Noi semne de întrebare și îngrijorări față de noile decizii ale BOR
În data de 21.02.2019, Sinodul BOR s-a întrunit să dezbată poziția BOR față de schisma din Ucraina și situația tensionată creată de Patriarhia Ecumenică în ultima perioadă. Din comunicatul emis de Biroul de presă al Patriarhiei Române, nu reiese o poziție clară, lăsându-se să se înțeleagă că o decizie finală ar putea fi luată după anumite “negocieri”, nicidecum după respectarea canoanelor. Se observă, în schimb, că sinodalii români caută justificări pentru intervenția abuzivă a Patriarhului Ecumenic în treburile interne ale altei patriarhii. Patriarhia Română profită de situația tulburată din Ucraina, pe de o parte, pentru a crea un vicariat ortodox român, iar pe de altă parte este preocupată de situația clericilor necanonici[1] din occident “care au aparținut fostului «Patriarhat al Kievului»” vorbind despre schisma ucraineană la trecut. Menționăm că, conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, această schismă există în continuare, fiind încurajată de Patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol, sub influenîa politicii SUA și a Vaticanului.
În cele ce urmează vom publica o poziție
bine conturată a părintelui Lavrentie Carp față de comunicatul BOR în priviința
schismei din Ucraina:
Cum prețuiește Sinodul BOR libertatea credincioșilor din Ucraina?
Pe moment, decizia Sinodului BOR este liniștitoare: nu este acceptată
comuniunea cu cei aflați în „schismă cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu întreaga
Ortodoxie”[2], problema
„nu este rezolvată deplin” prin intervenția Patriarhiei Ecumenice. Totuși, în
perspectivă, situația rămâne la fel de tulbure. O atitudine mult prea
îngăduitoare față de acțiunile intruzive ale Constantinopolului și
disprețuitoare față de cele ale rușilor și ucrainenilor nu este deloc cinstită.
Toate nedreptățile se plătesc chiar și pe lumea aceasta. Poate de aceea
vin și problemele Bisericii Ruse din Ucraina, ca rezultat pentru intruziunea
cotropitoare din Republica Moldova, care trenează până astăzi. Sau poate că nu.
Totuși morala ar fi să nu greșim noi ca să nu ni se întoarcă înapoi. Dumnezeu
știe mai bine cum stau lucrurile și nu scăpăm de judecata Lui. Noi putem face
multe speculații, dar cel mai sigur e să ne vedem propriile păcate și să le
îndreptăm. De aceea, ca și credincios al BOR, aș fi așteptat o decizie mai
creștinească din partea Sinodului nostru. Nu este nici o bucurie să constat că
și Biserica acționează cu instinct politic, de negociere. Mult mai credibilă și
plăcută Domnului ar fi fost o decizie sinceră și dezinteresată, fără a căuta la
față. Ca și hotărârea Ciprului, rămân multe lucruri neclare ascunse într-un
limbaj evaziv.
Cum am spus, este îmbucurătoaredispoziția de a nu fi recunoscută
schisma ucraineană, dar întristează jumătățile de măsură cu care este tratat
subiectul. Parcă avem mai multă nevoie de păstori decât de administratori, mai
mult folosește a sluji pe oameni (din orice zonă) pentru Hristos decât a urmări scopuri pământești. Amalgamul
de factori din conflictul bisericesc din Ucraina trebuie înțeles și deslușit
măcar rațional și fără răstălmăciri, după nevoile celor de acolo, nu după alte
interesecu chip de ajutor. Durerea și dragostea sunt cele care ar cerceta
imparțial situația atât a Bisericii canonice, cât și a celor aflați în schismă
față de ea, care oricumeste mult mai complexă decât pare.
Pentru a respecta libertatea credincioșilor ortodocși din Ucraina
trebuie precizat din capul locului că aici există o Biserică, cea a Ucrainei.
Ea nu este autocefală, dar este autonomă. Aceasta înseamnă că are Sinod propriu
și este independentă în organizarea ei administrativă bisericească, deși face
parte din Patriarhia Rusă. Alegerile de ierarhi, inclusiv pentru Mitropolitul
primat, și tot ce ține de chivernisirea internă nu depind în nici un fel de
Moscova. Așadar„respectarea libertății administrativ-pastorale a
clerului şi credincioșilor din această țară (inclusiv dreptul la autocefalie)”
se referă la Mitropolia condusă canonic de Mitropolitul Onufrie. Aceasta
înseamnă acceptarea deciziilor ei, fără a i se impune ceva din afară, peste
voința ei.
Autocefalia
este un drept, nu o obligație. Ea nu decurge din existența unui stat
independent, nici nu poate fi cerută de puterea politică, ci de credincioșii de
pe un teritoriu delimitat. Chiar dacă, de obicei, jurisdicția unei Biserici
autocefale coincide cu granițele unei țări, acest lucru nu este obligatoriu. În
cazul Ucrainei, dacă Biserica de aici nu dorește autocefalia, este libertatea
ei să-și aleagă statutul. Bineînțeles că se poate problematiza asupra faptului
cine are căderea să o ceară: doar ierarhia superioară, liderii politici,
poporul de rând…?
Cert este
că situația din teritoriu nu indică o dorință dominantă a ucrainenilor de a
avea Biserică desprinsă de Moscova. Președintele Poroșenko nu este un ortodox
reprezentativ, fie și numai pentru faptul că se împărtășește la greco-catolici,
ca să nu mai vorbim de prigonirea Bisericii canonice. Gruparea lui Filaret este
mică procentual în comparație cu ortodocșii care țin de Moscova. În plus, ea a
fost anatematizată de Sinodul Bisericii Ruse și de toate celelalte Biserici
Locale[3].
Singura voce îndreptățită este a ierarhiei conduse de Mitropolitul Onufrie, iar
din direcția aceasta nu a venit o astfel de cerere. Nici când a fost organizat
în 15 decembrie 2018 Sinodul unificării nu au participat decât doi ierarhi
canonici, deși au primit toți invitație. Dacă nici la presiunile exercitate de
stat și la invitația Patriarhiei Ecumenice de a le acorda autocefalie nu au dat
curs, cum se poate afirma că și-ar dori-o? Chiar și acum rezistă, împreună cu
credincioșii de rând, la violențele la care sunt supuși și refuză să se
desprindă de Patriarhia Moscovei. Ce altă dovadă mai este necesară pentru a
demonstra că poporul ortodox nu dorește autocefalia? Ea nu poate fi dată unor
ucraineni în detrimentul altora, ci trebuie să existe o voință comună sau
dominantă.
Din păcate, acum situația nu este
nici pe departe atât de simplă, după implicarea Patriarhiei Ecumenice de anul
trecut. Acesta a fost un moment de cotitură. Până atunci lucrurile au mers pe
un făgaș normal, cu toate neajunsurile provenite din existența structurii
schismatice a lui Filaret. De aceea, greu poate fi înțeleasă afirmația din
comunicatul Sinodului BOR: „Timp de aproape 30 de ani nu a
fost rezolvată problema schismei din Ucraina și nici nu s-a făcut apel la o
mediere pan-ortodoxă, așa cum s-a procedat în cazul schismei din Bulgaria”.
Tocmai că schisma era soluționată, după cum se afirmă tot în același comunicat
despre grupările necanonice ce au primit așa-zisul tomos de autocefalie: „se aflau în schismă cu
Biserica Ortodoxă Rusă și cu întreaga Ortodoxie”. Deci nu vorbim de o
frământare internă, ci externă lumii ortodoxe. În plus, dacă în Bulgaria Patriarhul
Ecumenic și reprezentanții tuturor Bisericilor Locale au validat ierarhia
canonică, în Ucraina nu s-a întâmplat același lucru. Dar nu din vina Moscovei,
după cum ne-o dovedește întâlnirea din 1997 de la Odessa dintre Patriarhii
Bartolomeu, Alexei și Ilia[4]. După ce declarase presei
că în Ucraina există o schismă apostată care ar trebui să revină în sânul
Bisericii, înainte de a semna un act oficial în acest sens, Patriarhul Ecumenic
s-a răzgândit și a plecat, se pare că în urma unui telefon din partea
ambasadorului american din Ucraina. Deci iată că a existat și un apel la
mediere pan-ortodoxă, dar nu a găsit ecoul scontat.
Trebuie precizat
că problema schismaticilor din Ucraina este de competența Bisericii Ruse. Ea
apelează la ajutorul celorlalte Biserici doar dacă și cum consideră de
cuviință, cum a făcut Patriarhul bulgar Maxim. Ce se putea face mai mult decât
comunicarea deciziilor de excomunicare și obținerea acordului pan-ortodox după
eșecul întâlnirii de la Odessa,menționată mai sus?
Sinodul nostru
recomandă ca diferendul existent să fie rezolvat de Patriarhiile Moscovei și
Constantinopolului într-o primă fază, urmând să fie convocată o Sinaxă a
Întâistătătorilor în caz că nu se ajunge la un acord. Întrebarea care se ridică
este: Ce drept are Patriarhia Ecumenică să intervină în Ucraina? Pentru că ar
fi teritoriul său, după cum pretinde, luat înapoi după trei secole în mod
unilateral? Sau pentru că ar avea autoritate și în jurisdicția altor
Patriarhii, acesta fiind un soi de nou papism? Nici una din aceste variante nu
poate fi luată în calcul fără a fi subminată unitatea și chiar credința
Bisericii. Altfel spus, a admite ca Patriarhia Ecumenică să fie un factor de
decizie ar însemna să fie pus lupul paznic la oi. Intervenția sa necanonică și
papistă în Ucraina ar trebui să înceteze pentru a se aplana conflictul, nu să
fie perpetuată.
Problema actuală
din Ucraina nu o reprezintă doar schismaticii, ci și acordarea necanonică a
autocefaliei de către Constantinopol. Practic, Sinodul BOR nu-i recunoaște pe primii,
dar admite drept legală intervenția Fanarului. Evită, din calcul, o rupere a
comuniunii din partea Moscovei, care a amenințat că va proceda astfel cu orice
Biserică ce ar intra în comuniune cu facțiunile schismatice; dar nu se dezice
de acțiunile provocatoare ale Patriarhiei Ecumenice.
Tabloul „operațiunilor”
din Ucraina trebuie întregit cu precizarea că fanarioții au refuzat o
consultare pan-ortodoxă cerută de ruși, dar și de sârbi, antiohieni, polonezi
și de bunul simț înainte de a acționa necanonic într-un teritoriu străin.
Atunci apare dilema: în ce fel se dorește „respectarea
libertății administrativ-pastorale a clerului şi credincioșilor din această
țară” dacă nu este îndepărtată, ci susținută cauza disensiunii (Fanarul)? Greu
poate fi dibuită grija pentru libertatea pastorală când este folosit un limbaj
diplomatic străin de preocuparea autentică față de mântuirea sufletelor
credincioșilor.
Gândurile
mele nu se (mai) îndreaptă spre sinodalii noștri să ia decizia finală (cea de
acum fiind provizorie) cu grijă autentică de păstori de oi cuvântătoare, ci îmi
doresc ca măcar credincioșii ce vor citi aceste rânduri să găsească în ei o
frângere de inimă și o rugăciune care să-i facă să participe ca mădulare vii
ale Bisericii la frământările ei și să ceară iertare și îndreptare de la
Dumnezeu pentru toate greșelile ce pot interveni.
ieromonah Lavrentie Carp
[1] Despre ierarhii români necanonici care au găsit protecția
schismaticului Filaret Denișenko, ASTRADROM a făcut o anchetă jurnalistică ce
poate fi urmărită pe blogul nostru. Vezi despre schismaticii autonomi de la
Milano și Bergamo (Italia) care au avut mai multe lacasuri de cult necanonice
în Europa, inclusiv în Romania.
[3]Deciziile de excomunicare pot fi cercetate aici: http://orthochristian.com/116586.html.
Același limbaj duplicitar al sinodului păcătos al BOR. Hristos-Adevărul a ajuns să fie vândut la tarabele patriarhului păcătos Daniel și ale ereziarhului-șef Bartolomeu. Rușine, de un infinit de ori, rușine!
RăspundețiȘtergereBiserica Ucraineană trebuie sa fie Patriarhie, nu doar Autocefala. Ce e nesimțirea asta, ca Rusia poate face ce vrea? In primul rând să lase Basarabia în pace și Bucovina de Nord...care iată tin de Moscova, deși nu au ținut niciodată de Moscova până la 1812 Basarabia și până la 1945 Bucovina de Nord...Asta o fi canonic din partea lor? Niste javre ca si cei care scrieți de dimineața până seara de canonic, loviți în Biserica voastră, tocmai cu biciul anticanonic al celor cărora canonic este ce? Doar ceea ce și când le convine interesului lor.
RăspundețiȘtergerePe langa faptul ca aveti un necunostinta de subiect va mai si ascundeti sub un cont fictiv. Asta arata lipsa de responsabilitate a afirmatiilor dumneavoastra.
ȘtergereDumneavoastra sunteti un om care nu cunoasteti detalii despre subiect. Nimeni nu a spus ca nu trebuie o patriarhie proprie a Bisericii Ucrainene. Aceasta trebuie facuta cu ierarhi caninici, nu cu ierarhi scosi din comuniune cu Biserica Ortodoxa si din interese politice.
Sunt preot roman din Ucraina si nu este corect sa ne pierdem comuniunea cu Biserica canonica doar pentru ca rusii cu americanii au transformat aceasta tara in front de lupta intre cele doua imperii.
Va asigur ca daca se va face o patriarhie a Ucrainei in mod canonic, voi adera la aceasta, altfel nici nu discut despre acest subiect.
@ Unknown
ȘtergereSi in R. Moldova trebuie o patriarhie separata de Moscova, dar daca se va face cu schismatici ca in Ucraina, e de la diavol, nu de la Dumnezeu.
pr. Constantin are perfecta dreptate. Si eu ca om al Bisericii din Moldova vad problema asemenea. Nu trebuie sa intram in schisma doar pentru ca suntem anti-rusi.
BOR ne-a trimis aici un episcop, pe IPS Petru, care numai sminteli infaptuieste, dar asa cum e el, macar nu e schismatic.
Biserica trebuie sa sustina cauza nationala, dar fara sa tradeze cauza Bisericii.
RăspundețiȘtergere