sâmbătă, 4 aprilie 2009

Marturia unui martor. Sfanta Lumina de la Sfantul Mormant vine in fiecare an la Ierusalim.



In anul 2007,
Sfânta Lumină de la Ierusalim a venit mai repede decât în alţi ani

    An de an, la sărbătoarea Paştilor, milioane de creştini din întreaga lume vizitează Ţara Sfântă pentru a se bucura de Lumina lui Hristos la kilometrul zero al lumii, şi anume la Sfântul Mormânt al Mântuitorului. 

       Printre cei care anul acesta au fost acolo e şi pr. Eftimie Mitra, de la Schitul Huta de lângă Beiuş, care ne-a răspuns la câteva întrebări:

- Aţi fost anul acesta de Paşti la Ierusalim. Ce ne puteţi spune despre Sfânta Lumină şi alte lucruri deosebite care v-au impresionat?  
Am fost cu un grup de pelerini din România. Un pelerinaj organizat de Mitropolia Banatului în colaborare cu aşezământul românesc de la Ierihon. Totul a fost impresionant, locul unde S-a născut Mântuitorul, unde a copilărit, unde a fost botezat, unde a fost ispitit, unde S-a rugat cu ucenicii Săi, activitatea Sa de propovăduire, minunile, locul unde a fost judecat şi răstignit şi multe altele. Când treci prin aceste locuri încerci să retrăieşti clipe care s-au petrecut în urmă cu aproximativ două mii de ani şi e firesc ca acestea să te impresioneze. Ceea ce am citit în Evanghelie, am văzut acum cu ochii. Am mai văzut şi două mari minuni ce se petrec doar în Ortodoxie şi anume venirea Sfintei Lumini şi întoarcerea Iordanului.

- Cum a venit anul acesta Sfânta Lumină?  
Anul acesta a venit sub formă de raze. Nu vine la fel în fiecare an. Altădată a venit în formă de fulgere sau spirală, sau ploaie de lumină etc.

- Cum au fost aceste raze?  
Raza pe care am văzut-o s-a perindat pe la mai multe persoane. A venit de sus, a ricoşat în lumânarea unui arab ortodox, din lumânarea acestuia s-a îndreptat sus la etaj în lumânarea unui călugăr. După ce s-a aprins şi lumânarea acestuia, raza de lumină a mers direct în mănunchiul de lumânări ce le ţinea în mână un copil după care am pierdut-o din ochi. Se deplasa de la o lumânare la alta cu multă repeziciune. O altă rază a mers direct spre Altarul grecesc. Am fost foarte atent la candelele de la intrarea în Sfântul Mormânt. Nu am reuşit să văd momentul aprinderii acestora căci am urmărit raza despre care v-am povestit dar după ce am pierdut din ochi acea rază, m-am uitat spre candele şi erau deja aprinse. Totul s-a întâmplat în mai puţin de jumătate de minut. În acest interval de timp cei cărora li s-au aprins singure lumânările au dat şi celor din jur şi astfel foarte repede Sfânta Lumină a ajuns la o mare parte a celor prezenţi în Biserică. Un alt arab ortodox a aprins o făclie de la arabul căreia i-a venit Lumina şi a fugit repede cu ea afară să le-o dea şi celor ce erau în curte.

-Sfânta Lumină a venit doar la persoanele despre care ne-aţi povestit?  
Eram în partea stângă a Sfântului Mormânt cam la 8-9 metri şi doar pe acestea le-am văzut. Se poate să fi venit şi la alte persoane din cealaltă parte a baldachinului în care se află Sfântul Mormânt. În fiecare an vine la Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. Uneori, cum a fost şi în cazul de faţă, vine şi la unele persoane din biserică. Şi anul acesta simultan cu venirea Luminii la patriarh, a venit şi la alţii.

- Ce se întâmplă practic în Sfântul Mormânt?  
La ora 13:00 la Altarul grecesc se săvârşeşte Vecernia care durează până la aproximativ orele 14:00. După terminarea vecerniei, patriarhul înconjoară de 3 ori Sfântul Mormânt iar apoi se dezbracă de veşmintele arhiereşti, rămânând doar în stihar. Este controlat riguros de către poliţiştii evrei ca nu cumva să deţină vreo sursă de foc, brichetă, chibrit etc. La această percheziţie asistă şi reprezentanţi din partea musulmanilor, catolicilor, iudeilor, copţi, armeni şi alţii. După ce este controlat se rupe sigilul de pe uşă, iar patriarhul intră înăuntru cu un musulman, care îl supraveghează neîntrerupt. Pe Sfântul Mormânt se află presărată vată din Vinerea de după Prohod. Pe această vată se lasă de la sine o umezeală, ca un fel de rouă, şi partiarhul sub supravegherea musulmanului se aşează în genunchi şi se roagă lui Dumnezeu să trimită din Cer Lumina. Sfânta Lumină vine, după cum s-a mai spus, diferit de la an la an, şi aprinde vata umezită de pe Mormânt. După ce vata s-a aprins, patriarhul o ia cu mâinile şi o pune în două cupe pe care le dă diaconilor să le ducă în Sfântul Altar, iar el aprinde, din acea vată, două mănunchiuri mari de lumânări şi iese împreună cu musulmanul afară din Sfântul Mormânt, dându-le Lumina celor prezenţi acolo. Aceasta se face sub supravegherea continuă a musulmanului, care îl însoţeşte.

- Spuneaţi de un sigil pe uşă...  
Autorităţile locale controlează încăperea în care se află Sfântul Mormânt de vineri după slujba prohodului, când se presară vata ca nu cumva să existe înăuntru vreo sursă de foc. După ce se termină de controlat fiecare colţişor, uşa se sigilează şi nimeni nu mai are acces înăuntru până după Vecernia din Sâmbăta Mare, când intră patriarhul împreună cu musulmanul care-l supraveghează. În comparaţie cu alţi ani, anul acesta Sfânta Lumină a venit mai repede. La aproximativ 2-3 minute după ce a intrat la Sfântul Mormânt patriarhul a ieşit cu făcliile aprinse.

- Altădată a aşteptat mai mult?  
Au fost cazuri când a aşteptat şi jumătate de oră sau chiar o oră.

- Patriarhul a luat vata aprinsă în mână?! Nu l-a ars?  
Sfânta Lumină nu e o lumină oarecare. Timp de aproximativ 3 minute nu arde deloc astfel încât poţi ţine mâna în ea şi nu te arde. După 3 minute începe să se încălzească şi treptat îşi intră în cursul firesc de flacără normală şi arde. Am pus-o pe barbă, pe haine am ţinut-o sub palmă nici măcar nu mi s-a înroşit locul unde m-a atins flacăra. Am şi fotografiat acest lucru.[fotografia poate fi vazuta in exemplaul tiparit al cotidianului CRISANA -n.red.]

- Ca încheiere, ce ne puteţi spune despre Sfânta Lumină?
 Firesc, nu toţi avem posibilitatea să ajungem acolo pentru a o vedea cu ochii trupului, dar nimic nu ne împiedică să o primim în sufletele noastre. Să ne mai rupem de multe dintre preocupările şi frământările inutile, care de multe ori, ne îngreuiază mintea şi sufletul şi să ne gândim la scopul vieţii noastre, căci Dumnezeu nu l-a făcut pe om ca el să mănânce şi să bea şi să se desfăteze în luxuri şi pofte, ci pentru ca el să trăiască în comuniune cu Creatorul lui. Când eşti lângă Mormântul Mântuitorului, nu mai poţi invidia, nu mai ai puterea să fii ranchiunos şi nu-ţi mai stă gândul la mâncat şi băut. Atunci te cuprinde o dragoste nemărginită faţă de semeni, iar pe Dumnezeu ai vrea să-L poţi cuprinde în braţe, uiţi de duşmani şi de cei ce te-au supărat iar dragostea îţi inundă toate mădularele. E ceva ce nu se poate exprima în cuvinte. La fel e şi cu venirea Sfintei Lumini, aceasta produce schimbarea lăuntrică a celor ce o văd şi o simt în inima lor. Atunci te simţi împlinit sufleteşte. Am întâlnit persoane care au plâns de bucurie. Îţi vine să-l îmbrăţişezi pe cel de lângă tine, chiar dacă nu l-ai mai întâlnit niciodată, te simţi ca în Ceruri. Când am venit acasă, am dus fotografii şi un film cu Sfânta Lumină pe care îl voi da celor ce nu s-au putut deplasa acolo. Sunt minuni pe care Dumnezeu le săvârşeşte în zilele noastre din dragoste faţă de creatura Sa. Noi trebuie doar să vrem să le vedem. Şi noi suntem datori a răspunde dragostei Lui prin dragoste. A iubi pe aproapele e o „minune” pe care şi noi o putem săvârşi. 



Sfanta Lumina nu arde timp de trei minute

3 comentarii:

  1. Greco-catolicii serbeaza Pastile odata cu ortodocsii dar la ei nu vine Sfanta Lumina. Ei tot in legea papei sunt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant, acesti greco-catolici. Cum ca daca au aceiasi data cu ortodocsii, dar la ei nu vine niciodata Sfanta Lumina. De ce oare? Doar pentru faptul ca s-au rupt de Biserica Ortodoxa?

      Ștergere
    2. Ioana din Austria5 aprilie 2018 la 16:28

      Bine zici Nadia.
      Faptul ca incearca sa se confunde cu ortodocsii fixand Pastile odata cu ei, nu inseamna ca vine si la ei Sfanta Lumina.

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.