vineri, 14 septembrie 2018

Demascarea diversiunii lui Ioviţă Vasile de pe blogul personal si ortodoxinfo.

   Majoritatea nepomenitorilor au dat dovada de lipsa discernamantului in lupta pe care si-au asumat-o impotriva pseudosinodului din Creta, dar si a ecumenismului in general. Unul dintre cei care au luat atitudini extremiste si a provocat scandaluri este si preotul Iovita Vasile, din judetul Salaj. Acesta a adus calomnii la adresa altor antiecumenisti indiferent ca acestia ar fi pomenitori sau nepomenitori. Datorita acestor exemple, unii dintre nepomenitori, care au dat dovada de cuget echilibrat, sunt pusi sub aceeasi umbra cu cei care fac afirmatii neverificate si aduc cu multa usurinta atacuri la persoana.
    Vom publica in cele ce urmeaza una dintre dezmintirile aduse la articolul "Situatia actuala a nepomenitorilor in Romania" postat pe blogul lui Iovita Vasile, intitulat "Ortodoxia in catacombe":


Imaginaţia unui nepomenitor şi concluziile sale publice. Dezminţirea unor atacuri la persoană si calomnii aduse în numele adevărului”.

    Imaginaţia joacă un rol important în viaţa omului, chiar şi în modul de gândire a unor “eroi” ai luptei pentru „adevăr”. Spun aceasta referindu-mă în mod special la unii dintre nepomenitorii plini de zel care îşi fac propriile filme acuzând şi criticând cu multă uşurinţă fără a verifica dacă regizările lor coincid sau nu cu realiatea. Unul dintre aceştia este şi pr. Ioviţă Vasile, din judeţul Sălaj, care pe blogul său personal „Ortodoxia în catacombe” aruncă cu noroi în toţi care nu-i împărtăşesc opiniile.

    În articolul său intitulat „Situaţia actuală a nepomenitorilor români”, postat pe blogul personal în data de 04 iulie 2018 şi preluat de ortodoxinfo, pr. Ioviţă Vasile face o analiză a luptei antiecumeniste, dând impresia că cine nu a oprit pomenirea este pe cale greşită, deşi faptele dovedesc contrariul. S-a constatat că nepomenitorii au adus cele mai mari sminteli în lupta antiecumenistă şi în special împotriva pseudosinodului din Creta. Conform unor „canoane” doar de ei ştiute, nepomenitorii susţin că doar la ei există Taine valide şi „adevăr”. Astfel, stăpâniţi de duhul „dragostei” şi al „adevărului”, au ajuns să calomnieze cu uşurinţă tot ce nu intră în tagma nepomenitorilor, iar mai nou se luptă între ei.

    În acel articol, autorul aduce atac la persoană şi calomniază alti nepomenitori care nu-i împărtăşesc opiniile. Odată cu aceştia aduce calomnii şi asupra mea spunând că am fost la întrunirea de la Bănceni să spionez. L-am sunat la telefon spunându-i să revizuiască ce a scris căci sunt multe informaţii ireale aducând atac la persoană şi calomnii faţă de care este direct responsabil. Foarte semeţ mi-a spus că a scris doar „adevărul”. Care adevăr?

    Mă voi referi, în cele ce urmează la afirmaţiile calomnioase aduse la adresa mea.

    Cea mai gravă este aceea în care spune că am fost la sinaxa de la Bănceni ca să spionez. Ce să spionez? Pe cine interesează „sinaxele” şi întrunirile nepomenitorilor? Pe nimeni. Aceste întruniri au caracter închis şi se adresează reciproc între membrii participanţi. Atunci care ar fi fost rolul „spionajului” meu? Calomniatorul evită să spună că am fost invitat la acea sinaxă de către organizatori. Iniţial nu am vrut să merg deoarece nu mai am încredere în nepomenitori (dacă va fi nevoie voi spune şi motivul). La mai multe insistenţe am acceptat să merg în acele zile la Bănceni pentru că doream să am o discuţie cu IPS Longhin si despre o comunitate românească din Ucraina care are nevoie de sprijin duhovnicesc şi intelectual. Este o comunitate românească cunoscută sub numele de volohi, care are lacune în ce priveşte educaţia. Cu regret o spun, dar am rămas foarte surprins când PS Longhin m-a amânat elegant, refuzând să susţină acea comunitate de români.

    În concluzie, nici nu am văzut schimbări în bine la nepomenitori (pentru că ei merg în continuare pe direcţia autoizolării sub pretextul „îngrădirii”), dar nici nu am primit sprijin de la episcopul român din Ucraina pentru educaţia şi ridicarea socială a acelei comunităţi româneşti de pe teritoriul statului ucrainean. Nici măcar nu a vrut să discute despre acest subiect.

    Am mers degeaba la Bănceni. Deci, pentru mine a fost timp pierdut şi subiect de lucru pentru imaginaţia pr. Ioviţă.

    Problema nepomenitorilor este că ei nu înţeleg de ce au rămas singuri, de ce nu-i mai susţine nimeni. Aceasta am încercat să le explic la această întrunire, dar pr. Ioniţă spune că am ocupat spaţiul de vorbit fără sens. După opinia lor „smerită”, îşi acoperă conştiinţa spunând că toţi sunt „fricoşi”, „spioni” şi „trădători”. Dacă încă nu s-au convins de adevăratul motiv, poate se vor trezi în viitor.

    Printre altele, calomniatorul mai spunea că am vorbit de bine despre episcopul de care aparţin canonic. Da, asa este. Nu am mers acolo ca să fiu anti-ierarhie. E drept că ierarhii români au multe greşeli, chiar unele foarte grave, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să blamez şi să arunc cu noroi asupra cuiva, doar pentru a fi pe placul pr. Ioniţă. De fapt, la nepomenitori, se observă că lupta se duce împotriva unor persoane, nu a ereziei sau a unui curent secularist. Aceasta este o altă chestiune, care depinde de caracterul şi educaţia fiecăruia în parte.

    Îl pomenesc şi îl voi pomeni pe ierarhul meu. În prezent, nu consider că este cazul să opresc pomenirea. Când Sinoadele Locale, care au respins pseudosinodul din Creta, vor opri comuniunea cu ierarhii BOR, atunci voi relua discuţia despre acest subiect. Până atunci îmi voi păstra poziţia.

    Menţionez că nu sunt adeptul ereziei ecumeniste, nici a „sinodului” din Creta faţă de care mi-am exprimat opinia de mai multe ori. Îmi păstrez această poziţie în continuare.

    Când nepomenitorii au fost pe calea bună i-am susţinut, atât în particular cât şi public. În prezent mă dezic de acest curent (al nepomenitorilor) deoarece nu a adus nimic bun, ci doar au deturnat lupta antiecumenistă prin atacuri la persoană, calomnii şi schisme.

    Pe calomniatorul meu îl iert, considerând că a fost doar o mică greşeală.

    Dacă va fi nevoie, voi mai reveni cu detalii.

Sursa: profilul personal de facebook, Eftimie Mitra, 20.08.2018.


Fotografie facuta dupa textul publicat pe blogul unde a fost publicata calomnia:


Nota:  
   Parintele Ioviţă Vasile a aruncat umbre negre asupra nepomenitorilor de la Oituz si a preotului Lavrentie Carp, persoane care nu au adus sminteli pana in prezent, ci au dat dovada de o lupta echilibrata. După cum reiese din atitudinea lui Ioviţă Vasile, toţi cei care nu-i impartasesc opiniile sunt "compromisi", "fricosi" sau "tradatori", indiferent daca acestia ar fi pomenitori sau nepomenitori.
   Parintele Eftimie Mitra este unul dintre cei calomniati de nepomenitorul Ioviţă Vasile, motiv pentru care a adus dezminţiri pe pagina sa personala de facebook. Dezimformările nepomenitorului Ioviţă au fos publicate şi pe ortodoxinfo. Conform dreptului la replica si al regulilor jurnalistice, dezminţirile ar fi fost corect să apară acolo unde au fost publicate. Atât pe portalul sursa, cat si pe ortodoxinfo, pana la ora publicarii prezentei, nu a fost publicata nici o dezmintire, desi au trecut cateva saptamani de cand au fost trimise.

2 comentarii:

  1. Nu ințeleg de ce vă pierdeți timpul cu acest Ioviță. La noi în Sălaj nu îl mai bagă nimeni în seamă. Se crede cel mai grozav, iar restul preoților îi consideră trădători și vânduți. Halal popă, vai de noi.
    Adrian H.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din păcate, episcopul Longhin Jar joacă la două capete. Pe de-o parte se dă bun Român și Ortodox, iar pe de alta, când i se cere să dovedească aceasta, se face că plouă. Am auzit că și pe copiii pe care ,,îi are în grijă” nu îi educă prea bine, întâmplându-se acolo fapte nelalocul lor. De asemenea, din câte văd, nu are nicio inițiativă concretă în întrunirea unui viitor Sinod, care să condamne ,,sinodul” din Creta. Din ce se vede, acest episcop pare a fi mai mult interesat de burta proprie, decât de Binele Bisericii și al Neamului Românesc. Dă Doamne să mă înșel în privința aceasta!

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.