Cu toate acestea,
Patriarhul Bartolomeu va impune doi stareți din Athos care să participe la
intronizarea schismaticilor de la Kiev.
În cazul în care Epifanie Dumenko vine
în Athos, unele mănăstiri grecești își vor închide porțile.
Mănăstirile athonite Filoteu și
Caracalu au declarat că-și vor închide porțile dacă Epifanie Dumenko, capul
„sfintei biserici din Ucraina”, sosește în Sfântul Munte Athos, a spus Serghei
Șumilo, directorul Institutului Internațional al Moștenirii Athosului din
Ucraina pe Facebook.
Potrivit lui, Mănăstirile grecești
și slave (Filoteu și Caracalu grecești, Zografu bulgară, Hilandar sârbească),
au declarat în timpul unei sesiuni extraordinare a Sfintei Chinotite a Sfântului
Munte că ele recunosc doar pe
Întâistătătorul canonic al BOU – Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului
și a toată Ucraina.
Potrivit lui Serghei Șumilo, „cei care nu sprijină inițiativele
Patriarhiei de Constantinopol își explică poziția prin a spune că Tomosul
pentru autocefalie nu a fost dat deplinătății Bisericii Ucrainene, ci doar unei
părți mai mici, în timp ce majoritatea nu a participat la aceasta”.
Monahii athoniți sunt îngrijorați
că Fanarul a acordat Tomosul către BOU-PK, a explicat el. Și a adăugat că
participanții la sesiune Sfintei Chinotite au propus să fie introdusă
chestiunea ucraineană la o discuție a toată Ortodoxia între capii Bisericilor
Ortodoxe Locale.
Serghei Șumilo a spus, de asemenea,
că doar 5 din 20 de reprezentanți ai Mănăstirilor din Athos au sprijinit
inițiativa Patriarhului Bartolomeu de Constantinopol de a trimite o delegație
de observatori din Athos la Kiev pentru întronizarea lui Dumenko.
„Informația în presă despre aproape 7 Mănăstiri nu a fost confirmată”,
a spus directorul Institutului Internațional al Moștenirii Athosului. „Drept rezultat, după discutarea chestiunii,
Sfânta Chinotită a Athosului a decis pe 28 ianuarie să nu trimită o delegație
la Kiev și să nu trimită salutări capului BOdU, după cum și să continue a se
abține de la sprijinirea părților în conflictul bisericesc din Ucraina”.
Printre nevoitorii și pustnicii din
Athos, mulți declară că nu mai pomenesc liturgic pe Patriarhul Bartolomeu, alții
adoptă poziția neintervenționistă, a concluzionat Șumilo.
De amintit că pe 28 ianuarie 2019 a
fost ținută o sesiune extraordinară a Sfintei Chinotite a Muntelui Athos, ai
cărei participanți au decis să refuze cererea Patriarhului Bartolomeu al
Constantinopolului să trimită delegație athonită la „întronizarea” capului
BOdU, Epifanie Dumenko.
„Mitropolitul” Epifanie, la rândul
său, a invitat pe Sviatoslav Șevciuk, capul BGCU (greco-catolici) la acest
eveniment, de vreme ce plănuiește
să promoveze activ cooperarea noii
structuri bisericești cu uniații.
Sursa: https://spzh.news/en/news/59662-afonskije-monastyri-sobirajutsya-zakryty-svoi-vorota-pered-glavoj-pcu (Traducere ieromonah Lavrentie Carp)
Patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol a decis cine sa participe la intronizarea schismaticilor ucraineni. Printre reprezentanti au fost desemnati doi stareti athoniti. In 31 ianuarie 2019, presa grecească menționează de trimiterea stareților Efrem și
Alexie, din Sfântul Munte, pentru a delega Patriarhia de Constantinopol la
intronizarea schismaticilor ucraineni.
Menționăm că, în urmă cu puțin timp, starețul Efrem de la Vatoped, și-a exprimat comuniunea cu mitropolitul canonic, Onufrie de la Kiev. Ce va face în această situație?
Iată ce spune presa ortodoxă din Grecia:
Menționăm că, în urmă cu puțin timp, starețul Efrem de la Vatoped, și-a exprimat comuniunea cu mitropolitul canonic, Onufrie de la Kiev. Ce va face în această situație?
Iată ce spune presa ortodoxă din Grecia:
Trimișii Patriarhiei Ecumenice
la Întronizarea de la Kiev
“Duminică 3 Februarie 2019 va avea loc, în Catedrala
istorică a Înțelepciunii lui Dumnezeu, întronizarea Noului Întâistătător al
Bisericii Ucrainei, Mitropolitul Epifanie.
Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a hotărât
trimiterea unei reprezentanțe patriarhale formate din patru membrii - doi
Ierarhi și doi Stareți din Sfântul Munte Athos. Înaltpreasfințiții Mitropoliți
Emanuel al Franței și Amfilohie al Adrianopolei, împreună cu Stareții Sfintei
Mari Mănăstiri Vatopedu, Arhim. Efrem și Sfintei Mănăstiri Xenofont, Arhim.
Alexie vor lua parte la întronizare în calitate de trimiși (reprezentanți)
oficiali ai Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu.
Ierarhii și Stareții au fost aleși în mod personal de
către Sanctitatea Sa, pentru [a fi trimiși ca reprezentanți patriarhali la]
întronizarea istorică de la Kiev. Totodată trebuie subliniat faptul că alegerea
celor doi Stareți nu a constituit alegerea (opțiunea) Mănăstirilor Sfântului
Munte, nici nu au fost trimiși cei doi Stareți de către Sfânta Chinotită a
Sfântului Munte ca reprezentanți ai acesteia.”
Sursa: https://www.orthodoxianewsagency.gr/patriarxeia/oikomeniko_patriarxio/oi-mitr-gallias-kai-andrianoupoleos-stin-synodeia-tou-fanariou-sto-kievo/ (Traducere ieroschim Dionisie)
Nota ASTRADROM:
Din informațiile pe care le avem de la monahi din Sfântul Munte Athos, asupra unor stareți de mănăstiri s-au făcut presiuni pentru a-i primi pe schismatici la slujbe. Aceasta după ce, au refuzat inițiativa Patriarhului Bartolomeu de a merge împreună cu pseudomitropolitul Epifanie să facă slujbe arhierești în mănăstirile athonite, însoțiți de televiziunea și presa ucraineană.
De asemenea, mai mulți monahi athoniți ne cer să ne rugăm pentru cei doi stareți, care acum sunt puși într-o situație dificilă de către liderul de la Fanar.
De asemenea, mai mulți monahi athoniți ne cer să ne rugăm pentru cei doi stareți, care acum sunt puși într-o situație dificilă de către liderul de la Fanar.
Bartolomeu nu se dezice nici acum de poziția de ereziarh-șef în sânul Ortodoxiei. Dacă nu se oprește din nebuniile lui, iadul îl mânâncă.
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta la frații noștri preoți și credinciosi din Ucraina și la cei doi stareți.Bunul Dumnezeu să.i lumineze să facă voia Lui.
RăspundețiȘtergereIn presa greceasca a aparut stirea ca staretul Efrem s-a imbolnavit si nu a mai putut merge la intronizarea schismaticilor din Ucraina.
RăspundețiȘtergereNe bucuram de decizia inteleapta a staretului Efrem de la Vatoped.
Marius Pop - responsabil redactie