marți, 31 martie 2009
luni, 30 martie 2009
Părintele Liviu Brânzaş
În căutare de modele vii şi exemple de conduită, în căutare de repere morale şi spirituale, tinerii de astăzi pare că uită cu încrâncenare de adevăraţii luptători, eroii neamului şi ai credinţei, modele vii de urmat. Nu mai departe de acum 18 ani, era interzis să rosteşti public numele lui Dumnezeu, să-ţi manifeşti credinţa. Dar cei ce au înfruntat regimul, nu s-au lepădat nici măcar în gândul lor în faţa fiarei roşii comuniste. Se opuneau în primul rând contra caracterului ei anticreştin, ateu, diabolic şi antinaţional. Era o problemă vitală şi naţională ca întreaga populaţie a ţării, în mare parte creştină, să ia atitudine. Cei ce au urcat pe baricada roşie au fost fie din neamul lui Iuda, fie străinii şi duşmanii eterni ai poporului român.
Durerea este că astăzi se sting zi de zi lângă noi, fără ca lumea să observe, oameni care şi-au iubit aproapele, Neamul şi, mai întâi, pe Dumnezeu, făurindu-şi caractere îmbrăcate în haina virtuţilor creştine. Oameni care s-au jertfit din iubire de Dumnezeu şi de oameni. S-au jertfit prin asceză (a se vedea regimul de exterminare), prin fapta bună, prin mărturisirea aceluiaşi crez şi, mai presus de toate, prin jertfa supremă – moartea, „cea mai scumpă nuntă dintre nunţi”. Într-un cuvânt, oameni care au îngroşat pământul cu sângele lor. „Aţi luminat cu jertfe sfinte/ Pământul până-n temelii,/Căci ţara arde de morminte/ Cum arde cerul de făclii” (R, Gyr).
Din această pleiadă face parte şi părintele Liviu Brânzaş ( 1930-1998).
S-a născut la 16 decembrie 1930 în comuna Sâniob, Bihor, al treilea din cei patru copii ai lui Ioan şi Ecaterina. A terminat liceul la Beiuş, iar la 15 noiembrie 1951 (la nici 21 de ani!) este arestat şi condamnat de către Tribunalul Militar Cluj la 25 ani închisoare pentru „uneltire împotriva ordinei sociale”, de fapt pentru fostele lui activităţi legionare. Procesul a avut loc în 27-28 decembrie 1952. A trecut prin închisorile de la Oradea, Jilava, Cavnic, Gherla şi Aiud, de unde a fost eliberat în 1964, după 13 ani de supliciu. Fire domoală, era iertător şi se ruga profund. În închisoare a cunoscut mari teologi şi duhovnici, printre care părintele Stăniloae, care a fost închis între anii 1958-1963 sau părintele Iustin Pârvu. Memoriile din această perioadă le-a adunat după Revoluţie, în volumul „Raza din catacombă”, prefaţată de acelaşi părinte Iustin.
În 1968 este admis pe primul loc la Institutul Teologic din Sibiu, iar după primul an este hirotonit preot, fiind deja căsătorit şi având o fiică - Liana. Va fi preot în Iacobeni, Tureni şi Suceagu din judeţul Cluj. Aici foştii elevi îşi amintesc cum părintele îi aduna la biserică şi petreceau 4-5 ore împreună învăţând marile adevăruri ale creştinismului. Nu-i era frică să facă religie şi avea multă bunătate şi abnegaţie, cu multă putere de convingere. A fost un model de viaţă, de sacrificiu. După 1990 va ajunge duhovnicul foştilor deţinuţi politici, filiala Cluj (unde va mai şi sluji) dar şi al tinerilor creştini ortodocşi. Sunt cunoscute discursurile sale cu ocazia întâlnirilor la locurile de supliciu – comemorările de la Aiud, Gherla sau Canal, predici adunate ulterior într-o carte: „Martor într-un proces moral”. A trecut la cele veşnice în 3 septembrie 1998 - în condiţii mai mult decât misterioase, după un cancer galopant.
Avea o deosebită capacitate de sinteză şi elevată cultură. În 22 decembrie 1989 scria în Jurnal: „Ziua întâi a libertăţii! Libertatea vine oare prea târziu pentru mine? A fost încă o dată evident că orice creaţie şi valoare are la temelie jertfa”. Iar despre conferinţa de la Protopopiat din 9 ianuarie 1990, mărturiseşte: „Vor trebui să treacă mulţi ani până va dispărea influenţa bolşevică din spiritul românesc”.
Orele de catehizare cu tinerii şi copiii parohiei (Iacobeni, Tureni, Suceagu) erau adevărate momente înălţătoare, de cea mai ferventă apologie creştină şi curaj martiric. Mărturie sunt caietele de religie ale foştilor elevi.
Mai întâi, se cuvine a preciza axiomele fundamentale ale credinţei sale, cu propria mărturie. Tot ce a făcut în viaţă a fost determinat de trei principii:
- credinţa în Dumnezeu
- dragostea de neam şi
- cultul eroilor.
Acestea sunt coordonatele mesianismului românesc, idealul adevărat al fiecărei generaţii.
„Orice creaţie de valori necesită jertfa” sau, cum spune Ion Moţa: „Măsura creştinătăţii noastre este jertfa”. Aceasta înseamnă că tinereţea nu este făcută pentru destrăbălare, ea este plămădită pentru eroism. Tinereţea călită în suferinţă înalţă, iar neamul are nevoie de tineri care ştiu a pătimi şi răbda. De aceea tinereţea de astăzi este în derivă. Căci nu ştie a se jertfi pentru idealurile enunţate. Ştie a suferi, în schimb, cu tenacitatea unui „tolomac” sau a unui „tâmpit”, călcarea în picioare adusă de străini spre a ne îngenunchea. Pasivitatea cu care îndurăm toate umilinţele în faţa Uniunii Europene, nu constituie su-ferinţă eroică, nici suferinţă mântuitoare.
Dacă supravieţuiesc prin compromis, la ce îmi va servi libertatea? Ea devine inutilă şi periculoasă când îşi pierde moralitatea şi sacralitatea.
Îndemnul părintelui Liviu este mai actual ca niciodată pentru noi tinerii: „Înapoi la jertfă!”
„Hristos a biruit răul prin suferinţă. Este un adevăr incontestabil pe care comoditatea şi laşitatea noastră, frica de suferinţă şi moarte, nu vrea să-l recunoască şi să-l accepte. Dar dacă vrem să fim biruitori, trebuie nu numai să acceptăm suferinţa, dar să şi o dorim cu ardoare!” (Jurnal, 14 octombrie 1986, încă în manuscris). Jertfă nu din spirit de aventură, ci din conştiinţa datoriei.
Părintele ne aduce mustrător aminte că debusolarea celor de azi este efectul laşităţii, al capitulării şi dezertării noastre, ba chiar al trădării în faţa valorilor europene satanizate. Modelul nostru nu este Europa, ci Hristos şi cei asemenea Lui.
„Refluxul actual al credinţei creştine are drept cauză absenţa marilor apostoli de tip paulin. Renaşterea spiritualităţii şi vieţii creştine va fi posibilă numai prin apariţia unor mari personalităţi apostolice care să concentreze în fiinţa lor calităţile Sfântului Apostol Pavel: spirit vizionar; profunzime de gândire, voinţă energică, elan eroic, spirit de sacrificiu, trăire mistică. Nimic nu trebuie să ne împiedice să aspirăm spre acest suprem ideal!” (Jurnal, 29 noiembrie 1984).
Îndemnul părintelui nu se îndreaptă acum spre cuminţenia care ucide şi spune: trăiţi-vă viaţa după normele europene. Astfel, sufletul tânărului va fi definitiv acaparat, irecuperabil pierdut. Dacă astăzi se aude zicala: „s-a stricat la facultate”, mâine poate suna astfel: „s-a stricat la grădiniţă…”.
Vremurile dau dreptate catastrofei anunţate de părintele Liviu, la „Revoluţie”: „Dacă nu am cucerit sufletul tineretului atunci când era frustrat de valori reale, acum, când va fi liber şi va fi asaltat din toate direcţiile de sirenele diverselor miraje, nu prea sunt speranţe în acest prim moment... Avem o importantă şi grea datorie de a reîncreştina spiritual acest tineret român, care, deşi botezat, nu folosea în discursurile lui numele lui Hristos” (Jurnal, 26 decembrie 1989).
Apostolii veacului nostru: preoţi şi laici deopotrivă, trebuie să dezvolte conştiinţa necesităţii jertfei pentru a ne renaşte. Plăcerile nu ascund tărie şi conservare, ci violenţă şi anarhie, o anticameră a iadului. „Lupta aduce mai mult folos decât pacea. Pacea ne moleşeşte, ne face îngăduitori şi timizi pe când războiul ne ascute mintea şi ne deprinde să socotim că întâmplările de faţă sunt trecătoare” (Teodoret al Cirului, PSB 44, p. 249).
În caietele de religie ale celor catehizaţi, părintele insufla acest spirit bărbătesc, luptător şi, nu mai puţin, profund religios. La temelia educaţiei lor se afla un om marcat cu 13 ani de martiraj continuu.
„După două săptămâni de învăţătură a religiei creştine primul sentiment care mă cuprinde este cel de bucurie şi mulţumire că am reuşit să fiu un ucenic statornic al şcolii catehetice. În acest timp am învăţat viaţa Mântuitorului, adevărurile principale de credinţă, cum să ne comportăm în biserică şi în societate şi am învăţat frumoase cântări religioase.
În acest fel am învăţat să iubesc pe Iisus Hristos Mântuitorul nostru, învăţătura Sa din Sfânta Evanghelie, Biserica Sa şi Sfintele Slujbe. Acum am înţeIes că cel mai mare ţel sau ideal al omului este mântuirea. Mă rog lui Dumnezeu să nu părăsesc niciodată calea credinţei şi să pot împlini toate poruncile care sunt necesare pentru mântuire. Toată viaţa mea doresc să ascult îndemnul Mântuitorului: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii (Apoc. 2,10)” (Sabău Monica, elevă, clasa a 4-a, 1987).
Ura necurmată a închisorilor n-a putut stinge lumina părintelui Liviu, ce anunţa învierea. Să-l pomenim cu evlavie, să-l păstrăm în fiinţa noastră, să nu-l îngropăm a doua oară în uitare. Să învăţăm de la el taina răbdării, ştiind că astfel vom fi hotărâţi, puternici şi neclintiţi în încercările care ne aşteaptă de la fiara albastră „Europa”, iar altfel vom cădea sub sentinţa aspră, dar dreaptă, a aceluiaşi părinte: „Nu pot obţine mântuirea: necredincioşii, păcătoşii şi căldiceii. De insistat asupra căldiceilor” (Jurnal, 24 decembrie 1988).
Veşnica lui pomenire!
Fabian Seiche – ASTRADROM filiala Cluj
La sfinţirea bisericii din Suceagu, 1985 – P.S. Justinian, Pr. L. Brânzaş
Pr Liviu Brânzaş (1930-1998)
Pr. Liviu Brânzaş – Marea misiune- Citate
Nu este niciodată prea târziu pentru un om cu vocaţie misionară să realizeze o mare misiune apostolică în creştinismul contemporan.
Refluxul actual al credinţei creştine are drept cauză absenţa marilor apostoli de tip paulin.
Renaşterea spiritualităţii şi vieţii creştine va fi posibilă numai prin apariţia unor mari personalităţi apostolice care să concentreze în fiinţa lor calităţile Sfântului Apostol Pavel: spirit vizionar, profunzime de gândire, voinţă energică, elan eroic, spirit de sacrificiu, trăire mistică.
Nimic nu trebuie să ne împiedice să aspirăm spre acest suprem ideal!
Hristos ne cheamă spre două culmi: spre Tabor, spre desăvârşirea spirituală după pilda Sfinţilor Părinţi (idealul filocalic) şi spre Golgota, spre jertfa supremă pentru biruinţa lui Hristos (idealul martiric).
Doamne, ajută! Acum şi până în ceasul morţii! Amin!
(Suceagu, 29 nov. 1984)
Din punct de vedere creştin, toate valorile de existenţă se judecă raportate la mântuire. Nu există o autonomie estetică absolută. Trebuie arătat clar că arta şi cultura aşa cum sunt, ele nu ajută la mântuirea prin Hristos.
În acest act de clarificare trebuie stabilit ce este tendinţa inconştientă a omului lipsit de temei interior creştin şi ce este acţiune camuflată a unei conspiraţii anticreştine.
Toată cultura modernă este opera “împrăştierii”. Acum încep să înţeleg mai bine insistenţa Sfinţilor Părinţi asupra “împrăştierii”, adică a devierii în superficial şi neesenţial. În toate domeniile vieţii (religioase, sociale, etc.) există această tendinţă. Sunt rari oamenii profunzi, adică concentraţi în esenţial.
Pentru noi creştinii, esenţialul este Hristos şi mântuirea prin El.
(Dec. 1987)
Refluxul actual al credinţei creştine are drept cauză absenţa marilor apostoli de tip paulin.
Renaşterea spiritualităţii şi vieţii creştine va fi posibilă numai prin apariţia unor mari personalităţi apostolice care să concentreze în fiinţa lor calităţile Sfântului Apostol Pavel: spirit vizionar, profunzime de gândire, voinţă energică, elan eroic, spirit de sacrificiu, trăire mistică.
Nimic nu trebuie să ne împiedice să aspirăm spre acest suprem ideal!
Hristos ne cheamă spre două culmi: spre Tabor, spre desăvârşirea spirituală după pilda Sfinţilor Părinţi (idealul filocalic) şi spre Golgota, spre jertfa supremă pentru biruinţa lui Hristos (idealul martiric).
Doamne, ajută! Acum şi până în ceasul morţii! Amin!
(Suceagu, 29 nov. 1984)
Din punct de vedere creştin, toate valorile de existenţă se judecă raportate la mântuire. Nu există o autonomie estetică absolută. Trebuie arătat clar că arta şi cultura aşa cum sunt, ele nu ajută la mântuirea prin Hristos.
În acest act de clarificare trebuie stabilit ce este tendinţa inconştientă a omului lipsit de temei interior creştin şi ce este acţiune camuflată a unei conspiraţii anticreştine.
Toată cultura modernă este opera “împrăştierii”. Acum încep să înţeleg mai bine insistenţa Sfinţilor Părinţi asupra “împrăştierii”, adică a devierii în superficial şi neesenţial. În toate domeniile vieţii (religioase, sociale, etc.) există această tendinţă. Sunt rari oamenii profunzi, adică concentraţi în esenţial.
Pentru noi creştinii, esenţialul este Hristos şi mântuirea prin El.
(Dec. 1987)
joi, 26 martie 2009
Prima carte în limba română a fost tipărită de Coresi
“Biserica Ortodoxa Romana a avut un rol important in dezvoltarea culturii si limbii romane in Ardeal pe tot parcursul istoriei. Preotii si intelectualii ortodocsi desi au fost defavorizati de foarte multe ori politic si economic au reusit sa isi pastreze credinta si cultura nationala in fiecare moment istoric dificil prin care au trecut romanii ardeleni.” (prof. univ. dr. Ioan-Constantin Marinescu)
Titlul primei cărţi în limba română era “Întrebarea creştinească”. Acest titlu e caracteristic catehismelor husite. Aceasta apărea tocmai în timpul când polemicile despre învăţăturile husite era în plină anvergură. Influienţa învăţăturilor husite în Transilvania veneau şi în urma contactelor dintre oştile lui Ioan Huniade şi ale lui Jiskra (majoritatea covârşitoare a oştenilor lui Jiskra erau husişti) în luptele din nordul Ungariei dar şi prin studenţii ardeleni care studiau la Praga . Aceste “catehisme” husite l-au influienţat şi pe Martin Luther în elaborarea catehismului său despre care vorbise cu mult înainte.
Luther a folosit cuvântul „catechism” mai întâi la anul 1525, în nişte scrisori particulare, apoi în Missa din 1526. În 1528 Joh. Brenz din Wurtemberg si Althamer îi zice la fel: „catehism”. Cu ocazia tipăririi Catehismului mare şi a Catehismului mic Luther stabilise deja numele definitiv . Preotul săsesc Adalbert Wurmloch, din Bistriţa, într-o scrisoare trimisă în anul 1546 preotului Ioan Hess din Breslau spunea că: „S-a tradus catehismul în limba română şi s-a tipărit la Sibiu... cu caractere numite sârbeşti cari amintesc oarecum de forma literelor grecesti. Şi mulţi dintre preoţi o preţuiesc această cărţulie ca pe ceva sfânt, alţii însă dea dreptul o dispreţuiesc” . Acest fragment de scrisoare arată că pastorul protestant a văzut acel catehism, dând detalii şi asupra caracterelor.
Deoarecarece prima ediţie a catehismului de la 1544 s-a epuizat foarte repede, a fost retipărită o altă ediţie în 1559 la Braşov tot de către diaconul Coresi. Aceasta era o ediţie revizuită şi adăugită a celei din Sibiu din urmă cu cinci ani. Un exemplar din ediţia de la 1559 a fost descoperit în anul 1921 de cercetătorul Andrei Bârseanu. Ambele ediţii au fost urmarite de diaconul ortodox Coresi.
Istoricii care au cercetat în amănunt tipăritura de la 1544 au opinii diferite în unele privinţe. Unii spun că a fost o traducere din maghiară cu influienţe husite, alţii ca a fost o traducere din cehă sau germană iar alţii că e alcătuit de români după mai multe catehisme străine.
Din concluziile unor cercetători reiese că invăţătura de credinţă, „Crezul” catehismului de la 1544 a fost cel niceo-constantinopolitan, fară erezia filioque dar sub o formă prescurtată. În catehismul de la 1559 avem „Crezul” niceo-constantinopolitan în întregime numit în ambele: „Credinţa Apostolilor” . Acest catehism, chiar dacă conţine unele reminişcenţe mai vechi husite, a fost scris anume pentru tipografia din Sibiu . Al. Rosteti susţine că acest catehism a fost scris în regiunea unde s-au facut primele traduceri româneşti, adică în nordul Transilvaniei.
Tipărituri ortodoxe în limba română
Catehismul de la 1544 şi ediţiile apărute ulterior fac parte din categoria cărţilor româno-luterane. De sub mâna diaconului Coresi au ieşit de sub tipar aproximativ 22 cărţi masive, pe lângă acestea multe foi si texte scurte. Dintre tipăriturile româneşti din Transilvania, după prima carte în limba română, peste câteva decenii (anul 1582) a ieşit de sub tipar „Palia de la Orăştie”, o „tălmăcire rumânească a lui Coresi”.
Cu cheltuiala Mitropolitului Ortodox Ghenadie de Alba-Iulia şi osteneala preotului Dobre a apărut „Evanghelia cu învăţătură”, în anul 1641, care cuprindea cele 4 evanghelii şi tâlcuiri ale acestora de la Sfinţii Părinţi. În 1648 apare în româneşte „Noul Testament” care cuprinde cele 4 evanghelii şi epistolele Sfinţilor Apostoli.
Alte cărţi româneşti
Perioada tipăriturilor de mai sus (sec XVI-XVII) apare sub influenţa tipăriturilor europene venite prin Muntenegru. Prima tipografie din ţara noastră a fost la Târgovişte în 1508 (Mănăstirea Dealu) sub domnia lui Radu cel Mare, iar apoi la Sibiu în 1529, Braşov 1533, Cluj 1550 precum şi în alte centre mari din Ardeal: Alba-Iulia, Sebeş, Orăştie, Oradea, etc, toate în secolul al XVI-lea. În sec.XVII, sub domnia lui Vaile Lupu apar tipografii în Moldova . Trebuie ţinut seama că în secolele XVI-XVII cărţile se tipăreau în formatul foliaţiei. Formatul paginaţiei a apărut mai târziu. Cărţile erau tipărite cu litere chirilice, alfabetul latin era folosit doar izolat, prea puţin pe atunci.
Conform statisticilor întocmite de prof. univ. dr. Ioachim Crăciun din Bucureşti, au apărut în Ardeal până la eliberarea de sub imperiul austro-ungar (anul 1918), 105 cărţi româneşti, 7 latineşti şi 9 româno-străine sub purtarea de grijă a clerului şi intelectualilor ortodocşi. Tot în acea perioadă au apărut cu purtarea de grijă a clerului si intelectualilor greco-catolici (deşi mult mai favorizaţi politic şi economic), 85 cărţi româneşti, 6 latineşti si 1 româno-germană. În aceiaşi perioadă pe întreg cuprinsul României s-au tiparit 659 cărţi româneşti, iar în Ungaria de astăzi biserica greco-catolică a mai tipărit 45 cărţi în limba română . Asupra acestora vom reveni mai amănunţit în măsura posibilităţilor. Celor interesaţi le recomandăm să cerceteze „Bibliografia Română Veche” şi „Bibliografia Română Modernă” în 8 volume, ce pot fi găsite la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, sala Ion Bianu.
ing. Adrian Claudiu Bogdan
Vicepresedinte ASTRADROM
Titlul primei cărţi în limba română era “Întrebarea creştinească”. Acest titlu e caracteristic catehismelor husite. Aceasta apărea tocmai în timpul când polemicile despre învăţăturile husite era în plină anvergură. Influienţa învăţăturilor husite în Transilvania veneau şi în urma contactelor dintre oştile lui Ioan Huniade şi ale lui Jiskra (majoritatea covârşitoare a oştenilor lui Jiskra erau husişti) în luptele din nordul Ungariei dar şi prin studenţii ardeleni care studiau la Praga . Aceste “catehisme” husite l-au influienţat şi pe Martin Luther în elaborarea catehismului său despre care vorbise cu mult înainte.
Luther a folosit cuvântul „catechism” mai întâi la anul 1525, în nişte scrisori particulare, apoi în Missa din 1526. În 1528 Joh. Brenz din Wurtemberg si Althamer îi zice la fel: „catehism”. Cu ocazia tipăririi Catehismului mare şi a Catehismului mic Luther stabilise deja numele definitiv . Preotul săsesc Adalbert Wurmloch, din Bistriţa, într-o scrisoare trimisă în anul 1546 preotului Ioan Hess din Breslau spunea că: „S-a tradus catehismul în limba română şi s-a tipărit la Sibiu... cu caractere numite sârbeşti cari amintesc oarecum de forma literelor grecesti. Şi mulţi dintre preoţi o preţuiesc această cărţulie ca pe ceva sfânt, alţii însă dea dreptul o dispreţuiesc” . Acest fragment de scrisoare arată că pastorul protestant a văzut acel catehism, dând detalii şi asupra caracterelor.
Deoarecarece prima ediţie a catehismului de la 1544 s-a epuizat foarte repede, a fost retipărită o altă ediţie în 1559 la Braşov tot de către diaconul Coresi. Aceasta era o ediţie revizuită şi adăugită a celei din Sibiu din urmă cu cinci ani. Un exemplar din ediţia de la 1559 a fost descoperit în anul 1921 de cercetătorul Andrei Bârseanu. Ambele ediţii au fost urmarite de diaconul ortodox Coresi.
Istoricii care au cercetat în amănunt tipăritura de la 1544 au opinii diferite în unele privinţe. Unii spun că a fost o traducere din maghiară cu influienţe husite, alţii ca a fost o traducere din cehă sau germană iar alţii că e alcătuit de români după mai multe catehisme străine.
Din concluziile unor cercetători reiese că invăţătura de credinţă, „Crezul” catehismului de la 1544 a fost cel niceo-constantinopolitan, fară erezia filioque dar sub o formă prescurtată. În catehismul de la 1559 avem „Crezul” niceo-constantinopolitan în întregime numit în ambele: „Credinţa Apostolilor” . Acest catehism, chiar dacă conţine unele reminişcenţe mai vechi husite, a fost scris anume pentru tipografia din Sibiu . Al. Rosteti susţine că acest catehism a fost scris în regiunea unde s-au facut primele traduceri româneşti, adică în nordul Transilvaniei.
Tipărituri ortodoxe în limba română
Catehismul de la 1544 şi ediţiile apărute ulterior fac parte din categoria cărţilor româno-luterane. De sub mâna diaconului Coresi au ieşit de sub tipar aproximativ 22 cărţi masive, pe lângă acestea multe foi si texte scurte. Dintre tipăriturile româneşti din Transilvania, după prima carte în limba română, peste câteva decenii (anul 1582) a ieşit de sub tipar „Palia de la Orăştie”, o „tălmăcire rumânească a lui Coresi”.
Cu cheltuiala Mitropolitului Ortodox Ghenadie de Alba-Iulia şi osteneala preotului Dobre a apărut „Evanghelia cu învăţătură”, în anul 1641, care cuprindea cele 4 evanghelii şi tâlcuiri ale acestora de la Sfinţii Părinţi. În 1648 apare în româneşte „Noul Testament” care cuprinde cele 4 evanghelii şi epistolele Sfinţilor Apostoli.
Alte cărţi româneşti
Perioada tipăriturilor de mai sus (sec XVI-XVII) apare sub influenţa tipăriturilor europene venite prin Muntenegru. Prima tipografie din ţara noastră a fost la Târgovişte în 1508 (Mănăstirea Dealu) sub domnia lui Radu cel Mare, iar apoi la Sibiu în 1529, Braşov 1533, Cluj 1550 precum şi în alte centre mari din Ardeal: Alba-Iulia, Sebeş, Orăştie, Oradea, etc, toate în secolul al XVI-lea. În sec.XVII, sub domnia lui Vaile Lupu apar tipografii în Moldova . Trebuie ţinut seama că în secolele XVI-XVII cărţile se tipăreau în formatul foliaţiei. Formatul paginaţiei a apărut mai târziu. Cărţile erau tipărite cu litere chirilice, alfabetul latin era folosit doar izolat, prea puţin pe atunci.
Conform statisticilor întocmite de prof. univ. dr. Ioachim Crăciun din Bucureşti, au apărut în Ardeal până la eliberarea de sub imperiul austro-ungar (anul 1918), 105 cărţi româneşti, 7 latineşti şi 9 româno-străine sub purtarea de grijă a clerului şi intelectualilor ortodocşi. Tot în acea perioadă au apărut cu purtarea de grijă a clerului si intelectualilor greco-catolici (deşi mult mai favorizaţi politic şi economic), 85 cărţi româneşti, 6 latineşti si 1 româno-germană. În aceiaşi perioadă pe întreg cuprinsul României s-au tiparit 659 cărţi româneşti, iar în Ungaria de astăzi biserica greco-catolică a mai tipărit 45 cărţi în limba română . Asupra acestora vom reveni mai amănunţit în măsura posibilităţilor. Celor interesaţi le recomandăm să cerceteze „Bibliografia Română Veche” şi „Bibliografia Română Modernă” în 8 volume, ce pot fi găsite la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, sala Ion Bianu.
Pagini din Catehismul de la 1559 (editia a doua a celui de la 1544)
ing. Adrian Claudiu Bogdan
Vicepresedinte ASTRADROM
marți, 10 martie 2009
luni, 9 martie 2009
Comunicat ASTRADROM
Comitetul Director al asociației ASTRADROM a luat act de căința și repararea greșelii lui Alexandru, cel care a apărut în mass-media ca fiind gay pretinzând că a fost căsătorit de un preot ortodox din Oradea. Mărturiile sale au dovedit că totul a fost un fals. Dezmințirea a apărut în seara zilei de 9 martie la postul de televiziune Antena 1 în cadrul emisiunii "Acces Direct." Considerăm că Alexandru trebuie iertat și îl îndemnăm în același timp să intre în rânduiala duhovnicească a Bisericii Ortodoxe. În același timp nu putem fi de acord cu atitudinea dură a domnului Florian Bichir, al cărui trecut controversat nu face cinste Bisericii, ținând seama că domnia sa a fost hirotonit de către un episcop necanonic în ascuns.
Vedeți si linkul:
http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=710&Itemid=62
Ancuța Avram
Presedinte ASTRADROM
Vedeți si linkul:
http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=710&Itemid=62
Ancuța Avram
Presedinte ASTRADROM
luni, 2 martie 2009
În virtutea dreptului la replică. Răstălmăcirea – arma diabolică a diversionistilor de la ZIUA
În data de 25 februarie 2009 am fost invitat să particip la emisiunea „Sinteza zilei”, moderată de domnul Mihai Gâdea. Invitatie a fost mijlocită de un jurnalist din presa centrală. Am acceptat invitaţia pentru că am considerat emisiunea drept un bun prilej pentru a-mi exprima părerea despre cîteva aspecte privind noile pasapoarte. Am cunoştintă de faptul că părerea mea în această privinţă este la unison cu părerile multor preoţi şi monahi de curată tradiţie ortodoxă, dar aceasta nu mă transformă în purtătorul lor de cuvînt. Cred ferm în cele ce susţin, motiv pentru care, reacţionez în virtutea dreptului la replică, la manipularea de joasă speţă a redacţiei ziarului Ziua.
În timpul emisiunii, moderatorul Mihai Gîdea a pus la un moment dat, întrebarea „cine credeţi că se află în spatele impunerii noilor tipuri de paşapoarte?”. Eu am răspuns că se află „o elită mondială compusă din evrei şi din masoni”, adăugînd imediat faptul că nu este vorba de poporul evreu, ci de un mic număr de evrei cu o mare influenţă în SUA şi în lume.
La 27 februarie 2009, ziarul Ziua publică în paginile 1-2 un articol semnat de redactorul George Scarlat, intitulat „Apocalipsa după Felix”, în care, în mod tendenţios, revoltător şi în scopuri total străine de natura opiniilor mele, îmi denaturează grosolan afirmaţiile din emisiunea domnului Gâdea. El revine după o zi cu un editorial intitulat „La Marele Satan cu paşaportul dracului”.
Practic, conducerea ziarului s-a folosit de mine în mod mîrşav, ca să atace trustul de presă deţinut de familia Voiculescu. Sînt convins că, dacă eu nu aş fi făcut respectiva referire, redactorii de la Ziua ar fi stat la pîndă pînă cînd cineva o făcea. Pentru ca cei de la Ziua să îl poată face pe domnul Voiculescu „antisemit”, m-au făcut întîi pe mine „monahul antisemit”.
Îmi pare rău că oameni instruiţi, în sensul asumării unor forme de învăţămînt se pretează la asemenea lucruri. Este o josnicie să foloseşti sintagme scoase din context – toţi manipulatorii profesionişti fac aceasta – în scopul atacării fără scrupule a unui lider politic. Indiferent de natura acţiunilor domnului Dan Voiculescu, şi în ipoteza că dînsul conduce, în fapt, trustul Intact, şi a domnului Sorin Roşca Stănescu, omul de bază la ziarul Ziua, le sesizez faptul că este nedrept ca libertatea de opinie să fie grav încălcată.
Iar despre subiectul „Cine conduce, cu adevărat, lumea în care trăim?”, e simplu, se poate face o altă emisiune!
Articolul din Ziua este bazat pe simple speculaţii şi distorsionări (trebuie citat întreg articolul, n-am cum să dau citate, căci, la rîndul meu aş deforma), astfel că ziarul Ziua nu are cum să fie credibil. Mai ales că, atacul contra lui „Felix”, folosindu-se de mine fără măcar să-mi dea numele, este precedat de atacuri dure ca cel din 26 februarie 2009, intitulat „Demenţa lui Felix”, demonstrînd un plan programatic al acestui ziar. Articolul domnului George Scarlat dovedeste dezimformarea prin destorsionarea unor aspecte reale:
1- Legea in senat a fost respinsă dimineaţă iar senatorul din emisiune, domnul Titus Corlăteanu, nu mă cunoştea la acea oră. Afirmaţia mea a fost făcută seara. Motivele invocate de senator au fost cu totul diferite, de ordin tehnic şi nu etnic sau religios.
2- Am specificat în cadrul aceleiaşi emisiuni că nu mă refer la poporul evreu ci doar la cei ce deţin controlul economic şi politic al lumii. Nu e vinovat poporul evreu pentru ce fac liderii lor aşa cum nici poporul român nu e vinovat pentru hotărârile sinodului BOR sau a elitei politice de orice culoare.
Chestiunea cipurilor biometrice nu e o problemă de ordin etnic deoarece au fost şi alte ţări care s-au pronunţat impotriva supravegherii şi controlului persoanelor prin îndosarierea electronică. Pe cele 100.000 de semnături depuse până la data emisiunii au fost si persoane de alte religii care au semnat pe listele respective, catolici, reformaţi, protestanţi şi neoprotestanţi, români şi maghiari din Ardeal care nu vor să fie contabilizaţi asemenea mărfurilor din magazine.
Ţin să spun răspicat că, în calitate de monah ortodox, dar şi de om liber, neînsemnat cu semnele la care semenii noştri lucrează cu sîrg, nu sprijin în nici un fel un grup de influenţă contra altuia de aceeaşi origine.
Port o cruce la care mulţi pun umărul, nu ca să mă uşureze, ci ca să simtă şi ei greutatea vremurilor ce vor veni. Mă tem că atunci când domnul Scarlat (şi presa românească in general) se va convinge că am avut dreptate va fi târziu deoarece nu se va mai putea face nimic.
Iar, Adevărul e unul singur.
Eftimie Mitra, ieromonah la Schitul Huta, Bihor
În timpul emisiunii, moderatorul Mihai Gîdea a pus la un moment dat, întrebarea „cine credeţi că se află în spatele impunerii noilor tipuri de paşapoarte?”. Eu am răspuns că se află „o elită mondială compusă din evrei şi din masoni”, adăugînd imediat faptul că nu este vorba de poporul evreu, ci de un mic număr de evrei cu o mare influenţă în SUA şi în lume.
La 27 februarie 2009, ziarul Ziua publică în paginile 1-2 un articol semnat de redactorul George Scarlat, intitulat „Apocalipsa după Felix”, în care, în mod tendenţios, revoltător şi în scopuri total străine de natura opiniilor mele, îmi denaturează grosolan afirmaţiile din emisiunea domnului Gâdea. El revine după o zi cu un editorial intitulat „La Marele Satan cu paşaportul dracului”.
Practic, conducerea ziarului s-a folosit de mine în mod mîrşav, ca să atace trustul de presă deţinut de familia Voiculescu. Sînt convins că, dacă eu nu aş fi făcut respectiva referire, redactorii de la Ziua ar fi stat la pîndă pînă cînd cineva o făcea. Pentru ca cei de la Ziua să îl poată face pe domnul Voiculescu „antisemit”, m-au făcut întîi pe mine „monahul antisemit”.
Îmi pare rău că oameni instruiţi, în sensul asumării unor forme de învăţămînt se pretează la asemenea lucruri. Este o josnicie să foloseşti sintagme scoase din context – toţi manipulatorii profesionişti fac aceasta – în scopul atacării fără scrupule a unui lider politic. Indiferent de natura acţiunilor domnului Dan Voiculescu, şi în ipoteza că dînsul conduce, în fapt, trustul Intact, şi a domnului Sorin Roşca Stănescu, omul de bază la ziarul Ziua, le sesizez faptul că este nedrept ca libertatea de opinie să fie grav încălcată.
Iar despre subiectul „Cine conduce, cu adevărat, lumea în care trăim?”, e simplu, se poate face o altă emisiune!
Articolul din Ziua este bazat pe simple speculaţii şi distorsionări (trebuie citat întreg articolul, n-am cum să dau citate, căci, la rîndul meu aş deforma), astfel că ziarul Ziua nu are cum să fie credibil. Mai ales că, atacul contra lui „Felix”, folosindu-se de mine fără măcar să-mi dea numele, este precedat de atacuri dure ca cel din 26 februarie 2009, intitulat „Demenţa lui Felix”, demonstrînd un plan programatic al acestui ziar. Articolul domnului George Scarlat dovedeste dezimformarea prin destorsionarea unor aspecte reale:
1- Legea in senat a fost respinsă dimineaţă iar senatorul din emisiune, domnul Titus Corlăteanu, nu mă cunoştea la acea oră. Afirmaţia mea a fost făcută seara. Motivele invocate de senator au fost cu totul diferite, de ordin tehnic şi nu etnic sau religios.
2- Am specificat în cadrul aceleiaşi emisiuni că nu mă refer la poporul evreu ci doar la cei ce deţin controlul economic şi politic al lumii. Nu e vinovat poporul evreu pentru ce fac liderii lor aşa cum nici poporul român nu e vinovat pentru hotărârile sinodului BOR sau a elitei politice de orice culoare.
Chestiunea cipurilor biometrice nu e o problemă de ordin etnic deoarece au fost şi alte ţări care s-au pronunţat impotriva supravegherii şi controlului persoanelor prin îndosarierea electronică. Pe cele 100.000 de semnături depuse până la data emisiunii au fost si persoane de alte religii care au semnat pe listele respective, catolici, reformaţi, protestanţi şi neoprotestanţi, români şi maghiari din Ardeal care nu vor să fie contabilizaţi asemenea mărfurilor din magazine.
Ţin să spun răspicat că, în calitate de monah ortodox, dar şi de om liber, neînsemnat cu semnele la care semenii noştri lucrează cu sîrg, nu sprijin în nici un fel un grup de influenţă contra altuia de aceeaşi origine.
Port o cruce la care mulţi pun umărul, nu ca să mă uşureze, ci ca să simtă şi ei greutatea vremurilor ce vor veni. Mă tem că atunci când domnul Scarlat (şi presa românească in general) se va convinge că am avut dreptate va fi târziu deoarece nu se va mai putea face nimic.
Iar, Adevărul e unul singur.
Eftimie Mitra, ieromonah la Schitul Huta, Bihor
„Ierarhii BOR au ascultat de UE si nu de Dumnezeu” - spune teologul Danion Vasile
În noaptea de 28 februarie-1 martie 2009 după slujba de priveghere de la Mănăstirea Petru Vodă, jud. Neamţ, teologul Danion Vasile a ţinut un frumos cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi. Deoarece foarte mulţi credincioşi au fost nemulţumiţi de decizia Sf. Sinod cu referire la actele biometrice, intenţionând să facă mitinguri şi demonstraţii publice, tânărul teolog le-a spus că „la o problemă duhovnicească, soluţia nu poate fi lumească... Într-un fel este de înţeles nemulţumirea unor credincioşi atâta timp cât preoţii lor sunt nepăsători faţă de problemele lor... Este foarte trist că Sf. Sinod a făcut abstracţie de învăţătura Sf. Părinţi şi ierarhii noştri s-au lăsat înşelaţi de îndemnul viclean al diavolului ascultând de normativele U.E. şi nu de Dumnezeu. În urmă cu câteva săptămâni am spus că dacă Sf. Sinod va accepta aceste cip-uri înseamnă că sfârşitul este aproape, conform proorociilor Sf. Părinţi.”
Singura Biserică Ortodoxă care a decis acceptarea cip-urilor este BOR., în tip ce Biseric Greciei, a Serbiei şi a Rusiei au avut poziţii contrare. Conform îndemnurilor purtătorului de cuvânt al BOR, pr. Constantin Stoica, exprimate public cu multă aroganţă: „eu şi colegii mei vom fi primii care vom lua aceste paşapoarte cu cip biometric”, rezultă că decizia Sinodului nu este în concordanţă cu celelalte Sinoade ortodoxe locale.
Deoarece, în urma deciziei Sf. Sinod, unii preoţi din România au vrut să iasă de sub ascultarea Sinodului BOR manifestându-şi intenţia de a se subordona altor Sinoade ortodoxe canonice ca cele ale Greciei şi Serbiei, teologul Danion Vasile a spus: „unii vor să se rupă de Biserică simţindu-se trădaţi. Nu trebuie să ne rupem de Biserică pentru că Biserica e Trupul lui Hristos. Nu Biserica e de vină că ierarhii au trădat.”
În ziua lucrărilor Sinodului în curtea Patriarhiei au fost mobilizaţi 450 de jandarmi la cererea autorităţilor superioare bisericeşti. Aceasta dovedeşte că ierarhilor le era frică de popor ştiind dinainte că hotărârile pe care le vor lua vor nemulţumi credincioşii. Danion Vasile a mai spus că „nu mitinguri şi revolte, ci rugăciuni, post, curaj, mărturisire, demnitate, fără să-i judecăm pe cei mai slabi care au cedat şi vor primi cip-ul, aceasta trebuie să facem în viitor. Să nu se mândrească unii sau alţii că sunt ucenici ai părintelui Iustin, să nu se folosească de numele lui. Trăirea, virtuţile, nu se transmit prin faptul că i-au stat în preajmă dacă nu-i urmăm faptele... Să fiţi ca apostolii, să dăm tot ce avem în noi pentru a mărturisi adevărul. Acum a sosit momentul să se separe oile de capre, nu putem sluji la doi domni (adică si cu Dumnezeu si cu cip-urile -n.n.). Acum se va vedea clar cine a avut credinţă sinceră şi cine a fost făţarnic”.
Este clar că azi avem nevoie să decidem fiecare pentru noi dacă vom accepta să beneficiem de bunătăţile lumii acesteia prin primirea cip-ului sau le vom considera deşertăciuni pentru a fi liberi înpreună cu Hristos. În acest sens, părintele Proclu, îi îndeamnă pe credincioşi: „dacă duhovnicul îţi spune să iei cip-ul, uită-l pe acel duhovnic şi caută-ţi altul care să te călăuzească pe calea cea dreaptă.”
Viorica Bradu
Singura Biserică Ortodoxă care a decis acceptarea cip-urilor este BOR., în tip ce Biseric Greciei, a Serbiei şi a Rusiei au avut poziţii contrare. Conform îndemnurilor purtătorului de cuvânt al BOR, pr. Constantin Stoica, exprimate public cu multă aroganţă: „eu şi colegii mei vom fi primii care vom lua aceste paşapoarte cu cip biometric”, rezultă că decizia Sinodului nu este în concordanţă cu celelalte Sinoade ortodoxe locale.
Deoarece, în urma deciziei Sf. Sinod, unii preoţi din România au vrut să iasă de sub ascultarea Sinodului BOR manifestându-şi intenţia de a se subordona altor Sinoade ortodoxe canonice ca cele ale Greciei şi Serbiei, teologul Danion Vasile a spus: „unii vor să se rupă de Biserică simţindu-se trădaţi. Nu trebuie să ne rupem de Biserică pentru că Biserica e Trupul lui Hristos. Nu Biserica e de vină că ierarhii au trădat.”
În ziua lucrărilor Sinodului în curtea Patriarhiei au fost mobilizaţi 450 de jandarmi la cererea autorităţilor superioare bisericeşti. Aceasta dovedeşte că ierarhilor le era frică de popor ştiind dinainte că hotărârile pe care le vor lua vor nemulţumi credincioşii. Danion Vasile a mai spus că „nu mitinguri şi revolte, ci rugăciuni, post, curaj, mărturisire, demnitate, fără să-i judecăm pe cei mai slabi care au cedat şi vor primi cip-ul, aceasta trebuie să facem în viitor. Să nu se mândrească unii sau alţii că sunt ucenici ai părintelui Iustin, să nu se folosească de numele lui. Trăirea, virtuţile, nu se transmit prin faptul că i-au stat în preajmă dacă nu-i urmăm faptele... Să fiţi ca apostolii, să dăm tot ce avem în noi pentru a mărturisi adevărul. Acum a sosit momentul să se separe oile de capre, nu putem sluji la doi domni (adică si cu Dumnezeu si cu cip-urile -n.n.). Acum se va vedea clar cine a avut credinţă sinceră şi cine a fost făţarnic”.
Este clar că azi avem nevoie să decidem fiecare pentru noi dacă vom accepta să beneficiem de bunătăţile lumii acesteia prin primirea cip-ului sau le vom considera deşertăciuni pentru a fi liberi înpreună cu Hristos. În acest sens, părintele Proclu, îi îndeamnă pe credincioşi: „dacă duhovnicul îţi spune să iei cip-ul, uită-l pe acel duhovnic şi caută-ţi altul care să te călăuzească pe calea cea dreaptă.”
Viorica Bradu