22 iulie – prăznuirea Sfântului Ilie Lăcătuşu
„Un slujitor devotat pentru Hristos, a fost preotul Ilie Lăcătuşu, de loc din judeţul Vâlcea, care a petrecut mai mulţiani în închisori şi a pătimit ca un martir. În vara anului 1998, la 15 ani de la moartea sa, a fost găsit în mormânt întreg şi neputred, ca semn că Dumnezeu a primit jertfa vieţii lui şi l-a numărat în ceata celor drepţi” (Arhimandrit Ioanichie Bălan)
În istoria creştinismului, o singură categorie de oameni au acest dar: sfinţii.
Cine sunt sfinţii?
Întemeiată pe argumente biblice şi istorice, Biserica învaţă că acelui creştin care a dus o viaţă exemplară în comunitatea creştină, concretizată prin fapte şi minuni, li se acordă o cinstire deosebită. Prin viaţa lor plină de sfinţenie cei ce au urmat în dreapta credinţă pe Mântuitorul Hristos şi nu s-au abătut de la poruncile Lui se învrednicesc de darul îndumnezeirii. Despre această mare taină Sfântul Apostol Petru le spune ucenicilor săi în una din epistolele sale:Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa, prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume (II Petru 1,3-4), arătând aici posibilitatea omului (a creaţiei) de a fi părtaş harului dumnezeiesc al Creatorului. Astfel Sfântul Atanasie al Alexandriei trăitor din veacul al IV-lea spunea: Dumnezeu s-a făcut om pentru ca şi omul să se poată îndumnezei.
Sfinţii, aceşti prieteni ai lui Dumnezeu (vezi Ioan 15,14), jertfindu-se şi rugându-se pentru lume (Apoc. 5,8; 8,3-4; Efeseni 1,16; II Tesal. 2,11) s-au învrednicit de slava lui Dumnezeu. Ei sunt „zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor” (Efes. 2,20) şi vor fi părtaşi la judecata lumii (I Cor. 6,2). Biserica ne învaţă să-i luăm pe sfinţi ca modele de viaţă (Evrei 18,7).
În vieţile lor vedem cum plăcuţii lui Dumnezeu au petrecut în curăţie şi rugăciune, în pace şi armonie cu tot ce este în această lume. Găsim nenumărate exemple de sfinţi care nedorind a se închina idolilor şi a se lepăda de Hristos, au fost chinuiţi şi omorâţi. Biserica îi cinsteşte şi astăzi pe toţi aceştia şi le acordă zi de prăznuie în calendar.
Având temei în Sfânta Tradiţie şi în Sfânta Scriptură, la Sinoadele Ecumenice IV din anul 451 şi VII din anul 787, Biserica a hotărât cinstirea sfinţilor, iar cine nu mărturiseşte că toţi sfinţii cei care au plăcut lui Dumnezeu, atât cei dinainte de lege cât şi cei de sub har, sunt vrednici de cinstire după trup şi după suflet, ori nu fac rugăciuni către sfinţi… să fie anatema (Sinodul IV Ecumenic).
Ce sunt sfintele moaşte?
Sfintele moaşte sunt trupurile sfinţilor păstrate de-a lungul timpului (după moartea biologică a acestora) fără a fi atinse de stricăciune, bine mirositoare şi înzestrate cu darul facerii de minuni, căci trupurile lor s-au făcut încă din viaţa pământească Biserică a Duhului Sfânt.
Sfinţenia moaştelor este strâns legată de învăţătura despre lucrarea energiilor divine necreate asupra omului, de legătura reală şi esenţială dintre harul dumnezeiesc şi firea umană, de lucrarea sfinţitoare a Sfintelor Taine asupra primitorilor, şi de Trupul înviat al Mântuitorului. Legătura sufletului cu trupul (a duhului cu materia) stă la temelia caracterului incoruptibil al sfintelor moaşte. Taina sfinţirii moaştelor reprezintă posibilitatea duhului de a pătrunde şi înduhovnici materia, acţiune de depăşeşte logica şi limitele intelectului uman. Astfel fericitul Augustin spune: Cine nu e duhovnicesc în trupul său, devine carnal până în duhul său.
Mai direct, incoruptibilitatea sfintelor moaşte provine din lucrarea permanentă, constantă şi profundă a harului divin din care se împărtăşeşte credinciosul, mai ales prin sfânta taină a Euharistiei. Sfântul Irineu al Lionului spune: Cum pot oamenii să pretindă că este incapabilă carnea de a primi darul lui Dumnezeu, constând din viaţa veşnică, atunci când ea este hrănită de Trupul şi Sângele lui Hristos şi este mădularul Aceluia?, iar Sfântul Nicolae Cabasila argumentează: În ce chip ar gusta moartea, cele care pururea stau în strânsă legătură cu inima Celui ce nu moare?.
Biserica prin al VII-lea Sinod Ecumenic a hotărât ca la sfinţirea unei biserici, episcopul are obligaţia de a pune în Sfânta Masă părţi din sfinte moaşte, iar cei care defaimă moaştele sfinţilor care stau la temelia vieţii bisericeşti se caterisesc şi afurisesc.
O viaţă de martir
Părintele Ilie s-a născut pe 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, judeţul Vâlcea, din părinţi binecredincioşi. Îşi doreşte de mic copil să-I slujească lui Dumnezeu şi astfel în 1934 absolveşte Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la puţin timp după aceea este hirotonit. Slujirea preoţească i-a adus multe satisfacţii duhovniceşti. Pentru mărturisirea lui Hristos a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut şi din acest motiv a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a împiedicat deloc în propovăduirea „Cuvântului Adevărului” căci el mai mult se temea de Dumnezeu decât de oameni. A suferit pentru Biserica şi neamul său, pe care le-a iubit, ducându-şi crucea grea prin închisori, asemenea părintelui Dumitru Stăniloae, ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor – mort la închisoarea Aiud, preotul Dimitrie Bejan, protosinghelul Nicodim Mândiţă, ieromonahul Arsenie Boca, arhimandritul Benedict Ghiuş, tânărul Constantin Oprişan – mort la închisoarea Piteşti, Valeriu Gafencu şi mulţi alţii.
A fost arestat în anul 1952 şi dus în judeţul Constanţa la coloniile Galeşu şi Peninsula, în anul 1954 este eliberat, iar din 1959 până în 1964 este arestat şi condamnat la muncă silnică în Deltă, la Periprava, unde-l întâlneşte pe părintele Iustin Pârvu. Acolo s-au petrecut fapte demne de vieţile sfinţilor. După ce a fost eliberat se stabileşte forţat la Bolintin unde lucrează ca zidar.
Între anii 1965-1970, părintele Ilie a slujit într-o parohie din judeţul Teleorman, iar în 1970 este transferat în judeţul Ilfov, la Cucuruz, unde în ianuarie 1978 este pensionat. Suferinţele din timpul vieţii i-au afectat foarte mult sănătatea şi din acest motiv îşi petrece sfârşitul vieţii în spital, unde a spus că dacă nu va muri până în 22 iulie, va mai trăi încă doi ani.
După cum a spus, părintele Ilie, trece la cele veşnice exact la 22 iulie acelaşi an (1983). Tot atunci a mai spus că dacă soţia sa va înceta din viaţă peste 15 ani, să fie îngropată lângă el, ceea ce s-a împlinit. Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei părintelui Ilie, cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt neaşteptat: trupul părintelui era neputrezit, uscat şi plăcut mirositor.
La aflarea sfintelor moaşte, fiica părintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş atunci încă în viaţă, sesizează descoperirea Arhiepiscopiei Bucureştilor, care primeşte cu bucurie această veste. Câteva luni mai târziu, pe postul naţional de televiziune, se difuzează filmul documentar Semne, realizat de regizorul Cornel Ciozmâzgă, în care este prezentată descoperirea.
Dovada de dincolo de mormânt
Moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu au fost descoperite în data de 29 septembrie 1998, întregi şi plăcut mirositoare. Trupul neputred al sfântului, în greutate de 7-8 kg, a fost găsit la 15 ani după moartea sa, în condiţiile corespunzătoare sfintelor moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, pe care privindu-l nu provoacă spaimă, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme.
Cauzele care pot determina neputrezirea trupului sunt îmbălsămarea (cum a fost în cazul lui Lenin), menţinerea trupului în condiţii biologice care împiedică alterarea, moartea survenită iarna când este foarte frig şi o compoziţie aparte a solului, mai ales când pământul în care e depus trupul are un grad ridicat de salinitate. Odată cu scoaterea trupului la aer începe să se descompună.
Alte două motive sunt de ordin duhovnicesc: sfinţenia sau pedeapsa lui Dumnezeu. În cazul blestemului arhieresc sau al păcatelor grele săvârşite în viaţă, trupul are următoarele însuşiri: nepăstrarea proporţiilor şi deformarea lui, degetele zbârcite, părul şi unghiile crescute foarte mult, provocând spaimă celor ce-l privesc. În nici un caz nu putem atribui aceste caracteristici trupului părintelui Ilie Lăcătuşu, aşadar rămâne un singur motiv al neputrezirii trupului său: sfinţenia vieţii lui şi mai ales harul lui Dumnezeu dăruit în urma suferinţelor îndurate în „şcolile de reeducare” ateo-comuniste.
O altă minune de acest fel este descoperirea în aceleaşi condiţii (întregi, neputrezite şi frumos mirositoare), în anul 1980 a moaştelor Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, care a vieţuit în pustia Hozevei din Ţara Sfântă şi care a fost canonizat în anul 1992.
Asemenea moaştelor Sfântului Ilie Lăcătuşu, în România mai sunt: moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Dimitrie Basarabov din Bucureşti, Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeş, Sfântul Iosif de la Partoş...
Închis, dar liber
Părintele Ilie era un om al rugăciunii. Indiferent de ce se întâmpla în jurul său, era mereu cu mintea şi cu inima la Dumnezeu. Rugăciunea lui era profundă şi neîncetată, ceea ce-l făcea să vadă lucrurile mai clare în profunzimea lor, mai aproape de Adevăr. Era un bun sfătuitor şi nu se implica decât în probleme de ordin duhovnicesc. Stătea mereu retras şi medita, iar de câte ori apărea câte o problemă în cadrul închisorii, mereu găsea soluţia duhovnicească spre salvarea colegilor săi de suferinţă. Mulţi dintre deţinuţi nu rezistau presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi, de aceea unii încercau să evadeze, alţii intenţionau să se sinucidă, iar alţii să se lepede de Hristos pentru a scăpa de chinuri. Foamea şi suferinţa atinsese culmi maxime. Experimentul reeducăriiîşi punea amprenta tot mai mult pe aceşti eroi ai credinţei. Pe mulţi îi îmbărbăta, altora le era alinare, făcând ca sfaturile sale să fie un bun leac pentru cei închişi împreună cu el.
Cu toate presiunile ce se făceau asupra lor, rugăciunea, răbdarea, iubirea, nădejdea şi mai ales credinţa îl ajutau pe părintele Ilie să-şi menţină pacea interioară, rămânând astfel neclintit în faţa urii şi a răutăţii, a violenţei şi a tuturor lucrărilor cu adevărat demonice ce se exercitau asupra celor întemniţaţi. Mereu găsea soluţii pacificatoare şi împotriva lui „ighemonii” închisorii nu aveau nimic de obiectat. Singura lui vină era că nu putea fi „reeducat”.
Prigoana naşte sfinţi
Un argument concret al prigoanei Bisericii Ortodoxe Române din veacul care a trecut, sunt moaştele Sfântului Ilie Mărturisitorul şi a tuturor acelora care în regimul ateo-comunist au suferit şi au murit în închisori pentru dreapta credinţă în Hristos.
La Mănăstirea Petru-Vodă din judeţul Neamţ, în Sfântul Altar se găsesc moaşte ale sfinţilor mucenici de la închisoarea Aiud. Ca dovadă a sfinţeniei acestora este culoarea şi mirosul specific sfintelor moaşte, starea de linişte interioară care îi cuprinde pe cei ce stau în preajma lor, precum şi puterea exorcismelor ce se fac acolo cu ajutorul acestora. De un asemenea dar se bucură şi alte mănăstiri din ţară unde se află părticele din sfintele moaşte ale sfinţilor martiri căzuţi în închisorile comuniste din România.
În faţa acestor minuni incontestabile, prin care se dovedeşte încă o dată forţa duhovnicească a Bisericii Ortodoxe, a rămas realmente fără glas atât ateismul instituţionalizat, cât şi întreg creştinismul apusean (catolicismul şi protestantismul) incapabile să beneficieze de astfel de comori
Pe lângă sfintele moaşte, Biserica mai are şi alte două argumente practice şi de asemenea incontestabile: nealterarea apei sfinţite şi Lumina Sfântă de la Ierusalim (apare doar la „Învierea ortodoxă”). Azi, când confuziile spirituale se înmulţesc, aceste trei daruri sunt semne de reper pentru cei ce caută adevărul şi nu „adevărurile”.
Cultul sfântului mărturisitor
Cazul părintelui Lăcătuşu a stârnit o vie şi firească bucurie în rândul credincioşilor.Mai multe asociaţii non-guvernamentale au cerut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române deschiderea unui dosar de canonizare, ceea ce înseamnă primele demersuri pentru trecerea oficială a părintelui Ilie în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Române, în calendar şi la sfintele slujbe. Ulterior s-a deschis şi un dosar pentru canonizare. Chiar dacă demersurile oficiale merg greu, evlavia populară îl cinsteşte pe părintele Ilie în rândul sfinţilor. La moaştele sale se fac minuni, foarte mulţi dintre cei ce îi cer ajutorul îl primesc în mod minunat. În viitor va apărea şi o carte cu viaţa şi minunile sale, săvârşite după plecarea din lumea aceasta, relatate tocmai de cei care le-au trăit. Credincioşii i-au compus tropare şi cântări şi mulţi au în casele lor icoane ale sfântului mărturisitor.
Vestea aflării moaştelor părintelui Ilie Lăcătuşu s-a răspândit în toate colţurile ţări. Credincioşi, călugări şi preoţi îl cinstesc pe părintele Ilie ca un sfânt şi mult se roagă pentru grabnica lui canonizare. Astfel, prima icoană a Sfântului Ilie Mărturisitorul a fost pictată pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Petru Vodă. Stareţul mănăstirii, protos. Iustin Pârvu este unul dintre aceia care a petrecut ani grei de închisoare (17 ani) şi cunoscându-l pe părintele Ilie a rămas profund impresionat de viaţa sa duhovnicească.
În prezent moaştele părintelui Ilie se află în cripta de la cimitirul Giuleşti (Adormirea Maicii Domnului) din Bucureşti, unde a fost înmormântat, într-un sicriu nou din sticlă, pentru a putea fi văzut de oricine. În fiecare an, monahi de la Petru Vodă şi credincioşi din ţară schimbă veşmintele sfântului cu altele noi. Mulţi credincioşi, preoţi, călugări şi chiar unii arhierei au fost şi merg în continuare să se închine şi să-i ceară ajutorul sfântului mărturisitor. Sunt tinere familii al căror patron spiritual este Sfântul Ilie Lăcătuşu.
În veacul care a trecut, Dumnezeu a binecuvântat poporul român cu doi sfinţi cu sfinte moaşte. Este vorba de sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (stil vechi), al cărui cult s-a răspândit în întreaga ţară şi sfântul Ilie Lăcătuşu (stil nou) pe care evlavia populară îl numeşte şi sfântul Ilie Mărturisitorul, un martir care a pătimit pentru mărturisirea lui Hristos.
Este foarte important de înţeles ce înseamnă părintele Ilie pentu fiecare dintre noi, un exemplu de trăire creştină a acestor vremuri în care ni se arată că încă se mai poate dobândi Harul Duhului Sfânt. Este un semn pe care Dumnezeu ni-l dă pentru că ne iubeşte. Să-L iubim şi noi şi să-i cântăm asemenea proorocului David: Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui, Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui. (Psalm 150).
ieromonah Eftimie Mitra
Tropar, Glas 8
Îndelung pătimitorule, de Dumnezeu purtătorule Părinte Ilie, văpaia muncilor cu focul lucrător ai înrourat-o, ruşinând pe vrăjmaşi. Pentru aceasta părinte, cu hlamida lui Hristos îmbrăcându-te, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
Condac, Glas 8
Următor cuvântului Stăpânesc te-ai făcut, pentru păstoriţi sufletul punându-ţi. Pentru aceasta te lăudăm pe tine, cel ce întru adânc de smerenie coborându-te, ca o cetate în vârf de munte ai strălucit. Ci tu, dumnezeiescule părinte, mărturisitorule al Ortodoxiei, luminea-ză-ne calea către Hristos, pe Care roagă-L să ne mântuiască.
