luni, 25 februarie 2019

Comunicatul BOR si schisma din Ucraina - între negocieri și un scandal pan-ortodox

Noi semne de întrebare și îngrijorări față de noile decizii ale BOR

    În data de 21.02.2019, Sinodul BOR s-a întrunit să dezbată poziția BOR față de schisma din Ucraina și situația tensionată creată de Patriarhia Ecumenică în ultima perioadă. Din comunicatul emis de Biroul de presă al Patriarhiei Române, nu reiese o poziție clară, lăsându-se să se înțeleagă că o decizie finală ar putea fi luată după anumite “negocieri”, nicidecum după respectarea canoanelor. Se observă, în schimb, că sinodalii români caută justificări pentru intervenția abuzivă a Patriarhului Ecumenic în treburile interne ale altei patriarhii. Patriarhia Română profită de situația tulburată din Ucraina, pe de o parte, pentru a crea un vicariat ortodox român, iar pe de altă parte este preocupată de situația clericilor necanonici[1] din occident “care au aparținut fostului «Patriarhat al Kievului»” vorbind despre schisma ucraineană la trecut. Menționăm că, conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, această schismă există în continuare, fiind încurajată de Patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol, sub influenîa politicii SUA și a Vaticanului.

    În cele ce urmează vom publica o poziție bine conturată a părintelui Lavrentie Carp față de comunicatul BOR în priviința schismei din Ucraina:

Cum prețuiește Sinodul BOR libertatea credincioșilor din Ucraina?


Pe moment, decizia Sinodului BOR este liniștitoare: nu este acceptată comuniunea cu cei aflați în „schismă cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu întreaga Ortodoxie”[2], problema „nu este rezolvată deplin” prin intervenția Patriarhiei Ecumenice. Totuși, în perspectivă, situația rămâne la fel de tulbure. O atitudine mult prea îngăduitoare față de acțiunile intruzive ale Constantinopolului și disprețuitoare față de cele ale rușilor și ucrainenilor nu este deloc cinstită.



Toate nedreptățile se plătesc chiar și pe lumea aceasta. Poate de aceea vin și problemele Bisericii Ruse din Ucraina, ca rezultat pentru intruziunea cotropitoare din Republica Moldova, care trenează până astăzi. Sau poate că nu. Totuși morala ar fi să nu greșim noi ca să nu ni se întoarcă înapoi. Dumnezeu știe mai bine cum stau lucrurile și nu scăpăm de judecata Lui. Noi putem face multe speculații, dar cel mai sigur e să ne vedem propriile păcate și să le îndreptăm. De aceea, ca și credincios al BOR, aș fi așteptat o decizie mai creștinească din partea Sinodului nostru. Nu este nici o bucurie să constat că și Biserica acționează cu instinct politic, de negociere. Mult mai credibilă și plăcută Domnului ar fi fost o decizie sinceră și dezinteresată, fără a căuta la față. Ca și hotărârea Ciprului, rămân multe lucruri neclare ascunse într-un limbaj evaziv.



Cum am spus, este îmbucurătoaredispoziția de a nu fi recunoscută schisma ucraineană, dar întristează jumătățile de măsură cu care este tratat subiectul. Parcă avem mai multă nevoie de păstori decât de administratori, mai mult folosește a sluji pe oameni (din orice zonă) pentru Hristos  decât a urmări scopuri pământești. Amalgamul de factori din conflictul bisericesc din Ucraina trebuie înțeles și deslușit măcar rațional și fără răstălmăciri, după nevoile celor de acolo, nu după alte interesecu chip de ajutor. Durerea și dragostea sunt cele care ar cerceta imparțial situația atât a Bisericii canonice, cât și a celor aflați în schismă față de ea, care oricumeste mult mai complexă decât pare.



Pentru a respecta libertatea credincioșilor ortodocși din Ucraina trebuie precizat din capul locului că aici există o Biserică, cea a Ucrainei. Ea nu este autocefală, dar este autonomă. Aceasta înseamnă că are Sinod propriu și este independentă în organizarea ei administrativă bisericească, deși face parte din Patriarhia Rusă. Alegerile de ierarhi, inclusiv pentru Mitropolitul primat, și tot ce ține de chivernisirea internă nu depind în nici un fel de Moscova. Așadar„respectarea libertății administrativ-pastorale a clerului şi credincioșilor din această țară (inclusiv dreptul la autocefalie)” se referă la Mitropolia condusă canonic de Mitropolitul Onufrie. Aceasta înseamnă acceptarea deciziilor ei, fără a i se impune ceva din afară, peste voința ei.



Autocefalia este un drept, nu o obligație. Ea nu decurge din existența unui stat independent, nici nu poate fi cerută de puterea politică, ci de credincioșii de pe un teritoriu delimitat. Chiar dacă, de obicei, jurisdicția unei Biserici autocefale coincide cu granițele unei țări, acest lucru nu este obligatoriu. În cazul Ucrainei, dacă Biserica de aici nu dorește autocefalia, este libertatea ei să-și aleagă statutul. Bineînțeles că se poate problematiza asupra faptului cine are căderea să o ceară: doar ierarhia superioară, liderii politici, poporul de rând…?



Cert este că situația din teritoriu nu indică o dorință dominantă a ucrainenilor de a avea Biserică desprinsă de Moscova. Președintele Poroșenko nu este un ortodox reprezentativ, fie și numai pentru faptul că se împărtășește la greco-catolici, ca să nu mai vorbim de prigonirea Bisericii canonice. Gruparea lui Filaret este mică procentual în comparație cu ortodocșii care țin de Moscova. În plus, ea a fost anatematizată de Sinodul Bisericii Ruse și de toate celelalte Biserici Locale[3]. Singura voce îndreptățită este a ierarhiei conduse de Mitropolitul Onufrie, iar din direcția aceasta nu a venit o astfel de cerere. Nici când a fost organizat în 15 decembrie 2018 Sinodul unificării nu au participat decât doi ierarhi canonici, deși au primit toți invitație. Dacă nici la presiunile exercitate de stat și la invitația Patriarhiei Ecumenice de a le acorda autocefalie nu au dat curs, cum se poate afirma că și-ar dori-o? Chiar și acum rezistă, împreună cu credincioșii de rând, la violențele la care sunt supuși și refuză să se desprindă de Patriarhia Moscovei. Ce altă dovadă mai este necesară pentru a demonstra că poporul ortodox nu dorește autocefalia? Ea nu poate fi dată unor ucraineni în detrimentul altora, ci trebuie să existe o voință comună sau dominantă.



Din păcate, acum situația nu este nici pe departe atât de simplă, după implicarea Patriarhiei Ecumenice de anul trecut. Acesta a fost un moment de cotitură. Până atunci lucrurile au mers pe un făgaș normal, cu toate neajunsurile provenite din existența structurii schismatice a lui Filaret. De aceea, greu poate fi înțeleasă afirmația din comunicatul Sinodului BOR: „Timp de aproape 30 de ani nu a fost rezolvată problema schismei din Ucraina și nici nu s-a făcut apel la o mediere pan-ortodoxă, așa cum s-a procedat în cazul schismei din Bulgaria”. Tocmai că schisma era soluționată, după cum se afirmă tot în același comunicat despre grupările necanonice ce au primit așa-zisul tomos de autocefalie: „se aflau în schismă cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu întreaga Ortodoxie”. Deci nu vorbim de o frământare internă, ci externă lumii ortodoxe. În plus, dacă în Bulgaria Patriarhul Ecumenic și reprezentanții tuturor Bisericilor Locale au validat ierarhia canonică, în Ucraina nu s-a întâmplat același lucru. Dar nu din vina Moscovei, după cum ne-o dovedește întâlnirea din 1997 de la Odessa dintre Patriarhii Bartolomeu, Alexei și Ilia[4]. După ce declarase presei că în Ucraina există o schismă apostată care ar trebui să revină în sânul Bisericii, înainte de a semna un act oficial în acest sens, Patriarhul Ecumenic s-a răzgândit și a plecat, se pare că în urma unui telefon din partea ambasadorului american din Ucraina. Deci iată că a existat și un apel la mediere pan-ortodoxă, dar nu a găsit ecoul scontat.



Trebuie precizat că problema schismaticilor din Ucraina este de competența Bisericii Ruse. Ea apelează la ajutorul celorlalte Biserici doar dacă și cum consideră de cuviință, cum a făcut Patriarhul bulgar Maxim. Ce se putea face mai mult decât comunicarea deciziilor de excomunicare și obținerea acordului pan-ortodox după eșecul întâlnirii de la Odessa,menționată mai sus?



Sinodul nostru recomandă ca diferendul existent să fie rezolvat de Patriarhiile Moscovei și Constantinopolului într-o primă fază, urmând să fie convocată o Sinaxă a Întâistătătorilor în caz că nu se ajunge la un acord. Întrebarea care se ridică este: Ce drept are Patriarhia Ecumenică să intervină în Ucraina? Pentru că ar fi teritoriul său, după cum pretinde, luat înapoi după trei secole în mod unilateral? Sau pentru că ar avea autoritate și în jurisdicția altor Patriarhii, acesta fiind un soi de nou papism? Nici una din aceste variante nu poate fi luată în calcul fără a fi subminată unitatea și chiar credința Bisericii. Altfel spus, a admite ca Patriarhia Ecumenică să fie un factor de decizie ar însemna să fie pus lupul paznic la oi. Intervenția sa necanonică și papistă în Ucraina ar trebui să înceteze pentru a se aplana conflictul, nu să fie perpetuată.



Problema actuală din Ucraina nu o reprezintă doar schismaticii, ci și acordarea necanonică a autocefaliei de către Constantinopol. Practic, Sinodul BOR nu-i recunoaște pe primii, dar admite drept legală intervenția Fanarului. Evită, din calcul, o rupere a comuniunii din partea Moscovei, care a amenințat că va proceda astfel cu orice Biserică ce ar intra în comuniune cu facțiunile schismatice; dar nu se dezice de acțiunile provocatoare ale Patriarhiei Ecumenice.



Tabloul „operațiunilor” din Ucraina trebuie întregit cu precizarea că fanarioții au refuzat o consultare pan-ortodoxă cerută de ruși, dar și de sârbi, antiohieni, polonezi și de bunul simț înainte de a acționa necanonic într-un teritoriu străin. Atunci apare dilema: în ce fel se dorește „respectarea libertății administrativ-pastorale a clerului şi credincioșilor din această țară” dacă nu este îndepărtată, ci susținută cauza disensiunii (Fanarul)? Greu poate fi dibuită grija pentru libertatea pastorală când este folosit un limbaj diplomatic străin de preocuparea autentică față de mântuirea sufletelor credincioșilor.



Gândurile mele nu se (mai) îndreaptă spre sinodalii noștri să ia decizia finală (cea de acum fiind provizorie) cu grijă autentică de păstori de oi cuvântătoare, ci îmi doresc ca măcar credincioșii ce vor citi aceste rânduri să găsească în ei o frângere de inimă și o rugăciune care să-i facă să participe ca mădulare vii ale Bisericii la frământările ei și să ceară iertare și îndreptare de la Dumnezeu pentru toate greșelile ce pot interveni.



ieromonah Lavrentie Carp


[1] Despre ierarhii români necanonici care au găsit protecția schismaticului Filaret Denișenko, ASTRADROM a făcut o anchetă jurnalistică ce poate fi urmărită pe blogul nostru. Vezi despre schismaticii autonomi de la Milano și Bergamo (Italia) care au avut mai multe lacasuri de cult necanonice în Europa, inclusiv în Romania.
[3]Deciziile de excomunicare pot fi cercetate aici: http://orthochristian.com/116586.html.

5 comentarii:

  1. Același limbaj duplicitar al sinodului păcătos al BOR. Hristos-Adevărul a ajuns să fie vândut la tarabele patriarhului păcătos Daniel și ale ereziarhului-șef Bartolomeu. Rușine, de un infinit de ori, rușine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Biserica Ucraineană trebuie sa fie Patriarhie, nu doar Autocefala. Ce e nesimțirea asta, ca Rusia poate face ce vrea? In primul rând să lase Basarabia în pace și Bucovina de Nord...care iată tin de Moscova, deși nu au ținut niciodată de Moscova până la 1812 Basarabia și până la 1945 Bucovina de Nord...Asta o fi canonic din partea lor? Niste javre ca si cei care scrieți de dimineața până seara de canonic, loviți în Biserica voastră, tocmai cu biciul anticanonic al celor cărora canonic este ce? Doar ceea ce și când le convine interesului lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pr. Constantin M.15 martie 2019 la 08:47

      Pe langa faptul ca aveti un necunostinta de subiect va mai si ascundeti sub un cont fictiv. Asta arata lipsa de responsabilitate a afirmatiilor dumneavoastra.
      Dumneavoastra sunteti un om care nu cunoasteti detalii despre subiect. Nimeni nu a spus ca nu trebuie o patriarhie proprie a Bisericii Ucrainene. Aceasta trebuie facuta cu ierarhi caninici, nu cu ierarhi scosi din comuniune cu Biserica Ortodoxa si din interese politice.
      Sunt preot roman din Ucraina si nu este corect sa ne pierdem comuniunea cu Biserica canonica doar pentru ca rusii cu americanii au transformat aceasta tara in front de lupta intre cele doua imperii.
      Va asigur ca daca se va face o patriarhie a Ucrainei in mod canonic, voi adera la aceasta, altfel nici nu discut despre acest subiect.

      Ștergere
    2. Andrei Cazacu - Chisinau15 martie 2019 la 14:14

      @ Unknown

      Si in R. Moldova trebuie o patriarhie separata de Moscova, dar daca se va face cu schismatici ca in Ucraina, e de la diavol, nu de la Dumnezeu.
      pr. Constantin are perfecta dreptate. Si eu ca om al Bisericii din Moldova vad problema asemenea. Nu trebuie sa intram in schisma doar pentru ca suntem anti-rusi.
      BOR ne-a trimis aici un episcop, pe IPS Petru, care numai sminteli infaptuieste, dar asa cum e el, macar nu e schismatic.

      Ștergere
  3. Biserica trebuie sa sustina cauza nationala, dar fara sa tradeze cauza Bisericii.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.