sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Plagiasm oratoric marca Vladimir Pustan


Pastorul beiușean Vladimir Pustan folosește în predici idei de la Părinții vechi ortodocși fără să menționeze sursa.

 

„Nu toate predicile au adevăruri integrale”


Ereticul Vladimir Pustan din Beiuș, și-a făcut marca înregistrată la OSIM cu numele său, încă din timpul vieții. Oare din prea multă smerenie?! Cel puțin în cuvântările sale ne vorbește despre virtuți. Cum poate un om viciat să vorbească despre virtuți? Ilogic, nu? Să vezi vorbind despre smerenie si sărăcie pe un om care se zbate să devină vedetă oratorică cu drepturi de autor, e mai mult decât dezgustător. Totuși pastorul este o persoană publică în zona Beiușului, și nu numai, dar mai ales în spațiul virtual. Adepți ai sectei penticostale din Beiuș spun că pastorul este un bun psiholog, dar în același timp, unii își pun întrebări legate de proveniența averii sale colosale care crește proporțional cu numărul adepților ce vin la casa de adunare de la marginea Beiușului. Toate acestea cu sprijinul fundației Cireșarii, asupra căreia planează aceleași enigme.

Despre falsul oratorism al domnului Pustan și sursele ideilor sale, pr. Octavian Picioruș a făcut câteva referiri încă din anul 2012 vorbind în mod special de ideile plagiate de pastor de la Parinții din vechime ai Bisericii Ortodoxe. Pentru o mai bună înțelegere a situației, vom reda mai jos textul integral al teologului Dorin Octavian Picioruș: 

Preotul DORIN-OCTAVIAN PICIORUŞ către pastorul penticostal VLADIMIR PUŞTAN: Nu toate predicile au adevăruri integrale… Sunteți lupul…care înmulțește Iadul.


Aseară, 20 august 2012, la Speranța TV (televiziune adventistă), a fost invitat pastorul penticostal Vladimir Pustan.

La emisiunea Viața la superlativ, moderată de pastorul adventist Cornel Dărvășan. De la 9 la 10 seara…

Și l-am urmărit cu mare atenție…pentru că îl studiez cu atenție.

Profesor de Omiletică la Arad…

Studiez cu atenție tupeul său „teologic” și abnegația sa de top în ceea ce privește ideologizarea penticostală.

Și două lucruri au fost definitorii aseară: pentru „misiunea” penticostală ei pun la bătaie bani mulți și grei, pentru că mașinile predicatorilor și aparatele de captare a informațiilor trebuie să fie cele mai bune…și ei preiau idei pentru predică de oriunde…fără ca să considere aceste lucruri ca fiind idei plagiate.

Și ascultându-l… ascultându-l ore pe pastorul Vladimir… am văzut că știe să preia/să fure/să plagieze idei de la Sfinții Părinți și de la teologi ortodocși pe bandă rulantă… dar și prostii cu carul de la proprii lor „teologi”.

Și în articolul de față vreau să îi spun câteva lucruri, de la auz la auz, profesorului Pustan.

În primul rând că furtul/preluarea de idei fără să spuneți sursele nu vă arată inteligent decât în fața unor prostuți.

Și, mai ales, furtul de idei… nu te face teolog.

Și teologii Bisericii… furați de un eretic penticostal… nu îl fac și pe penticostal „sfânt”… ci doar „un penibil”.

Pentru că eu, teolog ortodox, când vă ascult, profesore Pustan, nu sunt interesat nici de artificiile retorice, nici de închipuirile de sine ale dumneavoastră, nici măcar de tupeul dumneavoastră predicatorial… ci de idei.

Eu vă număr ideile.

Ideile care nu sunt înțelegeri sunt plagieri.

Și dumneavoastră, adesea, aveți idei, idei preluate de-a gata… și nu înțelegeri.

Pentru că eu mă uit la atmosfera pe care o degajați în jurul unei idei. Și când văd că ea nu poate fi repusă în cuvinte în 50 de feluri… știu… simt… văd… că ea nu vă aparține.

Da, dumneavoastră aveți erudiție… erudiție care vă dă să aveți tupeu/aplomb când predicați…

Dar tupeul/îndrăzneala dumneavoastră nu e una sfântă… ci oligofrenă la sfințenie.

Dumneavoastră nu puteți propovădui cuvintele lui Dumnezeu din afara Bisericii Lui, din afara Bisericii Ortodoxe, decât dacă vă închipuiți că și peștii pot trăi fără apă… adică și creștinii fără har

Știu, adesea profesorii de Omiletică cred că predica e tot una cu adevărul.

Însă adevărul e tot una cu sfințenia.

Sfinții pot fi furați la idei, pot fi plagiați… doar în aparență. E ca și cum ați dori să furați raze de soare…

Predicile dumneavoastră sunt captivante, sunt percutante datorită tupeului și virilității dumneavoastră informatice… virilitate/bărbăție/noutate… care, adesea, după cum recunoașteți… nu vă aparține… ci e de împrumut.

E din plagiere

Însă dumneavoastră nu aveți nimic de-a face cu luminarea lui Dumnezeu, cu harul Său, cu cunoașterea Lui.

Ci dumneavoastră faceți show, faceți rating cu tupeu… cu tupeu predicatorial… cu abnegația de a sublinia niște lucruri ideologice… după cum fetele care se dezbracă prin reviste decoltate… fac bani cu tupeul trupului… cu tupeul de-a arăta zero creier… dar totul carne.

Dumneavoastră vă folosiți de idei… dar nu întrupați idei!

Tocmai de aceea, în urma dumneavoastră, veți lăsa un cadavru urât mirositor… și nu un trup plin de har.

Pentru că totul e tupeu în predica dumneavoastră.

Totul e îndrăzneală păcătoasă.

Totul e îngâmfare.

Totul e părere de sine

Și înclinațiile dumneavoastră de vorbitor, de ființă locvace, le irosiți pentru o luptă penibilă, deja pierzătoare, pentru o erezie de secol douăzeci, penticostalismul… care nu are nimic de-a face cu Sfânta Scriptură… pe care o folosiți adesea ca pe o reclamă facilă.

Da, predicile sunt bune online… și predicile trebuie downloadate precum cartofii lui Ludovic nu știu care…

Dar predicile în care se îmbină adevăruri mici cu mari minciuni, în care credința e ideologizată, în care oratoria nu duce niciodată până la teologie… nu au de-a face cu predica Bisericii.

Eu, cu siguranță, și pe viitor vă voi urmări… pe dumneavoastră și alte sute de predicatori din multe secte și religii…

Vă voi urmări abnegațiile sinucigașe cu durere

Și mă voi gândi mereu la ce ați fi putut fi dacă ați fi fost cu adevărat credincioși, adică ortodocși, în Biserica lui Hristos, a Cincizecimii, de atunci și până azi.

Dar, totodată, nu vă pot ierta sacrilegiul continuu, acela de a jigni și răni Trupul lui Hristos prin sagacitatea dumneavoastră predicatorială.

Pentru că dumneavoastră sunteți dușmanul Bisericii lui Hristos…și nu al meu, în primul rând…

Sunteți lupul… care înmulțește Iadul.

În rest: Ortodoxia poate face și din lupimielușei…și din predicile ideologice…predici cu adevăruri integrale.


obs.
Marca inregistrata a fost ceruta in 04 iulie 2017, fiind inregistrata la 26 aprilie 2018.

39 de comentarii:

  1. Ioana din Austria3 noiembrie 2018 la 09:34

    Om fara minte si pastorul acesta. Ce ii trebuie lui marca inregistrata?
    Ce propovaduire e asta?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un șmecher între proștii racolați în jurul său

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine spui Liliana. Asta am observat si eu cand mergeam pe acolo.

      Ștergere
  3. Otrava se ascunde in bomboane dulci si frumoase...
    Aceasta e viclesugul diavolului, intalnit la acest pastor

    RăspundețiȘtergere
  4. Claudia Nistorescu3 noiembrie 2018 la 11:45

    Ha, Ha, Ha, auzi frate!!!
    Si-a făcut marcă inregistrată.
    Dar ce face vinde predicile pe bani?
    Unde ai mai vazut asa ceva decât la niște avari și lacomi care se îmbogățesc vorbind despre cuvântul lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, acest eretic penticostal, ,,lup în haină de oaie”, acționează nemijlocit în slujba satanei Se aseamănă, căci ,,cine se-aseamănă se-adună”, cu Necula și Pomohaci, care cu ,,lacrimi de crocodil” predică pentru a fi bravați și aplaudați, pentru propria slavă deșartă. Fenomenul eretic satanist penticostal își are rădăcinile direct în iad, la Lucifer, care-i coordonează ca pe niște orbi pe calea rătăcirii și a pierzării. Misiunea lor pe acest pământ este una singură: de a racola și a duce cât mai multe suflete la iad, la Lucifer. Ce fac acești ,,tremurători” la așa-zisele lor ,,slujbe”, când ,,se îmbată” sub revărsarea ,,Duhului Sfânt”? Când încep să fie posedați de duhul satanei, de fapt? O posedare satanică în masă, o posedare satanică invocată și dorită chiar de ei. Vai de ei și de cei care-i urmează, că nu se vor Mântui în veci! Oprește-i, Doamne!

    RăspundețiȘtergere
  6. Acestui Pustan Mantuitorul ii va zice: "Sluga vicleana ce esti. Treci de-a stanga Mea! Ti-am dat talantii oratoriei, iar tu ai facut din ei talanti de arginti"

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu l-am vazut niciodata predicand pe fratele Pustan, ci doar facand teatru pe scena. Ce om poate fi el daca nu iarta fratii de zeciuiala?..., iar de chitanta nici pomeneala.
    Pe cei care ii spun adevarul in fata ii ameninta cu tribunalul si cu relatiile de oameni influenti cu care se lauda.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt si alti pastori sectari care plagiază de la ortodocși.
    Credeti ca doar Pustan face asa ceva?

    RăspundețiȘtergere
  9. Am auzit despre acest pastor ca e unul dintre cei mai bogati oameni din vestul Romaniei. Nu pe munca cinstita, ci pe seama unor tertipuri bine regizate: predici atractive si impresionante, colaborari cu penticostali din America, finantari pentru misiune, zeciuala primita de la adepti fara sa dea factura, etc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Obtinerea unei marci comerciale cu propriul nume are iz si aroma de viclenie. Cu alte cuvinte nenea Pustan va folosi aceasta marca ca o metoda de intimidare adica cand nu ii va convini ceva ce apare in presa la adresa lui, va scoate marca din joben. Perfida lucrare. Iuda cu siguranta l-ar felicita.

    RăspundețiȘtergere
  11. Iauzi breee! Rumânu nost si-o tras marca înregistrată! ������

    RăspundețiȘtergere
  12. Eheee, predicatorul tremurici care se agita si gesticuleaza la pupitru, cel care vorbeste cu patos de nici artistii din filme nu pot juca teatru cum stie el,... Ca sa vezi ce hram poarta e suficient sa ii spui ca nu esti de acord cu ceva ce zice el, apoi sa vezi amenintari de nu stii cum sa te ascunzi.
    Foarte bine ASTRADROM. Dati-l in vileag pe impostor!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cu Dumnezeu nu ne jucam..trebuie sa ne uitam bine la conștiința noastră dacă dorim sa ne mantuim

    RăspundețiȘtergere
  14. Dumnezeul lui Pustan e banu. Va spun ca il cunosc bine.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sunt uimit de idiotienia autorului acestui articol.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti argumenta? De ce?
      Sau doar pentru simplul fapt ca demasca prostia unui smecher pe care vrei sa il aperi, dar nu ai argumente.

      Ștergere
    2. Pai in primul rand acest articol nu prea are vreun sens. Autorul nu s-a documentat destul.Ce vrea defapt sa spuna autorul prin acest articol?

      Acest Preot DORIN-OCTAVIAN PICIORUŞ nu isi argumenteaza vorbele.

      "Lupul care inmulteste iadul"
      Doar din singurul fapt ca Pastorul Vladimir Pustan a "furat" niste idei?

      Cine ia dat dreptul de a spune acest lucru? Si ce vrea sa spuna mai exact? Ca oameni care i-l asculta pe Pastorul Pustan merg pe o cale gresita?


      Si este absolut normal ca sa-si faca marca inregistrata la OSIM cu numele sau.

      Dupa cum bine sti (sau poate ca nu) toate prediicile gasite pe YouTube sunt gratis de vizionat. Reclama fiind doar la inceput, si pe parcursul video-ului nu vei mai gasi reclame.
      Atunci sunt uni smecheri, care dowmload-eaza prediicile si le postaza pe canalul lor de YouTube cu reclame din 10 in 10 minute, pentru a face bani.
      Atunci daca ai marca inregistrata, toate viideoclipurile care apar pe YouTube cu prediiclie Pastorului Pustan, vor fi sterse automat pentru incalcarea de drepturii de autor. Logic si foarte normal ce se intampla.

      Ștergere
    3. @ Anonim din 4 dec 2018

      Pentru ca sa fiti mai bine informat va aducem la cunostinta ca fundatia Ciresarii a trimis un mesaj pe adresa de email a redactiei ASTRADROM in care a amenintat ca ne va da in judecata pentru ca pe blogul nostru a aparut numele "Vladimir Pustan" argumentand ca nu avem dreptul sa publicam nimic cu acest nume deoarece are MARCA INREGISTRATA.

      Deoarece are MARCA INREGISTRATA ne-a informat ca nu avem voie sa scriem nimic nici despre averile sale, pentru motivul ca anumite persoane i-ar putea fura ceva din apartament.

      Daca sunteti atat de interesat de acest subiect, va promitem ca in viitor vom aduce detalii lamuritoare intr-un alt articol.

      Multumim pentru intelegere,
      Cu respect,
      Marius Pop.

      Ștergere
  16. Aici poti vedea pentru ce este aceasta marca inregistrata...90% este vorba de mediul online. Cum am spus, ceva absolut logic si normal.

    http://www.osim.ro/publicatii/marci/bopi_2017/Cereri_depuse04072017_publicate11072017.pdf

    RăspundețiȘtergere
  17. Tinand cont ca numele de botez este Ioan Pustan iar "Vladimir Pustan" este unul pe care si l-a arondat singur presupun ca nu este chiar asa un act de mandrie sa-ti protejezi proprietatea intelectuala. Dar fiecare interpreteaza cum crede aceasta actiune.

    RăspundețiȘtergere
  18. CItez "Și două lucruri au fost definitorii aseară: pentru „misiunea” penticostală ei pun la bătaie bani mulți și grei, pentru că mașinile predicatorilor și aparatele de captare a informațiilor trebuie să fie cele mai bune…". Fara sa fie un repros dar cred ca bugetul Trinitas este incomensurabil mai mare decat cel al fundatiei Ciresarii ca sa nu spun de cel al BOR raportat cu toate celelalte culte crestine. Nu am o problema cu asta, foarte bine sa fie bani pentru lucrarea in numele lui Dumnezeu. Trist este ca desi este un camp mare gata de seceris, lucratorii in loc sa-si vada de treaba se saboteaza unii pe altii. Sunt preoti haruiti in BOR care vestesc calea lui Dumnezeu si pe care poti sa-i numesti oameni duhovnicesti dar din pacate sunt atat de multi care sunt doar slujbasi ai BOR, iau si ei un salariu, dar nu se comporta ca niste slujitori vrednici. Dumnezeu sa ne lumineze pe toti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mioara Vintilă - Constanta26 februarie 2019 la 16:57

      De unde ai luat citatul?
      Trinitas se finanteaza din fonduri proprii, de la enoriasii ortodocsi. Care e problema?
      Daca te deranjeaza ca Biserica Nationala primeste bani de la stat e problema ta. Sectarii au bani din America pentru prozelitismul pe care il fac in Romania. A comentat cineva de ce au penticostalii bani de la americani? Daca pentru americani lucreaza, e de inteles ca din America primesc veniturile, chiar daca din aceste venituri mai sustrag si pastorii, pe langa zeciuiala pe care o pretind de la enoriasii racolati din Romania.
      Banii de la stat se impart proportional in functie de procentul pe care il are fiecare cult intr-un judet. E ceva incorect in asta?
      Acesti "slujbasi" nu sunt cu nimic mai buni decat pustan sau alti pastori care s-au imbogatit de cand au inceput "sa slujeasca Domnului"...

      Ștergere
    2. Nu mai bea apa rece sfințită femeie.. te poți imbata.... . Un popor întreg a ajuns sa urască biserica ortodoxă în general...

      Ștergere
  19. Are dreptate domnul Picioruș.
    Dacă e să urmărești predicile acestui pastor pe internet se vede mult teatru și populism ieftin. Se vede că este inspirat din învățăturile Sfinților ortodocși din primele veacuri, pentru că ceea ce spune el în predici le-au spus alții cu multe secole înainte.
    Din chipul lui se vede că nu e ascet, nu e trăitor, nu e un om duhovnicesc, ci mai degrabă un actor bun pe scena prozelitismului sectar din România.
    Il cunosc, am fost de câteva ori la predicile lui. Nu m-a atras cu nimic. E foarte amabil, dar cu dublă personalitate și bun psiholog. A încercat să mă păcălească, dar cu mine nu i-a mers. În cele din urmă am refuzat oferta botezului în religia lui. Stiu eu de ce.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mult vorbesc de rau fără argumente,dar să vadă bârna din ochiul lor nu sânt instare.

      Ștergere
  20. Bucurati-va de pomohaciul vostru,
    Si de preafericitul milionar dani, care le bate pe babele ce au 4 milioane pensie sa ii faca chip cioplit pe clopot in capitala. Orbilor

    Cand o sa mergeți voi la bolnavi acasă și să le dati mâncare, când o să mergeți voi la pușcăriași sa vestiți Evanghelia, când o să plângeti voi cu cei ce plâng
    Atunci puteti comenta.


    De posturile de televiziune pornografice de ce nu comentați, de lucrurile care chiar distrug lumea.
    Va luati de oamenii care il vestesc pe Isus, si opriți lucrarea lui Dumnezeu.


    Gândiți mai matur oameni

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pomohaci nu e al nostru. E prietenul lui Pustan. Chiar nu stiai?

      Am scris si despre dezastrul educational din televiziuni, urmareste acest blog si vei vedea.

      Pustan nu il vesteste pe adevaratul Iisus. El vesteste un Hristos mincinos, asa cum scrie si in Biblie. Despre acest aspect vom mai scrie. Iti promitem

      Cristian Marc

      Ștergere
  21. Nu doresc sa ii iau apararea Lui Pustan dar ...cine comenteaza totusi ? Partidele politice si BOR sunt cele mai corupte entitati din Romania si bogate, in acelasi timp. BOR, prin inchinarea la moaste, prin pomeni care ii muta pe morti din iad in rai, prin pupatul icoanelor arunca Romania in Evul Mediu. Nu e de mirare ca suntem o tara inapoiata, la acelasi nivel cu celelalte tari care sunt ortodoxe, in majoritate. Iar sudul tarii, unde putini evanghelici, e plin de misticism, vrajitorii si alte acte spurcate specifice sfintei traditii. Vai de acest popor care e crestin doar cu numele dar traditionalist pana in maduva oaselor ! Aproape de moaste, departe de Hristos !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti cumva din secta lui Pustan?
      Asa se pare, daca iti citesc comentariul.
      Daca nu iti place painea in Romania, poti sa mergi la finantatorii sectari din SUA. Cine te opreste.
      Referitor la calombnia ca BOR este pe mana cu partidele, iti amintesc ca Viorica Dancila a participat in campania electorala la case de adunare sectare unde pastorii ii indemnau pe adepti sa o voteze pe incultya.
      Referitor la moaste... da inteleg... de unde sa fie moaste la sectari daca ei nu pot avea sfintenie, nici sfinti.
      Asa ca ... Lasa vrajeala, sectarule finantat din SUA

      Ștergere
    2. 1. Atunci a rostit Domnul înaintea lui Moise toate cuvintele acestea şi a zis:
      2. "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei.
      3. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!
      4. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!
      5. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam,
      6. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
      Copy paste din Biblia Ortodoxa
      Iesirea capitolul 20 verestele 1-6

      Ștergere
    3. Dalia Monenciu14 mai 2020 la 02:58

      Ce legatura are acest paragraf biblic cu plagiatul pastorului penticostal?

      Ștergere
    4. Am postat acest paragraf dupa ce am citit toate comentariile scrise de oameni care nu au citi un verset din Sfanta Scriptura dar isi dau cu parerea si numesc orice alte religii eretice.
      Mai sus era vorba de moaste icoane si si sfiniti la care li se pupa icoanele si la care se inchina drept credinciosii, pe cand prima porunca este paragraful de mai sus ..
      Incearca sa faci o legatura daca poti !
      Cat despre plagiat:
      Cuvantul lui Dumnezeu este numai unul, iar adevarul din cuvantul lui este la fel, doar unul, cu ce idei noi sa vina un om? acest om vorbeste adevarul cu care si acest preot Piciorus este de acord avand in vedera ca il numeste plagiat !
      Despre plagiat puteti vorbi in literatura sau lucrari de doctorat dar nu cand vine vorba despre Biblie!
      Ce idei noi vreti? Adevarul este numai unul! Daca biserica Ortodoxa vrea drepturi de autor pentru interptare bibliei sa le ceara ! Avest articol al.lui Piciorus este ridicol!

      Ștergere
    5. Sorin Grigore - Cluj Napoca16 mai 2020 la 03:35

      @ Anonim
      Bai istetule. Tu stii sa faci diferenta dintre idoli si icoane?
      Dar in Biblie scrie despre sfinti. Tu zici ca Biblia minte?
      Nu iti dai seama ca esti eretic ca si bogatasul Pustan?

      Ștergere
    6. Care e diferenta?
      Explica te rog?
      Si unde in Biblie scrie sa te inchini la sfinti? Hai cu niste argumente Grigore, oricum aici nimeni nu vine cu argumete, toata lumea o da aiurea.
      ..nici nu stiu ce m-am bagat aici ..chiar vreau sa aud mai mult despre plagiatul lui Pustan, o sa fiti surprinsi ca multi Pastori penticostali plagiaza , si nu au auzit de vechii sfinti Ortodocsi in viata lor !
      Oricum.. nu aveti ce vorbi Dani e capul bisericii Ortodoxe,( dai un ban dar iei ceva frumos, doar 590000€!) Si mai mai vorbiti de masini si "Milarde" de dolari pe an ???? Vai de mama voastra ba , voi va rugati mai mult la oameni decat la Dummezeu, si ii numesc oameni pentru ca numai Dumnezeu e sfant! Puteti voi face cati vreti, Arsenie Boca ? Si moaste ba, tu iti dai seama despre ce vorbim! Domnul sa se indure de voi ! Puneti mana pe Biblie ca nu-i asa complicat de citit! Si nu mai aruncati cu rahat in toate directiile ! BOR are cele mai mari mari afaceri din Romania si oameni care inca mai merg la biserica mor de foame!
      Aveti preoti care ghicesc in Biblie pentru bani , si pun farmece pe oameni , care oricum nu au efect numai asupra unor primitivi!
      Pace si bucurie! Nu am nimic cu nime dar ma deranjeaza atata ignoranta, si mai si claxonati!!!

      Ștergere
    7. Aveți parțial dreptate că nu-i așa de complicat să citeşti BIBLIA dar ceea ce nu spuneți sau nu știți este interpretarea BIBLIEI.
      Interpretarea BIBLIEI nu se poate face Corect de către oricine după cum simte sau ce își închipuie.
      În toate aceste culte care au apărut din 1054 încoace există diferențe mici sau foarte mari de interpretare a BIBLIEI.
      Aceste diferențe există chiar şi între membri aceluiaşi cult.
      În Biserca Crestină Ortodoxă care este lăsată de DUMNEZEU ( credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna ) nu există această problemă pentru că acei sfinți pe care voi îi blamați au interpretat BIBLIA prin DUHUL SFÂNT.
      Acei sfinți pe care voi îi blamați au canonizat BIBLIA de care toți avem parte azi, prin acelaşi DUH SFÂNT.
      Dacă voi vă considerați mai îndreptățiți decât ei ( care erau și trăitori ai cuvântului ) în a interpreta diferit BIBLIA, să vă întrebați dacă poteca cea nouă pe care mergeți este cea lăsată sfinților odată pentru totdeauna.


      Ștergere
    8. @ Anonimului din 26 mai
      Daca ai fi citit Biblia ai fi vazut ca Ap. Petru spune ca sa ne indumnezeim. Sfintii sunt oameni indumnezeiti.
      Chestia cu banii si masinile sunt lucruri lumesti de care sectarii se cramponeaza mereu, tocmai pentru ca ei sunt la un nivel lumesc.
      Biserica nu este de acord cu ghicitul si deschisul cartii, interzice asta prin canoane. Daca un preot face asta e pacatul lui si vina oamenilor care merg la el.
      In ce priveste Sfintii Parinti vechi ai ortodoxiei, care au existat din primele veacuri crestine, au fost cu peste o mie de ani inaintea de a se inventa religiile protestante si neoprotestante. Practic sunteti rupti de succesiunea apostolica si de Har. De aceea Duhul Sfant nu lucreaza la sectele voastre. Din acesti Sfinti Parinti se inspira nu doar Pustan, ci si alti pastori care fac teatru in fata tribunelor de predicatori.
      Pustan e doar un exemplu in acest sens.

      Ștergere
  22. Pentru protestantii care sunt nedumeriti de aparitia acestui articol pe blogul nostru, le aducem la cunostinta ca prezenta postare a survenit la putin timp dupa ce am primit cateva amenintari pe adresa de email a asociatiei, din partea fundatiei Ciresarii.
    In mesajele trimise eram amenintati cu actionarea in instanta pentru publicarea de catre noi a articolului in care erau prezentate averile domnului Vladimir Pustan. Deoarece dialogul nu a fost pasnic, ci s-a apelat la amenintari, am considerat ca "Fundatia Ciresarii" nu merita sa le facem acest "cadou", de a sterge articolul.
    Chiar dimpotriva, in unul dintre mesaje, fundatia Ciresarii, ne-a amenintat ca ne da in judecata si pentru ca am folosit numele domnului Pustan fara a cere dreptul de autor, mentionandu-se ca are toate drepturile rezervate la OSIM.
    Am dorit doar sa aratam ca drepturile de autor nu se rezerva in orice situatii, iar in ce priveste invataturile sale sunt inspirate din Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe, care au trait inainte cu multe secole de a fi infiintata secta penticostala.
    Daca fundatia Ciresarii, are nelamuriri, le asteptam opiniile...
    Acest comentariu il postam pentru a informa comentatorii penticostali care trimit mesaje (posteaza comentarii) in care se incearca victimizarea liderului sectei penticostale din Beius.
    Cu respect, Marius Pop

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.