marți, 15 septembrie 2009

Un răspuns al părintelui Iustin despre lacrimile Maicii Domnului din icoana de la Huta.

fragmente dintr-o conversaţie cu un grup de pelerini bihoreni

Într-o discuţie cu un grup de credincioşi din Bihor, părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ, spunea că ceea ce s-a petrecut de 29 august 2009 la Huta "este o mângâiere din partea Maicii Domnului pentru credincioşii din zonă".
Icoana originală a Maicii Domnului din Kazan este considerată de ruşi ca o icoană apărătoare împotriva ereziilor şi apărătoare în vremuri de prigoană. Pornind de la comparaţia cu originalul, pelerinii bihoreni au întrebat dacă are vreo legătură plânsul icoanei de la Huta cu semnificaţia icoanei originale, la care duhovnicul a spus: "Până acum a fost vremea mărturisirii, de acum nu mai e mult până ce va veni vremea muceniciei". Dacă cuvintele marelui duhovnic sunt profetice, rămâne de văzut.
Menţionăm că părintele Iustin s-a referit la o mărturisire şi o mucenicie a tuturor celor ce vor să urmeze crucea lui Hristos, în întreaga ţară, dar mai ales în Ardeal.

consemnează Doru Brudaşcu

Teologul Danion Vasile a scris despre plângerea icoanelor în urmă cu câţiva ani. Pentru a citi articolul, accesaţi linkul:
http://www.danionvasile.ro/capitol.php?cap=37

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.