precum şi data serbării Paştilor păstrată neschimbată până azi doar în creştinismul răsăritean.

În acest post se lasă sec în seara Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai (Duminica brânzei), iar ultima săptămână, numită şi „Săptămâna Patimilor” care este cea mai aspră şi ne aminteşte de vinderea, prinderea, judecata şi executarea Mântuitorului de către evrei.

Despre felul în care se posteşte în acest post, „Pravila bisericească” a lui Nicodim Sachelarie spune:

„În Sfânta Patruzecime, în ziua dintâi a săptămânii celei dintâi, adică luni, nicidecum nu se cade a mânca. Aşişderea şi marţi. Iar miercuri după săvârşirea dumnezeieştii liturghii celei mai înainte sfinţite, se pune pe masă şi mâncăm pâine caldă şi mâncare caldă din seminţe şi se dă apă caldă cu miez (ciorbă sau zeamă de fructe – n.n.). Iar cei bolnavi care nu pot să păzească cu post negru primele două zile şi bătrânii mănâncă pâine şi beau apă după vecernie, marţi”.

„Iar în sâmbete şi în duminici dezlegăm numai la untdelemn şi vin iar întru celelalte cinci zile ale săptămânii postim până seara şi mâncăm mâncare uscată afară de sâmbăta şi duminica. Iar peşte în acest post nicidecum nu îndrăznim să mâncăm afară de prăznuirea Bunei Vestiri şi de Duminica Stâlpărilor”.

„În joia canonului celui mare dezlegare la vin şi untdelemn. În vinerea acatistului, la vin şi la untdelemn. În sfânta şi marea joi dezlegare la vin şi untdelemn”.

„În duminicile Sfintei Patruzecimi afară de cea a Stâlpărilor, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile… La masă mâncăm fiertură cu untdelemn, iar nu peşte. Şi de se va întâmpla bem cu măsură şi vin pentru slava lui Dumnezeu, câte două pahare; aşişderea şi seara câte două pahare”.

„În miercurea înjumătăţirii postului, la masă nu se cuvine a dezlega la untdelemn şi vin că, mai vârtos, zi de plângere este iar nu de bucurie”.

„De va cădea Buna Vestire în săptămâna Patimilor se dezleagă la peşte afară de vineri şi sâmbătă când se dezleagă numai la untdelemn şi vin în cinstea praznicului”.

„De s-ar întâmpla Buna Vestire în Joia cea mare sau vinerea cea mare, nu păcătuim dacă gustăm vin şi peşte”.

„Buna Vestire în oricare din zilele Sfântului Post şi până la duminica Stâlpărilor de se va întâmpla, dezlegăm la peşte şi vin şi mâncăm odată în zi, iar sâmbăta şi duminica de două ori. În săptămâna cea mare, de se va întâmpla până în Joia mare dezlegăm la vin şi la untdelemn. Iar Vinerea cea mare numai la vin”.

Deoarece unii obişnuiau a duce carnea, ouăle şi brânza până în pronaos pentru a le sfinţi s-a hotărât: „Cum că pravoslavnicii carne în Biserică n-aduc. Iar ouăle şi brânza aduse fiind, se pun în pridvor iar în Biserică nicidecum nu se cuvine a aduce… cum că, carne şi prinosul cel alb nu este paşte, nici mielul precum zic oamenii şi primesc dintru dânsele cu toată evlavia şi că dintr-un oarecare sfinţenie se împărtăşesc, ci ele sunt ca o proastă aducere. Căci nu se poate aduce aceasta ca întru jertfa lui Dumnezeu, ci numai ca o blagoslovenie spre mâncare…”

(text preluat din cartea “Postul la români” de ieromonah Eftimie Mitra, editura “Episcop Nicolae Popovici”, Oradea 2005, pg. 23-26.)