Idei de predici la duminica a XV-a după Pogorârea Sfântului Duh ale PS Ioan Mihălțan al Oradiei

Duminica a cincisprezecea după Pogorârea Sfântului Duh

Ev. Matei XXII, 35-46

 

 

 

1.Nu întotdeauna întrebările pe care oamenii le-au pus Mântuitorului erau sincere ca și în cazul de față. Sf. Evanghelie evidențiază faptul că a venit să-L ispitească.

2.Scopul întrebărilor uneori era izvorât dintr-un sentiment de răutate. Căutau să-L piardă pe Iisus.

3.Răutatea era ascunsă sub cuvintele care păreau înțelepte. Știau și ei, fariseii, poruncile Legii, dar urmăreau cu totul altceva, ca să-L piardă pe Iisus.

4.Mântuitorul cu toată înțelepciunea și sinceritatea Lui le răspunde după Lege. De fapt, porunca era scrisă în legea lor.

5.Este semnificativ faptul că Mântuitorul niciodată n-a separat porunca iubirii de Dumnezeu de cea a semenilor.

6.Nu există decât o singură iubire, cea care izvorăște din Sfânta Treime, care cu razele sale se revarsă și asupra oamenilor.

7.Așa cum există un singur soare, ale cărui raze luminează și încălzește pe toți de pe suprafața pământului, tot așa există o iubire dumenzeiască, care luminează și încălzește pe toți oamenii.

8.Așa cum razele soarelui luminează toată făptura, așa iubirea dumnezeiască cuprinde în ea pe toți oamenii și-i luminează. Toate poruncile, ale legii și ale Bisericii urmăresc un singur scop: de a împlini iubirea dumnezeiască.

9.Deseori Mântuitorul, atunci când îi puneau întrebări, ca răspuns îi întreba și El pe ei. Mântuitorul totdeauna știa să dea un răspuns înțelept ca și în cazul de față. Dar ei nu puteau răspunde întrebărilor puse de Mântuitorul.

10.În cazul de față s-a dovedit puțina lor pricepere de a răspunde întrebării Mântuitorului. De fapt, mintea omenească nu se poate compara cu mintea lui Dumnezeu după cuvântul Sf. Ap. Pavel:”O adâncul înțelepciunii și științei lui Dumnezeu, mintea Lui cine a pătruns-o?”(cf. Rom. XI, 33).

11.Este dureros faptul că în loc să ascultăm și să împlinim cele sfinte, de obicei ne împotrivim și criticăm.

12.Mintea nu se luminează prin împotriviri la cele sfinte, ci prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

13.Mai întâi să căutăm plinirea celor sfinte ca să avm parte de lumina minții și folosul acestei lumini.

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.100)

 

Pestera Sfantului Andrei

Plecand de la Cernavoda spre sud in directia Ostrov, pe drumul care serpuieste printre coline, aproape de cursul Dunarii, ajungi dupa mai multe localitati cu specific pescaresc in comuna Ion Corvin. Pestera Sfantului Apostol Andrei este o biserica adevarata sapata in stanca, amplasata la baza unui mic munte impadurit. Pe peretii bisericii din pestera sunt multe icoane ce pot fi admirate la lumina candelelor si a lumanarilor. In locul altarului se afla acum o icoana mare a Sfantului Apostol Andrei la care se inchina toti credinciosii care vin aici la pestera.

Despre cum a fost descoperita pestera nu se stiu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani, pana la Razboiul de Independenta din anul 1877, sub stapanire otomana.

Ceea ce se stie sigur insa, este urmatoarea intamplare petrecuta in anul 1918, an in care un mare avocat din Constanta, pe nume Jean Dinu, in timp ce era in calatorie prin aceasta zona, in urma unui vis care s-a repetat, a descoperit Pestera Sfantului Apostol Andrei intr-o stare deteriorata.

Pestera era inconjurata de padure, copacii ajungeau pana aproape de intrarea in pestera, intrarea era mult mai mica iar inauntru crescusera buruieni, nu locuia nimeni aici in pestera. Dupa ce a curatat pestera a construit un mic corp de chilii.

Odata cu primele chilii ridicate s-au adunat si primii calugari. Acestia slujeau sfintele slujbe in pestera. Au construit mai apoi turla de deasupra pesterii care la anul 1936, dupa cum spun unele persoane avea 40 de metri si se vedea de la drumul mare. Altii spun ca avea doar 18 metri.

In anul 1943 Episcopul Chesarie Paunescu a sfintit pentru prima data pestera. A venit al doilea razboi mondial si apoi a fost perioada comunista, perioada foarte grea pentru biserica ortodoxa iar comunistii, mai precis rusii, bolsevicii, au distrus totul aici. Pestera a devenit staul pentru oi. Taranii din aceasta zona isi adaposteau aici oile cand era vreme urata.

Perioada mai senina pentru pestera a venit abia dupa 1990 atunci cand parintele Nicodim Dinca, ctitorul acestei Sfintei Manastiri, monah fiind de la manastirea Sihastria din judetul Neamt, impreuna cu parintele ieromonah Victorin Ghindaoanu, un preot tot de acolo, cu binecuvantarea IPS Lucian au inceput din nou lucrarile de reamenajare a pesterii si construirea sfintei manastiri. Si vedeti si dvs. unde s-a ajuns pana in acest moment.

Pestera are forma unei biserici. In fata a fost altarul pana la hram anul trecut. A fost adusa icoana mare a Sfantului Andrei care a fost plasata in locul catapetesmei. Avem apoi naosul si pronaosul. Totul este in stanca.

Preotii cultului local, numiti in balada Pestera Sfantului Andrei "sfinti", l-au primit cu dragoste in mijlocul lor pe Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care ajunsese pe aceste meleaguri propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. Ei i-au oferit gazduire in grota venerata astazi de crestini.

In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest "pat al Sfantului Andrei".

Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi "cel dintai chemat" al Domnului, in decursul anilor, acesta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este "casa" despre care se vorbeste in balada Pestera Sfantului Andrei.

In biserica mica se pastreaza o sfanta lacra cu moastele Sfantului Andrei. Este o cruce in forma de X, in fata Sfantului Altar, in partea stanga. In centrul crucii se afla o particica din degetul Sfantului Apostol Andrei, adusa acum doi ani de la Mitropolia Trifiliei din Grecia iar in cele patru laturi ale crucii sunt particele de sfinte moaste ale sfintilor dobrogeni: Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos sfintii martiri de la Niculitel, Epictet preotul si Astion monahul.

In apropiere se mai gaseste si Izvorul Sfantului Apostol Andrei. Traditia spune ca atunci cand Sfantul Apostol Andrei a ajuns aici, in aceasta zona nu exista apa. Atunci a lovit cu toiagul in stanca si a izvorat apa si se pastreaza Izvorul Sfantului Apostol Andrei ca marturie pana in zilele noastre, nesecand niciodata.

Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait dumnezeiescul apostol. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare.

Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu.

Aici, in decursul anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea sfintitoare a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har ale cuviosilor parinti au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra. La fiecare hram, la Pestera Sfantului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevarat Bethleem al romanilor.

sursa:  http://www.crestinortodox.ro

Colindul Sfantului Andrei

SF. AP. ANDREI, OCROTITORUL ROMANILOR

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume -  Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa  invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor,  Sfantul Apostol  Andrei a  fost  primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii  64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

 Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

 Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

sursa: www.crestinortodox.ro

 

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !

Despre pomenirea sinucigaşilor la slujbele Bisericii Ortodoxe

Canoanele bisericii ortodoxe nu acceptă pomenirea sinucigașilor la vreo slujbă.

Preoții care pomenesc sinucigașii cad sub osândă.

Pomenirea sinucigașilor după o perioadă de câțiva ani e în contradicție cu învățătura Bisericii Ortodoxe. Aceasta este o practică ocultă venită din păgânism.

Uciderea de sine este cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi o persoană deoarece prin acest gest omul protestează împotriva existenţei sale.

Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe nu îngăduie să îi pomenim la nici o slujbă pe cei ce şi-au luat viaţa. Din păcate unii preoţi îngăduie pomenirea la slujbe a sinucigaşilor şi, ceea ce e mai grav, sfidează învăţăturile Bisericii îndemnând pe alţii să pomenească sinucigaşii după şapte ani de la săvârşirea faptei. Credicioșii care fac aşa ceva cad sub osânda Bisericii împreună cu preoţii părtaşi la această învăţătură. Această practică vine din păgânism. Adepți ai religiilor asiatice, care cred în reîncarnare, susțin că omul după șapte ani de la deces se poate reîncarna pentru a începe o altă viață pământească. Erezia a pătruns între creștini cu ajutorul superstițiilor.

Părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă spunea despre un sinucigaș: “Nu îl putem pomenii pentru că a refuzat să își ducă până la capăt crucea dată de Hristos”. Părintele Cleopa Ilie de la mănăstirea Sihăstria spunea: “Dacă nu a vrut să trăiască pe pământ cum să mai trăiască în Cer?”. Afirmațiile celor doi duhovnici par a fi dure, dar, dacă privim cu ochi realiști, exprimă un adevăr pe care unii încearcă să îl ignore înșelându-se pe sine și odată cu aceasta pe cei din preajma lor.

Canoanele Bisericii Ortodoxe spun clar şi limpede că ucigaşul de sine nu are voie să fie pomenit la nici o slujbă şi nici nu e voie să fie înmormântat în cimitir. (vezi detalii: „Pravila Bisericească de la Govora”, ediţia 1640, pg. 101, apud. „Pravila Bisericească” a Sfântului Nicodim Sachelarie, ed. Seminarul Monahal Cernica, 1940, despre sinucigaşi).

„Orice om de se va arunca pe sine, de voia lui, dintr-un ţărmure (înălţime –n.n.) jos şi va muri, sau într-o apă, sau dintr-o piatră, sau se va junghia pe sine însuşi, sau în ce chip de moarte, sau cu o funie se va spânzura; unul ca acela să nu se îngroape ca creştin, nici să-i cânte, ci să-l lepede pe dânsul ca pe un spurcat. Iar de va fi făcut aceasta pentru Dumnezeu, să nu se cruţe că nişte bunătăţi ca acelea şi moarte n-a învăţat Dumnezeu pe nimenea. Iar de-i va fi făcut lui altcineva aceasta, pe acela să-l cânte şi să-l îngroape, şi pomeniri să-i facă ca tot creştinului” (P.B.G., 1640, pg.121, apud. idem). Aşadar, din cele prezentate mai sus, reiese clar că nu avem voie să pomenim deloc pe sinucigaşi, nici pe aceia care se aduc pe sine jertfă lui Dumnezeu – aceasta fiind o înşelare deavolească. Nicăieri, în nici un canon sau învăţătură a Bisericii, nu se pomeneşte cum că sinucigaşul ar putea fi pomenit după şapte ani sau după vreo rânduială anume decât cel care e bolnav psihic neavând discernământ.

Canonul 14 al Sfântului Timotei Alexandrinul spune în acest sens: „...clericul trebuie să lămurească, dacă s-a făcut aceasta ieşit din minţi fiind. Căci de multe ori rudeniile celui ce a pătimit aceasta, vrând să obţină aducerea jertfei şi rugăciune pentru el, minţesc, şi zic că era ieşit din minţi. Uneori însă a făcut aceasta datorită tratamentului jignitor al oamenilor, sau altminteri oarecum din scârbă şi pentru acesta nu trebuie să se aducă jertfă; că însuşi de sine ucigaş este. Deci, clericul trebuie să cerceteze cu deamănuntul ca să nu cadă sub osândă”. După cum se observă din acest canon, clericul care face slujbe pentru un sinucugaş, înafară de a fi bolnav psihic, cade sub osânda Bisericii.

Pravila Bisericească de la Govora, Pravila Bisericească a Sfântului Nicodim Sachelarie, Canoanele Bisericii Ortodoxe reprezintă autoritatea indiscutabilă a Bisericii Ortodoxe şi cine nu le respectă necinstesc însăşi Biserica, fie ei clerici sau mireni.

ieromonah Eftimie Mitra

Arsenie Boca - Sfantul Ardealului , 24 de ani de la adormirea Sa

Minune în Serbia: Icoana Stareţului Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa plânge pentru Kosovo şi Metohija

În acest scurt filmuleţ este vorba despre o icoană a vrednicului de pomenire Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa din Serbia (1914-2003). Această fotografie – icoană ce se află în casă unor sârbi evlavioşi a început să izvorească mir şi lacrimi pentru câteva zile după ce s-a semnat documentul de proclamare a independenţei Republicii Kosovo. Este ştiut că Părintele Tadei a fost un mare susţinător al regiunii Kosovo şi Metohija, cum este denumită de sârbi, şi a componenţei ei teritoriale ca parte integrantă a Serbiei! Părintele Tadei spunea deseori că această regiune va fi din nou leagănul credinţei sârbeşti, însă cu condiţia ca Guvernul să nu semneze niciodată independenţa acesteia.

În momentul semnării acordului de la Bruxelles, Icoana Părintelui Tadei a început să izvorească mir/lacrimi. În filmuleţ se spune că a curs o cantitate mare de mir încât s-au lipit micile iconiţele puse pe icoană mare a Părintelui. De asemeni – toată casa mirosea a mir.

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Tadei, Icoana a fost depusă la mormântul Părintelui, la Mănăstirea Vitovniţa, iar mai apoi, după 3 zile, în casa fratelui care deţinea icoana, din aceasta a-nceput iarăşi să curgă mir/lacrimi. Se întâmpla în data de 1 mai 2013, cu câteva zile înainte de Paşte. Mulţumesc doamnei Liubita Popadici care mi-a făcut cunoscut acest scurt filmuleţ.

Laurentiu Dumitru

Un material video cu Părintele Tadei şi viaţa acestuia pe scurt găsiţi la linkul: Stareţul Tadei de la Vitovniţa, “Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa”

sursa: Serbia Ortodoxa

Vremea Colindelor - "Din cer senin"

>

Colinda "Din cer senin"
interpretata de corul de maici de la manastirea Cămârzani,
com. Vadul Moldovei, jud. Suceava.

Idei de predici la duminica a XXX-a după Pogorârea Duhului Sfânt ale PS Ioan Mihălțan al Oradiei

Duminica a treizecea după Pogorârea Sfântului Duh

Ev. Luca XVIII, 18-27.

 

 

 

1.Unele evenimente din viața Mântuitorului redate de Sf. Evanghelii se aseamănă dar se și deosebesc. Depinde de sfântul evanghelist. Unele redate de Matei sunt mult mai narative pe când cele redate de Ioan care sunt mult mai adâncite în idei teologice.

2.Evanghelia de la Luca redă un eveniment prezentat și de evanghelistul Matei. Se aseamănă dar se și deosebesc.

3.Acolo era prezentat un tânăr iar aici un om oarecare. Ceea ce este interesant în ființa noastră omenească rămâne partea aceea a întrebărilor bazate pe diferite curiozități. De foarte multe ori aceste întrebări privind curiozități nu se ocupă de ceva principal ci de mărunțișuri care nu aduc folos duhovnicesc și de mântuire.

4.Cea mai serioasă și mai folositoare preocupare este aceea a mântuirii.

5.De data aceasta, în ambele cazuri cei ce întreabă sunt preocupați  de mântuire după întrebările ce le pun. Depinde cât erau de preocupați de această problemă în interiorul lor. Întrebările urmăresc diferite afirmări ale persoanei. De dorit ar fi ca aceste preocupări despre mântuire să fie puse cu toată seriozitatea pentru că mântuirea este o problemă foarte principală, care cere lupte duhovnicești, nu de scurtă durată, fiind la mijloc lupta cu ispitele diavolești și atunci nu se poate reduce doar la niște întrebări și răspunsuri. Apoi viața veșnică este o realitate foarte serioasă care privește nu un an sau doi ci veșnicia și ea cere meditații mai lungi și un fel de cunoaștere a ei încă din lumea aceasta.

6.Problema pusă la început – despre bunătate – este din nou o problemă serioasă. Nu știm cât își dădeau seama cei ce au adus-o în discuție încă de la început. De ce? Pentru că unii au convingerea că bunătatea este o slăbiciune; cei ce se străduiesc însă să fie buni au în viața lor o realitate a luptelor contra unor patimi care slăbesc bunătatea. Ca să devii bun trebuie să fii un mare luptător contra atâtor răutăți ce calcă bunătatea. Deci bunătatea este o mare virtute. Nu știm dacă acești doi își dădeau seama de valoarea bunătății. Mântuitorul cu siguranță știa valoarea ei și cât de greu se dobândește. De aceea răspunde:”Nimeni nu este bun decât numai singur Dumnezeu”.

7.Și-a dat seama că pentru noi muritorii de rând este greu de a împlini această bunătate, rămânând pe drept cuvânt să fie atribuită numai lui Dumnezeu.

8.Mântuitorul e conștient că între bunătate și păzirea poruncilor e o strânsă legătură șă că în  păzirea poruncilor te întâlnești cu puteri străine de Dumnezeu. Poruncile nu sunt puține, nici simple; ei împlineau o parte din porunci și li se părea că le-au împlinit pe toate și chiar ușor.

9.Reiese că poruncile nu sunt la fel de greu de împlinit sau mai ușor de împlinit. Această realitate o cunoștea foarte bine Mântuitorul , de aceea a vru să-i descopere celui ce l-a întrebat că ceea ce a plinit el din porunci nu a fost foarte greu și a descoperit una din cele mai grele porunci: lepădarea de ale tale și ajutorarea altora.

10.Au fost pentru el ușor de împlinit cele ce le-a spus Mântuitorul la început, dar ultima foarte apăsătare pentru că trebuia să-și vândă averea și o să o dea săracilor, adică era vorba de porunca iubirii. Foarte interesant, la această probă omul nu a mai răspuns nimic; ce a fost în sufletul său nu se știe, a plecat trist. Un lucru e sigur: n-a înțeles porunca iubirii și apoi e sigur că n-au avut ca scop plinirea poruncilor. Dumnezeu știe cu ce scop plinea el aceste porunci.

11.Scopul păzirii tuturor poruncilor este de a ajunge la sfânta minune a iubirii. Dacă păzirea poruncilor nu urmărește scopul iubirii în zadar sunt păzite.

12.Sf. Scriptură este plină de astfel de afirmații și învățături ce le-a dat Mântuitorul oamenilor.

13.Mântuitorul era conștient că se ajunge foarte greu la practicarea iubirii, de aceea S-a arătat înțelegător față de noi oamenii în păzirea acestei porunci încât a descoperit și Sfinților Apostol cât de departe suntem noi de lepădarea de sine și la practicarea iubirii.

14.Faptul că s-au îngrijorat ucenicii dându-și seama ce greu se ajunge la iubire, au rămas întrucâtva descurajați și chiar oarecum fără nădejde în mântuire dacă mântuirea constă în iubire. Dar Mântuitorul ca unul ce stăpânea iubirea din plin și a practicat-o pe cărările vieții a încercat să-i facă să înțeleagă că bunătatea lui Dumnezeu trece dincolo de slăbiciunile noastre omenești.

15.Pe cărările vieții nu totdeauna vom fi la fel de străduitori în plinirea poruncilor. În slăbiciunile noastre vom cunoaște mai puțin iubirea, de aceea dacă nu putem plini să ne pară rău, și parerea de rău este tot o virtute mântuitoare. Amin.

 

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999,p.151)

 

 

 

 

 

“As da orice sa pot schimba ce am facut…”

„Avort… Poate dacă i-ar fi spus crimă, omor, ucidere, m-aş fi gândit mai mult… Avort – îl vedeam ca pe îndepărtarea unei bucăţi de carne, care urma să devină copilul meu, copil pe care îl consideram ca o piedică în calea comodităţii mele. Nu voiam copii. Nu am avut ezitări în a face avortul. Mi-am propus să nu mă mai gândesc la ce am făcut şi nu am mai făcut-o. Mi-am impus să nu simt nimic şi nu am mai simţit. Mi-am împietrit inima ca să nu simtă nimic, mintea îmi era amorţită, am devenit surdă la glasul conştiinţei. M-am minţit că nu s-a întâmplat nimic.

La şase ani după avort am rămas însărcinată, dar cel mai probabil din cauza urmărilor avortului, sarcina a fost extrauterină. Îmi plângeam copilul omorât fără voia mea, de această dată, şi mă plângeam în acelaşi timp şi Domnului că nu simt nimic faţă de ceilalţi copii avortaţi atât la cerere, cât şi prin anticoncepţionale. Şi în marea Lui milă, Domnul mi-a înmuiat inima împietrită, conştientizând realitatea că mi-am ucis proprii copii, iar durerea pe care am simţit-o apoi nu poate fi descrisă în cuvinte. Chinurile iadului îmi păreau prea blânde pentru grozăvia pe care o făcusem. Ar fi trebuit să fiu mama lor, nu ucigaşa lor. Mă gândesc că le-am ucis nu numai trupurile, ci şi sufletele copiilor mei, că au fost aruncaţi la gunoi, că nu au mormânt şi nici nume, pentru a putea fi pomeniţi fiecare după numele lor. Aş da orice să pot schimba ce am făcut…”. (M.F., Piatra Neamţ)

Toate mărturiile mamelor care şi-au ucis pruncii în pântece au un numitor comun: abia după comiterea crimei, ele realizează gravitatea păcatului lor şi se pocăiesc. „Aş da orice să pot schimba ce am făcut”, spun mai toate femeile care au ucis prin avort.

Însă odată curmată, viaţa nu mai poate fi pusă la loc. Cu mâinile pline de sângele propriului copil, mamele imploră Cerul să le ierte păcatul. În etapa premergătoare avortului, femeile îşi anesteziază conştiinţa, minţindu-se că darul vieţii nu e decât o masă amorfă de celule. De cele mai multe ori, însă, mamele nu numai că nu conştientizează şi nu regretă răul făcut, dar îl şi repetă, fie în clinicile de avorturi sau spitale, fie apelând la contracepţie.

Pentru explicarea acestui fenomen care a luat o asemenea amploare în ultimele decenii, se aduc tot felul de argumente: nu mai vrem să ne asumăm responsabilităţi, fugim doar după senzaţii tari, căutăm în toate doar plăcerea, nu suntem suficient de informaţi… şi aşa mai departe. În realitate, însă, avortul se întemeiază pe LIPSA CREDINŢEI ÎN DUMNEZEU. Căci dacă am conştientiza prezenţa lui Dumnezeu lângă noi şi faptul că viaţa este un dar al Lui şi nu un bun de care putem dispune cum dorim, cu siguranţă că numărul avorturilor ar scădea vertiginos.

Mărturiile femeilor care au trecut prin experienţa traumatizantă a avortului sunt zguduitoare. La fel şi imaginile de coşmar surprinse în timpul comiterii crimelor. Însă toată această bază de date a uciderii celor mai nevinovate şi fără de apărare fiinţe de pe faţa pământului nu schimbă cu nimic realitatea cumplită petrecută în fiece clipă, chiar sub ochii noştri. Mai rău ca în abatoare, sângele nevinovat nu conteneşte să curgă zilnic în spitalele din România. Cu mâinile scăldate până la coate în sânge, medicii sunt mult mai preocupaţi de afacerea numită „avort”, decât de protejarea vieţii. Cozile la abatoarele de copii sunt lungi, iar pentru o pumn de arginţi, medicul bate palma cu mama ucigaşă, pentru o nouă crimă: o rutină, pentru ambii.

Legile din România sunt împotriva vieţii, iar Legea Divină nu mai prezintă azi nici un interes. Şcoala şi familia sunt tributare aceleiaşi ideologii, potrivit căreia femeia este stăpână pe propriul ei corp, având drept de viaţă şi de moarte asupra copilului din pântece. Toată societatea îndeamnă spre desfrânare: filmele, reclamele TV, ziarele şi revistele, programele de educaţie sexuală din şcoli şi licee, atitudinea autorităţilor, a cadrelor didactice, a părinţilor. Iar când apare sarcina – consecinţa distracţiei promovate pe toate căile în societatea noastră de consum – aceeaşi societate oferă tinerilor şi „soluţia” pentru a scăpa de „belea”: uciderea.

La capătul celor două decenii de după revoluţie, răstimp în care au fost curmate, în pântece, mai bine de 22 de milioane de vieţi ne întrebăm: cum poate să arate o societate formată, într-o proporţie covârşitoare, din ucigaşi ai copiilor? Iar noi, cei rămaşi în viaţă, câte păcate vom avea de ispăşit, pentru a plăti acest sacrilegiu naţional?

Să apărăm copiii nenăscuţi! Să-i lăsăm să se nască! Ei sunt salvarea şi binecuvântarea neamului nostru! Ei sunt viitorul nostru şi prin ei Dumnezeu ne întinde mâna Sa mântuitoare. Căci prin viaţa lor, binecuvântată de Domnul, se sfinţeşte şi viaţa noastră, atât de încercată de greutăţile prin care trecem cu toţii, în aceste vremuri de pe urmă.

 De Irina Nastasiu – Doxologia
sursa: www.nationalisti.ro

Adevărul despre avort, din gura celor care îl practică

„In timpul declaratiei facute la St. Louis Circuit Court, dr. Crist [avortionist] a spus ca nu este neobisnuit ca un fat in al doilea trimestru sa iasa din uter intact si cu inima inca pulsind. Medicul zdrobeste uneori capul pentru a extrage fatul. Alteori il dezmembreaza.”
- „Medicii avortionisti prezinta marturii grafice care descriu procedura de avort”, de Jo Mannies, St. Louis Post-Dispatch, 25 mai, 2000
„Avortul este, dupa aproape orice standard, un act violent. Toate procedurile chirurgicale violeaza integritatea corpului. In latura sa pozitiva, da dreptul femeii sa decida asupra propriei sorti si sa-si controleze viata reproductiva. Dar pune o mai mare povara pe umerii femeii, permitind barbatilor si societatii in general sa indeparteze si sa stearga, literalmente, propriile responsabilitati.”
- „Avortul: Opinia medicului, dilema femeii”, de Don Sloan, M.D. si Paula Hartz, p. 178
„O problema frecventa la inceputurile acestei proceduri a fost dificultatea extragerii capului fatului din uter. Incidenta acestui fapt a fost diminuata prin experienta, folosirea in mod mai agresiv a laminariei in procesul de dilatare si achizitionarea de instrumente mai noi si performante pentru efectuarea procedurilor. Inca se mai intimpla, ocazional si este rezolvata prin finalizarea procedurii sub vizualizare directa cu ultrasunete sau lasind pacienta sa astepte in salon o ora sau doua. Atunci membrul migreaza, invariabil spre partea de jos a segmentului uterin si este usor de prins si eliminat.”
- „Pacientul în ambulatoriu în avortul cu dilatare și extracție la 24 de săptămâni de gestație”, de Warren Hern, Boulder Abortion Clinic
„Si apoi sa vezi, sa fii linga cineva cand face injectia la o sarcina de 20 sau 24 de saptamini si sa vezi copilul miscand, lovind cu piciorusele, si acul care patrunde in abdomen… ce sa mai vorbim.”
- Susan Lindstrom, asistent social
„Este – vreau sa spun arata ca – un copil. In special daca este unul care se pregateste sa vina pe lume, nu este deloc placut. Stiti, am vazut unul care avea degetelele in gura… M-am intristat foarte tare si a trebuit sa merg mai departe, dar nu imi pot schimba parerea. Este foarte greu.”
- „Avortul la locul de munca: Ideologia si practica intr-o clinica feminista”, de Wendy Simonds, 1996. Aceasta lucrare a unui autor pro „libera alegere” include un capitol despre comportamenul emotional al personalului din clinici in fata „tesutului avortat”.

„Dupa avort, medicul trebuie sa inspecteze ramasitele pentru a se asigura ca toate componentele fetale si placenta au fost indepartate. Orice tesut ramas in uter poate produce o infectie. Dr. Bours stringe continutul vacuumului intr-un vas intins si impunge cu degetul ici si colo. ‘Se vede o minuta mica, mica’, spune acesta.”
- Personalul clinicilor avortioniste citat in „Este fetusul persoana umana?” si in Dudley Clendinen, „Conflictul in cazul avortului: Repercursiuni asupra unui medic”, New York Times Magazine, 11 august 1985
„In cazul intreruperii de sarcina in luni avansate, moartea fatului inainte de expulzare, desi obisnuita, nu este inevitabila, cu exceptia rarelor cazuri de anormalitate fizica extrema. In acele momente fatul incearca sa respire sau sa miste membrele, ceea ce face situatia foarte dificila pentru asistente. In timp ce o femeie ar putea trece printr-o astfel de experienta odata in viata, asistentele o pot intilni de citeva ori pe an.”
- Jurnalul asistentei clinice, 2002, „Alaturi de femeile care trec prin experienta avortului in al doilea trimestru de sarcina, implementarea de asistenta si know-how feminist in domeniul ginecologiei”, pp. 273-279
„Fiecare femeie are aceste doua intrebari: Mai intii, ‘Este un copil?’ ‘Nu’ o asigura consilierul. ‘Este un produs al conceptiei (sau un cheag, sau o bucata de tesut)’. Chiar daca acesti consilieri vad zilnic copii de sase saptamini, cu miini, picioare, ochi aproape ca ale catelusilor proaspat nascuti, le mint pe femei. Cite femei ar fi avortat daca li s-ar fi spus adevarul?”
- „O vizita la clinica de avorturi”, de Carol Everett, fost proprietar a doua clinici avortioniste si director a altor patru, „ALL About Issues magazine”, aug-sep. 1991, pag. 117
„Un prieten, specialist in perinatologie, seful sectie de Ob-Gin la un spital, mi-a spus: In unele dimineti ies din birou, si daca fac la dreapta, ma duc la clinica de avorturi si fac intreruperi. Sunt un ‘terminator’ de sarcini. Daca fac la stanga prin acelasi culoar merg la maternitate si ma ocup de travaliu si nasteri si am grija de nenumaratele complicatii ale femeilor care au sarcini cu probleme – si fac ce fac ca sa le ajut sa reziste. E o stare de schizofrenie. Am un fel de dubla personalitate.”
- „Avortul: Perspectiva unui doctor si dilema unei femei”, de Don Sloan si Paula Hartz (pag. 78)
„E multa suferinta in clinica, si nu implica doar femeile. Am vazut durerea copiilor nascuti arsi de solutia salina folosita la avorturile tarzii. Am vazut bucati de picioare, de maini, am vazut capete si trupuri mutilate ale micilor oameni. Am vazut durere si am simtit durere.”
- Paula Sutcliffe, fosta lucratoare la clinica de avorturi, in „Feminism pro-life: voci diferite”, editor Gail Garnier-Sweet
Sursa: Live Action blog

In memoriam Pr. Pavel Cherescu!

        Astazi, 21 noiembrie 3013, a fost chemat la Dumnezeu  un mare om,parinte si profesor in teologie ortodoxa, pr. diac.  conf. univ. dr. Pavel Cherescu,  originar din Lăpuşnicu Mare, Caraş Severin, şcolit la Caransebeş şi Sibiu, ucenic al academicianului prof. univ. Mircea Păcurariu, cel mai de seamă istoric al Bisericii Române. 
        Istoric de valoare,  dascal deosebit,  om cu alese calitati, a reusit sa se faca prietenul tuturor, studenti, colegi si alti istorici.  Plecat prea devreme  dintre noi, il vom pomeni de acum inainte in rugaciunile pentru cei adormiti. Dumnezeu sa il primeasca in imparatia Sa si  cu dreptii sa il odihneasca!
         Slujba de inmormantare a Pr. Diacon Conf. Univ. Dr. Pavel Cherescu,  va avea loc sambata, 23 Noiembrie 2013 in localitatea Lapusnicu Mare, judetul Caras Severin.
        
A  elaborat lucrări, studii şi articole pe următoarele direcţii de cercetare:

-          istoriografia Bisericii Ortodoxe Române în secolele XIX-XX ;

-          viaţa bisericească a românilor ortodocşi din Mitropolia Ardealului şi din fostele eparhii sufragane ale acesteia - Arad, Caransebeş şi Oradea, în secolele XVIII- XIX ;

-          viaţa bisericească a românilor din Ungaria şi Serbia în perioada interbelică ;

-          învăţământul confesional ortodox din Transilvania (sec. XIX);

-          relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu alte Biserici;

-          carte veche românească, manuscrise bisericeşti şi antimise păstrate în colecţia Mitropoliei Ardealului;

-          monografii şi studii închinate unor personalităţi bisericeşti şi laice, între care mitropoliţii Andrei Şaguna şi Nicolae Bălan ai Ardealului, episcopul Vasile Moga de la Sibiu, episcopul Nicolae Popea al Caransebeşului, protopopul Moise Fulea, protopopul şi istoricul Ioan Lupaş, marele mecena al românilor Emanuil Gojdu ş.a.

-          activitatea socială a Bisericii Ortodoxe Române în contemporaneitate;

A scris cateva  cărţi importante pentru studiul Istoriei Bisericii Ortodoxe  :
-   Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (1920-1955) – teolog, ierarh şi patriot, Ed. Adsumus, Oradea, 2001,  (teză de doctorat în teologie);
-  Contribuţii la studiul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, Oradea, 2001,
-  Pagini din istoria Bisericii Ortodoxe Române (sec. XX), Ed. Adsumus, Oradea, 2002,
-  Un umanist român: marele mecenat Emanuil Gojdu (1802-1870), Ed. Intact, Bucureşti, 2002,
-  Biserica şi Şcoala în Mitropolia Ardealului (sec. XIX). Studii de demografie istorică bisericească, Ed. Universităţii, Oradea, 2008,
-  Episcopia Aradului la anul 1867, Ed. Universităţii, Oradea, 2008., |
-   Un vrednic fiu al Bisericii: Emanuil Gojdu, Ed. Universităţii, Oradea, 2008;
-  Unire religioasă şi Ortodoxie în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în Transilvania, în vol."Teologie, istorie, viaţă bisericească", Oradea, 1998,
-   Antimisele din colecţia muzeului Arhiepiscopiei Sibiului. Studiu istorico-liturgic, în "Revista Teologică", anul IV (76), 1994, nr.3, p.43-76 şi în nr. 4, p 49-72;
-   Mărturii documentare privind contribuţia protopopului Moise Fulea ( 1787-1863 ) la dezvoltarea învăţământului confesional ortodox din Transilvania, în rev. „Orizonturi Teologice”, anul VI, 2005, nr. 1-2, p. 69 -142;
-  Eparhia Ardealului în lumina conscripţiilor şaguniene din anul 1858, în vol. „Mitropolitul Andrei Şaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania”, Ed. Andreiană, Sibiu, 2008, p. 358- 387;
-     Coordonator al volumului colectiv In Memoriam Liviu Borcea (1936-2006), dascăl şi istoric, Editura Universităţii din Oradea, 2011.
-   Episcopia Aradului la anul 1867, în timpul episcopului Procopie Ivaşcovici, în volumul colectiv In Memoriam Liviu Borcea (1936-2006), dascăl şi istoric, coordonator Pavel Cherescu, Editura Universităţii din Oradea, 2011.

VESNICA LUI POMENIRE!