sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Germania returneaza emigranti Sirieni



 

Angela Merkel cedează presiunilor interne, iar Germania începe repatrierea refugiaților


Angela Merkel se află într-o situație dificilă în Germania și face față din ce în ce mai greu presiunii tot mai intense din partea aripii de dreapta din partidul său creștin-democrat, care îi reproșează că a permis ca sute de mii de imigranți și refugiați să pătrundă în Germania.

vineri, 27 noiembrie 2015

Islamistii au dat noi martiri Bisericii Ortodoxe in Irak. Manastirea Sfanta Ecaterina a fost bombardata de musulmani.


foto: Stefan Cojocariu

De ziua Sfintei Ecaterina, maicile de la mănăstirea irakiană Sfânta Ecaterina au urmat cărarea muceniciei

Chiar în noaptea prăznuirii Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, o orientală între orientali, maicile din mănăstirea irakiană au primit cununa ocrotitoarei lor. „Dealul de pietre”, colina pe care era așezată mănăstirea, a fost luat cu asalt. Cupola bisericii închinată Maicii Domnului și chiliile au fost bombardate, ruina așternându-se pe ceea ce odinioară era o mănăstire înfloritoare. 

miercuri, 25 noiembrie 2015

Islamistii incita la crima in Franta.



Mesaj video al isis: „Este un miracol. ce mai asteptati, continuati atacurile. otraviti apa si hrana necredinciosilor”

 
    Gruparea jihadista Statul Islamic (SI) a difuzat sambata un mesaj video in care le cere musulmanilor care nu pot ajunge in Siria sa comita atacuri in Franta, dupa ce o serie de atentate teroriste comise vineri noaptea la Paris s-au soldat cu 128 de morti, potrivit unui bilant provizoriu, relateaza Reuters.

„Intr-adevar, vi s-a ordonat sa luptati contra necredinciosilor oriunde ii gasiti — ce mai asteptati? Exista arme si masini disponibile si tinte gata de a fi lovite. Exista chiar si otrava, asadar otraviti apa si hrana a cel putin unuia dintre dusmanii lui Allah”, afirma in mesajul video un militant jihadist, care apare flancat de alti doi membri ai SI.

luni, 23 noiembrie 2015

UE si-a pus in aplicare planul impotriva Bisericii Ortodoxe. In Grecia a inceput cu reducerea numarului de preoti.



 
Statul grec lasă bisericile fără preoți: 2300 de biserici ortodoxe nu vor mai avea preot.



În prezent, guvernul grec limitează drastic numărul de hirotoniri de noi preoți, din cauza acestui fapt multe parohii rămânând fără preoți. Acest lucru înseamnă că, în unele biserici, duminica nu va mai exista Sfânta Liturghie.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Justin marturisitorul de la Petru Voda. Marturia unui apropiat.



Schimonahul Gurie de la Mănăstirea Sf. Sava (Palestina): Părintele Justin nu şi-a adăpostit conştiinţa la umbra răcoroasă a ascultării înşelătoare. Iar când timpul a cerut-o, a ieşit în arşiţa mărturisirii.




„El m-a dus în casa de ospăţ şi sus, drept steag, era iubirea”(Cântarea Cântărilor, 2:4).


Mi s-a spus să scriu ceva despre părintele Justin, lucru foarte complicat pentru că nu ştii din care latură să-l priveşti ca să poţi pătrunde şi cuprinde ceva cu mintea şi să storci ceva din lucrurile văzute de noi, căci cele nevăzute şi neştiute rămân scrise doar în cartea vieţii şi se vor citi în auzul tuturor în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii celei mari.

vineri, 20 noiembrie 2015

Noua guvernare de la Bucuresti este pusa in situatia sa accepte sau sa refuze propunerea Germaniei de a aduce mai multi refugiati in Romania. Klaus Iohanis nu vrea sa se puna rau cu sustinatoarea sa Angela Merkel.


Cancelarul german, Angela Merkel, nu mai vrea refugiati pe teritoriul Germaniei, relateaza Agerpres.


Aceasta ar fi cerut guvenului de la Zagreb sa tina pe loc cei 2.000 de refugiati, pentru o perioada nedeterminata insa cerinta d-nei Merkel, nu a fost luata in considerare.

joi, 19 noiembrie 2015

Biserica Ortodoxa Romana si-a schimbat purtatorul de cuvant. A fost desemnat Vasile Banescu.



    Dupa linsajul mediatic al patriarhului Daniel si denigrarea Bisericii Ortodoxe in mass-media romaneasca, Patriarhia Romana a decis sa aduca in fata presei un laic, profesor de religie si un bun comunicator. 

    Vasile Banescu este si raelizator de emisiuni la Trinitas TV.

    Este prima decizie buna a BOR in ce priveste relatia Bisericii cu mass-media. 

    Ii dorim succes. Dumnezeu sa ii dea cuvant cu putere multa sa poata face fata atacurilor presei si informarii corecte a opiniei publice in ce priveste misiunea Bisericii Ortodoxe Romane.

Înnoirea comunicării, promptitudinea și implicarea mai marea a Bisericii în acest domeniu constituie dezideratele echipei conduse de noul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, consilierul patriarhal Vasile Bănescu.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Rusia sustine Franta in lupta contra ISIS. Decizia a urmat dupa ce presedintele Frantei a declarat razboi gruparilor ISIS.



Putin pregătește un atac nuclear in locurile controlate de Statul Islamic. 

Kremlinul așteaptă consimțământul aliaților săi.

marți, 17 noiembrie 2015

Noul premier al Romaniei, Dacian Ciolos, este adept sectei ezoterice conduse de controversatul Gregorian Bivolaru.



Dupa ce Klaus Iohannis a eliminat opozitia politica, a adus la conducerea administrativa a Romaniei pe Dacian Ciolos. Acesta este un adept al sectelor yogha cu origini neopagane orientale. Acum intelegem de ce demonstratii din Bucuresti erau indemnati impotriva Bisericii Nationale si care era motivul implicarii ezoteristilor si homosexualilor in tulburarile create artificial de presa pe motivul victimelelor de la clubul Colectiv. 

 
MARELE SECRET al premierului: Dacian Cioloș și soția sa sunt adepți MISA și ai lui Guru Bivolaru? DEZVĂLUIRI despre legăturile dintre noul prim-ministru și secta porno

Declarativ, actualul premier al României, Dacian Cioloș, nu are nicio orientare religioasă. Pe pagina sa oficială de facebook, rubrica respectivă era trecută între „situație amoroasă” și „sex”. La prima dintre ele, a completat „căsătorit”. La „sex” a scris „masculin”. La „orientare religioasă”, s-a simțit dezorientat și n-a mai trecut nimic, așa că rubrica a dispărut din prezentarea personajului. 

E de înțeles... E cam greu să spui ce orientare religioasă ai, atunci când îl consideri pe Iisus Hristos „guru suprem”, și amesteci, de-a valma, creștinismul cu kamasutra.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Homosexualii din Romania vor scoli si spitale nu biserici si catedrale. Tot ei mai vor si impozitarea Bisericii Ortodoxe pentru ca nu se supune generatiei rock si homo promovata in presa romaneasca si pe facebook.



Remus Cernea - secularist convins
 Cateva statistici care pun in lumina diversiunea antiortodoxa din mass-media romaneasca. De ce in emisiunile de dezbateri, de la posturile TV, nu sunt invitati reprezentanti competenti ai Bisericii Ortodoxe, care sa aduca raspunsuri concrete pentru lamurirea sincera a lucrurilor? Cand mai apare cate un reprezentant ortodox nu este lasat sa vorbeasca de catre moderator sau alti participanti. De ce presa romaneasca sustine campania catolicizanta in detrimentul Bisericii Ortodoxe? Sunt chestiuni care se vor lamuri pe scurt in cele ce urmeaza. 

Mereu cand e vorba de o galceava nu lipsesc si protestatarii de serviciu, aceiasi care mereu fac de rusine tara noastra peste hotare. Pentru un crestin homosexualitatea e un pacat impotriva firii, iar pentru un om cu buna cuviinta, indiferent de religie, aceasta este o imoralitate.

vineri, 13 noiembrie 2015

Demascarea diversiunilor din presa bazate pe lozinca sorosista: "Vrem spitale nu catedrale". Marturia preotului Vasile Birlean(u), care a fost la clubul Colectiv in noaptea incendiului.

     Presa din Romania a instigat o parte a populatiei impotriva Bisericii Ortodoxe. Reprezentantii Bisericii au fost luati cu asalt (prin surprindere) de atacurile presei. Anumite raspunsuri spontane ale unor preoti au fost interpretate tendentios de unii reprezentanti ai mass-mediei.

     In emisiunea REALITATEA SPIRITUALA din 8 noiembrie 2015 de la "Realitatea TV" moderata de George Grigoriu, preotul Vasile Birlean(u) povesteste ce a facut in noaptea incendiului cand a ajuns la clubul Colectiv. In emisiune a fost si arhimandritul Ciprian Gradinaru.






Clubul Colectiv si incendiul care trezeste suspiciuni. Masacru sau accident?

miercuri, 11 noiembrie 2015

De ce romanii nu sunt de acord cu protestul tinerilor bucuresteni. Ce nu au cerut protestatarii de serviciu.


Nu am văzut printre revendicările “revoluționarilor” următoarele cereri cu adevărat revoluționare și în interesul poporului român:

- recâștigarea independenței și suveranității României

- neamestecul ambasadelor în politica internă a României

- excluderea ONG-urilor politice ale lui Soros din viața public

- naționalizarea resurselor naturale, acestea să fie exploatate doar de statul român, în favoarea poporului roman

- naționalizarea băncilor care au fost românești, alungarea cămătarilor internaționali

- țara, președinția, guvernul, serviciile secrete și ministerele să fie conduse de români fiindcă țara noastră se numește ROMÂNIA

- control serios asupra activității serviciilor secrete

- limitarea numărului de servicii secrete la unul singur cu atribuții mixte (intern, extern, antiterorism)

- excluderea masonilor din politică, servicii secrete, armată, poliție și biserică

- răspunderea materială a magistraților pentru erorile săvârșite

Se poate completa…


Ce a remarcat parintele Mihai Andrei Aldea, referitor la tulburarile stradale din ultimele zile de la Bucuresti:


marți, 10 noiembrie 2015

Tulburarile stradale din Romania. Coincidente sau premeditare? Aspecte nestiute semnalate de parintele Mihai Andrei Aldea



Să credem în teoria conspirației?

pr. Mihai Andrei Aldea
Zilele acestea am tot văzut şi auzit bănuieli despre faptul că incendiul de la Colectiv ar fi fost pornit dinadins.

Nu ştiu dacă este adevărat sau nu. Dar pentru că mi s-a spus că paranoicii trăiesc mai mult decât oamenii obişnuiţi, mă întreb ce ar fi să credem, fie şi câteva minute, pentru un articol, să zicem, în teoria conspiraţiei.



Sau... Nu! Nu există conspiraţii, există doar... coincidenţe.

luni, 9 noiembrie 2015

Marturia unui supravietuitor de la Clubul Colectiv. Paul "Slayer" Grigoriu demasca sistemul corupt si manipularea impotriva Bisericii Ortodoxe Romane.



Un rocker care a supravietuit in urma incendiului de la clubul Colectiv arata cum au decurs evenimentele, cum si ce a simtit in contextul celor intamplate, dar si dezgustul fata de manipularea politica pe care presa si unele organizatii o fac impotriva Bisericii Ortodoxe Romane:


Marturia lui Paul "Slayer" Grigoriu:

Partea I, “Faptele” in care se prezinta cum au decurs evenimentele:

Partea II, “Vorbele” in care se arata cum si-au dat toti cu parerea:

Partea III, “Profitorii” in care se arata cum presa a deturnat totul impotriva Bisericii Ortodoxe Romane:
 
Din felul in care sunt relatate evenimentele, si conjuncturile, nu ne putem indoi de buna credinta pe care marturisitorul Paul “Slayer” Grigoriu o face pentru a lamurii cum stau lucrurile in realitate si a impiedica manipularile mediatice ce se fac la aceasta ora in intreaga tara. Cand spun ca e marturisitor sa stiti ca stiu ce spun. Acest om are curajul sa se impotriveasca sistemului. Nu doar atat, o face din convingere. (Marius Pop)

O demascare a manipularilor mediatice:

In Rusia, un preot a fost ucis in noaptea de Halloween. Presa din Romania nu spune nimic despre aceasta.





In noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, un cleric al Arhiepiscopiei de Borisoglebskaya Voronej (Rusia), Ieromonahul Roman (Perov), paroh al Bisericii Acoperamantul Maicii Domnului din localitatea Puzevo Buturlinovsky, raionul Voronej, a fost ucis.

George Soros este finantatorul actiunilor de strada din Bucuresti. De ce evreul Soros a pornit razboi Bisericii Ortodoxe. Klaus Iohannis va juca dupa interesele lui Soros?



Se vede clar ca instigatorii din strada si ONG-urile care sustin demonstratiile stradale din Bucuresti au interesul sa submineze Biserica Ortodoxa. Interesul e clar. Pana in prezent singura Biserica a reusit sa ii tina uniti pe români. Biserica Ortodoxa e ultimul bastion românesc care inca nu a fost desfiintat. Acum aceasta se incearca prin tinerii care scandeaza in Piata Universitatii ca nu sunt manipulati. Actiunile lui Soros si Iohanis nu au nici o legatura cu familiile victimelor, doar se folosesc de acest moment cu succes. Vor musca românii galusca celor doi?


Românii reacționează după ce președintele Iohannis a chemat ONG-urile lui Soros la Cotroceni: Se concesionează și democrația

Brad Florescu, jurnalist și om de publicitate, dezvăluie ceea ce mulţi dintre noi bănuiam de multă vreme: Fundaţia SOROS este implicată activ în mișcările de protest din aceste zile. 

„Cum am zis și ieri, treaba cu consultările a fost o licitație trucată”, scrie Brad Florescu pe o reţea de socializare. În „caietul de sarcini” transmis ieri, Președenția convoca la discuții „asociații de ONG-uri cu recunoaștere publică". Asta e formularea din document. Nu se puteau înscrie ONG-uri neasociate și nici asociații fără recunoaștere publică (cum s-o măsura asta?). 
Lipsesc criteriile de selecție. Dar se dezvăluie astăzi.

Printre fericiții câștigători ai castingului prezidențial s-a numărat asociația de ONG-uri cu recunoaștere publică alcătuită din: Expert-Forum, Centrul Roman pentru Politici Europene (CRPE), Grupul pentru Dialog Social (GDS), Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) și Asociația Pro Infrastructură (API).

Pe lângă larga notorietate care le-a calificat în finala de la Cotroceni, aceste ONG-uri atent și din timp asociate mai au ceva în comun: finanțarea de la Fundația Soros.

Cine a adus Fundația Soros în România? Doamna Sandra (Marilyn Andreea Budis) Pralong, numită recent de domnul Johannis în funcția de Consilier de Stat pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor.

Hai că se concesionează și democrația. (Sursa: activenevs)

*      *      *      *      *      *      *      *      *

De ce presa aservita lui Soros si Iohannis sustine demonstratiile stradale: