vineri, 31 august 2012

Apostolul Andrei și primii creștini de pe teritoriul țării noastre


Subiectul încreștinării poporului român a devenit un subiect tot mai polemizat între susținătorii continuității noastre de la daci și adepții influiențelor culturii” romane aduse în urma cotropirii lui Traian.

În perioada ocupației romane, capitala imperiului Roman era un înverșunat centru politic si cultural anticrestin. Anticreștinismul latinilor din perioada ocupației Daciei reiese și din prigoanele împotriva creștinilor care porneau din acest mare centru politico-religios idolatru al Romei lui Traian și al predecesorilor săi.

Dacii, pe de altă parte, erau tot păgâni. Religia lor era tot idolatră aducând și ei jertfe sângeroase zeului lor Zalmoxis. Unii conducători daci au avut împotriviri activității de încreștinare a Apostolului Andrei (numit si apostolul lupilor – de la emblema dacilor cu capul de lup), dar nu cu atâta înverșunare precum romanii.

Latinii sustin ca ne tragem de la Roma fiind continuatori al Romei lui Traian în timp ce dacologii susțin că romanii se trag din pelasgii care sunt strămoșii dacilor. Articolul de mai jos, scris de un preot ortodox, aduce câteva mărturii legate de misiunea Sfântului Apostol Andrei, pe teritoriul Daciei, unde a întâlnit si încreștinat daci liberi.

În cele ce urmează vom publica un articol apărut în revista protopopiatului ortodox Beiuș “Buna Vestire” din noiembrie 2010:


Sfântul Andrei, Apostolul românilor

„Trece-mă şi Dunarea, ca să afle Dacia, că s-a născut Mesia”

(baladă populară dobrogeană)

Sfântul Apostol Andrei s-a născut în localitatea Betsaida, în hotarul Zabulonului, pe malul lacului Ghenizaret. La fel ca tatăl său Iona, și ca fratele său Simon, Sfântul Apostol Andrei, era pescar. Localitatea Betsaida era o localitate ce avea la bază pescuitul, ca multe alte localităţi de pe ţărmul Mării Galileii, însuşi numele localității „Bet-saida” înseamnă „Casa peştilor” sau „Casa pescuitului”.
Pe lângă faptul că era pescar, Andrei dorea să descopere pe Dumnezeu, dorea să-l afle pe Mesia, Cel propovăduit de atâtea secole. Astfel devine ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul profet care a pregătit calea Domnului, vorbind şi el despre venirea Trimisului divin. Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia „botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor” (Luca III, 3), el boteza oamenii în apa Iordanului, pregătindu-i pentru botezul lui Mesia, Cel care „va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca III, 16 ).
Ca ucenic al Sfântul Profet Ioan, Andrei l-a auzit pe Botezătorul mărturisind despre Iisus, când l-a văzut trecând, următoarele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Izrael, de aceea am venit eu, botezând cu apă” (Ioan I, 29 - 31) şi probabil că a fost şi martor la teofania ce s-a petrecuse la botezul lui Iisus, când cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt s-a pogorât peste Hristos sub chipul unui porumbel, iar vocea Tatălui s-a auzit spunând din ceruri: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei III, 17). Cert este că a doua zi după venirea lui Iisus din pustiul Qarantaniei şi imediat după mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul, doi dintre ucenicii săi, Andrei şi Ioan, din proprie inițiativă s-au dus după Iisus, iar Acesta, văzându-i că-L urmează, i-a întrebat ce caută. Cei doi ucenici, respectându-L şi recunoscându-I poziţia de învăţător al poporului, Îl numesc „Rabi”, întrebându-L unde locuieşte, iar Iisus le-a răspuns: „Veniţi şi veţi vedea” (Ioan I, 37 - 39). Prin acest răspuns al Mântuitorului, Sfântul Ioan Gură de Aur este de părere că Hristos le dă celor doi de înţeles că i-a primit ca şi ucenici ai Săi.
A doua zi, după ce a stat în casa Mântuitorului, Andrei merge și îi spune fratelui său Simon: „am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan I, 41). Este interesant de observat credința lui Andrei, care de la început crede (cu siguranță) că Iisus este Mesia cel profețit de mii de ani de proorocii Vechiului Testament, fără să aibă vreun dubiu, căci altfel probabil i-ar fi spus fratelui său că a aflat un Mesia, nu „pe Mesia”, știut fiind faptul că-n acele vremuri și alte persoane și-au însușit titlul de Mesia, pentru a trece drept învățați și a fi respectați de popor.
Alți doi viitori ucenici și apostoli ai Domnului mărturisesc de la început originea sa divină, Filip și Natanael. Filip îi mărturisește lui Natanael că l-a aflat „pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret” (Ioan I, 45), iar Natanael mărturisește însuși Domnului credința sa, zicându-I: „Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel” (Ioan I, 49).
Mai târziu, în Capernaum, unde probabil s-au mutat cei doi frați, Andrei și Simon, pe care Mântuitorul îl numește Chefa – Petru, Iisus se va întâlni cu ei pe malul lacului Ghenizaret, acum fiind momentul în care îi cheamă la apostolat, zicându-le: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei îndată lăsând mrejele, au mers după El.” (Matei IV, 19 - 20).
În legătură cu chemarea la apostolie a Sfântului Apostol Andrei tradiția bizantină timpurie îl numește pe Andrei „protokletos”, adică „primul chemat”.
Acum probabil că unii se vor întreba de ce Andrei este socotit primul chemat și nu Petru, că doar pe amândoi îi chemase Mântuitorul, dar să nu uităm că Andrei este cel care îl cunoaște pe Iisus înaintea lui Petru, el este cel care îi vestește fratelui său că l-a aflat „pe Mesia”, ducându-l să-L cunoască. Și totuși cred că ar mai fi o întrebare la care se gândesc alții, și anume că împreună cu Andrei era și Ioan când Iisus le-a spus: „Veniţi şi veţi vedea”. Însă dacă vom citi cu atenție Sfânta Scriptură, lesne putem observa că abia după ce îl cheamă pe Andrei, Iisus se întâlnește cu Ioan și fratele său Iacov, chemându-i și pe aceștia la apostolat: „mergând mai departe, a văzut alți doi frați, pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan fratele lui, …și i-a chemat” (Matei IV, 21), așadar Biblia ne arată clar că Sfântul Apostol Andrei este numit, pe bună dreptate, „cel dintâi chemat”.
Sfântul Apostol Andrei rămâne alături de Mântuitorul pe toată durata activității Sale pământești. După Înălțarea Domnului la Cer și după Pogorârea Duhului Sfânt și a înființării comunității creștine de la Ierusalim, Sfinții Apostoli se răspândesc în lume pentru a propovădui neamurilor Evanghelia Mântuitorului Hristos. Trăgând la sorți care unde să meargă, Sfântului Apostol Andrei îi revine „Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei, cu cetăţile Calcedon şi Bizant, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada, Ahaia și cetățile Aminsos, Trapezunt, Heracleea (Pontului) şi Amastris” (Sinaxarul Bisericii din Constantinopol secolul X).
În secolul XIV istoricul bizantin Nichifor Calist afirma că Sfântul Apostol Andrei a străbătut și „cetățile Pontului stâng locuit de greci, romani și geto-daci”; așadar putem spune că poporul român s-a născut creștin; dacă alte popoare s-au încreștinat la o dată fixă, la poporul român nu se poate vorbi de așa ceva și aceasta mulțumită Sfântului Apostol Andrei, care a propovăduit Evanghelia lui Hristos pe țărmul Pontului Euxin (Marea Neagră) și poate și dincoace de Dobrogea de azi, în interiorul țării locuite de daco-geți.
Despre venirea și activitatea sa pe aceste meleaguri, documentele sunt sărace, însă tradiția poporului român este o istorie vie, ce s-a păstrat și s-a transmis din generație în generație care, cum spunea și regretatul ieromonah Gheorghe Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei: „memorii ce nu se șterg, care reapar tocmai când se consideră că s-au pierdut”. O astfel de memorie este și cea de la care aflăm cine erau conducătorii dacilor pe timpul venirii Apostolului Andrei pe aceste meleaguri dobrogene, și anume este vorba despre dregătorii Cutusone și Dura (sau Duras). Despre cei doi conducători daco-geţi, cum că ar fi fost contemporani cu Sfântul Apostol Andrei, tradiția este susținută azi de dovezi, vorbesc aici despre descoperirea făcută în 1875, cu ocazia construirii Castelului Peleș la Sinaia, când s-au descoperit aproximativ 40 de tăblițe din aur, scrise în relief în limba daco-getă. Din păcate azi se mai păstrează doar copiile lor făcute pe plăci de plumb. Pe una dintre aceste tăblițe apare numele regelui dac Dura cu titulatura de „rege” alături de cel al guvernatorului roman al provinciei Moesia, Fonteius Agrippa, despre care se știe că a murit în anul 69 în urma unui atac daco-get la sud de Dunăre. Așadar în anul 69 Dura(s) încă era conducătorul şi regele dacilor (dacii liberi -n.n.), la doar câțiva ani de la moartea Sfântului Apostol Andrei, care se pare că ar fi murit pe timpul prigoanei lui Nero, prin anii 64 – 67. Despre Cutusone ne vorbeşte şi ne confirmă o altă plăcuţă, pe care stă scris faptul că el era un „prinţ viteaz” care locuia într-una dintre cetăţile dobrogene, din timpul lui Duras. Aşadar Cutusone era unul dintre principii şi prietenii care s-au supus conducerii lui Duras, regele cel mare, asemeni lui Burebista, care domnea într-una dintre cetăţile din munţii Carpaţi. Probabil că Cutusone, fiind dobrogean, l-a cunoscut în persoană pe Sfântul Apostol Andrei care venise în pământul său ca să vestească o învăţătură nouă şi totuşi apropiată de cea a strămoşilor noştri!
Despre locul unde a poposit Apostolul pe meleagurile dobrogene se spune că a fost într-o pădure, lângă o peşteră în apropierea căreia se aflau nouă izvoare sfinţitoare, adică un loc sacru pentru daci, unde se afla un centru religios al cultului lui Zalmoxis, mai ales că în jurul ei se află multe grote ce prezintă semne că au fost locuite, la început de preoţii cultului lui Zalmoxe iar mai apoi de cei încreştinaţi de Sfântul Andrei. Această peşteră, grotele, precum şi izvoarele, mai există şi aastazi, ele se gasesc în apropierea comunei Ion Corvin din judeţul Constanţa. Peştera este numită „Peştera Sfântului Andrei” şi este amenajată azi ca şi biserică. În baladele dobrogene se vorbeşte despre această peşteră ca şi casă a Sfântului Andrei, loc unde a locuit pe timpul şederii sale în Scythia Mică, cum se numea în acea vreme Dobrogea de azi. În susţinerea acestei tradiţii vine descoperirea unei nişe în pronaosul bisericii, în care se află scobit în piatră un fel de pat, vizibil şi azi, patul Sfântului Apostol. Şi astăzi cei care ajung la peştera Sfântului Andrei se odihnesc pe acest pat, unii câteva clipe, alţii câteva zile şi nopţi.
Tradiţia ne vorbeşte şi despre ucenicii pe care Apostolul şi i-a făcut dintre daci, unii oameni simpli, alţii poate chiar preoţi zalmoxieni, pe care i-a încreştinat şi i-a sfinţit ca şi episcopi şi preoţi ai lui Hristos. Probabil că încreştinarea preoţilor daci a făcut ca învăţătura creştină să fie răspândită şi primită mai uşor de marea masă a daco-geţilor, aceasta înţelegându-se şi din faptul că nu s-au înregistrat împotriviri ce să ducă la martiraje printre ei. Astfel sunt amintiţi cu numele trei dintre ucenicii Sfântului Apostol: Innas, Rhimas și Pinas, despre care se știe că au fost lucrători de pământ și care au murit ca și martiri, fiind ținuți ca să înghețe în timpul iernii. Sunt amintiți într-o ediție a „Viețile Sfinților” din 1910, precum și în scrierea „Sfinții Traciei și ai Moesiei” a savantului belgian Hippolyte Delehaye. Din păcate nu s-au păstrat mai multe date despre ei, izvoarele istorice din acea perioadă fiind sărace, ori distruse cu bună intenție mai târziu.
Un lucru este sigur și anume faptul că Sfântul Apostol Andrei a propovăduit credința creștină printre daci, mărturie stând tradiția, baladele și multele locuri care-i păstrează numele său și astăzi; deci poate fi numit pe bună dreptate Apostolul românilor, cel care l-a făcut cunoscut pe Hristos strămoșilor noștri.
Ca o ultimă mărturie a încreștinării timpurii a dacilor de către Sfântul Apostol Andrei stă și Columna lui Traian ridicată în 113, în amintirea bătăliilor dintre romani şi daci, de către Apolodor din Damansc, cu cele 125 de scene ale sale. Arhitectul Cristofi Cerchez studiază această columnă a lui Traian, pe care descoperă, în unele scene, multe însemne creștine, mai ales pe scuturile dacilor, precum și pe zidurile cetăților lor, semne precum cruci și monograme cu numele lui Hristos - Biruitorul, precum și multe cruci în formă de „X”, crucea Sfântului Andrei. De asemena în unele scene apare, undeva deasupra bătăliilor, un bărbat cu barbă, cu plete lungi până la umăr și cu chip frumos, înconjurat de un nimb, o aureolă; în alte scene se distinge o cruce imaginară de pe care se dă jos un bărbat – Iisus Hrisos – pe deasupra dacilor. Toate acestea se află în broșura ilustrată a lui Cerchez, „Cea de ’ntâi Icoană Creștină”, publicată în 1928. Eu vin și întreb: ce l-o fi apucat pe Apolodor să redea semnele creștine tocmai pe Columna lui Traian, un împărat păgân convins? Oare n-a dorit cumva să arate adevărul, starea de fapt a acelor vremuri? Adică faptul că la momentul în care legiunile barbare al Imperiului Roman au cotropit o parte din Dacia lui Decebal, aceasta era creştină! Încă o mărturie a încreştinării dacilor, încă de timpuriu, de către Sfântul Apostol Andrei, simbolizat prin crucile în formă de „X” puse doar pe lângă reprezentările bărbaţilor şi a femeilor daco-gete, cruce pe care a fost răstignit Apostolul în oraşul Patras, din Ahaia. Decebal şi daco-geţii săi erau creştini, o columnă de piatră mărturiseşte acest adevăr, Dacii erau creştini! Uitaţi cum se adevereşte cuvântul Mântuitorului care zice: „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca XIX, 40).
Ca şi români, urmaşi ai dacilor, putem afirma că ne-am născut creştini!, şi nu am devenit creştini, asemenea altor popoare de mai târziu!
Multe ar mai fi de spus despre Sfântul Apostol Andrei şi despre strămoşii noştri daci, cărora le-a adus lumina Evangheliei lui Hristos!
În încheiere doresc să mai precizez faptul că în anul 1995 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca numele Sfântului Apostol Andrei să fie trecut în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997 a fost proclamat „ocrotitorul României”. În anul 2001, tot Sfântul Sinod, a hotărât ca ziua de 30 noiembrie, zi de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, să fie proclamată sărbătoare bisericească naţională. Astfel România are două zile naţionale: cea a Sfântului Andrei şi ziua următoare, 1 decembrie, Ziua Unirii României Mari!
O, preaminunate sfinte şi mărite Apostole Andrei, cu plângere alergăm la sprijinul tău, ca să ne izbăveşti pe noi cu rugăciunile tale de chinul cel de veci, prealaudate, şi să ne învredniceşti de bucuria Raiului; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!” (Condacul 13 – Acatistul Sfântului Apostol Andrei).
pr. prof. Gabriel – Karol Iakab
Subiectul rămâne deschis.
Orice noi informatii legate de subiect pot aduce noi argumente sau contraargumente. Acestea vor fi binevenite pentru o cunoastere cat mai amanuntita a adevarului istoric al neamului nostru.
Vom reveni cu detalii si alte articole legate de acest subiect.

miercuri, 29 august 2012

MAICA DOMNULUI CINSTITA DE CREDINCIOŞII BIHORENI



ICOANA MAICII DOMNULUI DIN KAZAN (sau Kazanskaya) CARE A LACRIMAT LA HUTA, A FOST SĂRBĂTORITĂ DE ORĂDENI, PELERINII DIN BEIUŞ ŞI ALTE LOCALITĂŢI.


În data de 28 august, începând cu orele 18,00 la Biserica Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului din Oradea, cu participarea unui sobor de preoţi condus de părintele Florin Puşcaş, au avut loc slujbe închinate Maicii Domnului şi Sf. Ioan Botezătorul, vecernia cu litie, sfântul Maslu.

În încheiere Pr. Puşcaş a ţinut un cuvânt de învăţătură de mare preţ, amintind că trebuie să fim foarte atenţi, să ştim bine pe ce cale să o luăm, fiindcă atunci când icoanele plâng (e asemenea unui profesor care bate din palme la o clasă de elevi gălăgioşi care nu sunt atenţi la ce se întâmplă,) e ca şi cum ar da un semnal să ne trezim cu adevărat fiindcă Bunul Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, şi doreşte întoarcerea noastră, doar că noi trebuie să căutam calea spre mântuire şi care bineînţeles, este doar în biserica noastră ortodoxă.

A urmat apoi o procesiune cu Icoana Kazanskaya care a lăcrimat la schitul Huta în 2009. Icoana făcătoare de minuni, se sărbătoreşte şi în Dumunica Ortodoxiei, fiind o icoană protectoare împotriva ereziilor.

După slujba săvârşită, la care au participat un număr de aproximativ 400 credincioşi din Oradea, Beiuş şi alte localităţi, toată lumea a ieşit pentru procesiune. Deşi era întuneric a fost minunat, fiecare credincios având lumânari aprinse au cântat troparul Maicii Domnului, iar preotii au citit Acatistul Maicii Domnului.

În data de 29 august 2012 se împlinesc 3 ani de când o copie (litografie) a icoanei Maicii Domnului Kayanskaya a lăcrimat la schitul Huta, lângă Beiuş de Praznicul Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul.

Toţi credincioşii au mers acasă încărcaţi duhovniceşte cu mare folos fiecărui suflet, după ce au participat la slujbele şi procesiunea deosebit de înălţătoare prin care s-a cinstit Maica Domnului.

Bunul Dumnezeu să ne dea putere să găsim fiecare drumul adevărat spre mântuirea sufletului, să nu mai pierdem vremea fară rost, cu tot felul de secte sau religii, să încetăm cu păcatele, să ne trezim cu adevărat şi să putem mărturisi pe Domnul Nostru Iisus Hristos şi pe toţi sfinţii noştri ortodocşi.

Doamne ajută!

*un grup de credincioşi din Beiuş*


luni, 27 august 2012

Moment aniversar romanesc in Serbia

Românii din Serbia au avut bucuria de a participa la sfinţirea unei biserici româneşti.

„Vechimea românilor în acea zonă este legată de formarea poporului Român, înainte de cucerirea slavă, când încă pe acele meleaguri mai vieţuiau urmaşi ai dacilor” ne spune Dragana Ivanovici, o româncă in vârstă de 75 ani, din Banatul sârbesc.

Vom prezenta în cele ce urmează un articol trimis de către un colaborator pe casuţa de mail (link) a asociaţiei in care sunt prezentate pe scurt aspecte de la fata locului:





Prima sfintire de biserica romaneasca pe Valea Moravei de dupa 1400 de ani

In data de 19 august, la Isacova a fost sfințita biserica Sfinților Mucenici Preotul Montanus și soția sa Maxima din Singidunum. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Daniil, episcopul Daciei Felix, Părintele protopop Boian Alexandrovici, Vicar al Timocului, împreuna cu cinci preoți au sfințit biserica transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.


Alături de mulți credincioși de pe Valea Moravei, Valea Timocului și zonei Homolie a fost prezent și un grup de români de la Râmnicu Vâlcea, în frunte cu părintele Nicolae.


Cununa prezențelor a fost încheiată de excelența sa, domnul Daniel Banu, ambasadorul României de la Belgrad. După Sfânta Liturghie au fost împărțite și diplome la 17 ostenitori la ridicarea și împodobirea bisericii. Doi dintre aceștia s-au învrednicit de a primi CRUCEA Sfântului Niceta de Remesiana cea mai mare distinctie pe care o oferă Protopopiatul Daciei Ripensis. Numele lor sunt Mirea al lu Pârvuliesci (Dimitrije Dulkanovici) de la Isacova și Novița al lu Vanuță (Novica Damian Vannuca) de la Belaica.

Sursa:http://www.rgnpress.ro/rgn_12/index.php?option=com_content&view=article&id=6603:prima-sfinire-a-unei-biserici-romanesti-pe-valea-moravei-dupa-1400-de-ani&catid=49:cultura--culte&Itemid=74

vineri, 24 august 2012

Parintele Iustin Parvu despre situatia politica din Romania

Instabilitatea politica creata de ambitiile reciproce ale clasei politice romanesti a dus la un haos national. Din pacate acest haos este incurajat de marile puteri ale lumii. Interesul este de a crea instabilitate si confuzii.

Regretabil ca jocurile puternicilor zilei sunt acceptate de clasa politica romaneasca fara simt de responsabilitate fata de neam si alegatori.

Din pacate modelul mizeriei umane a fost urmat si de unii cetateni de rand care, prin felul de a se implica, isi vand demnitatea pentru cadouri oferite in perioada intereselor electorale.

Despre "durerea" neamului romanesc parintele Iustin spune: http://apologeticum.wordpress.com/2012/08/22/interviu-cu-parintele-justin-cine-sa-ridice-piatra-de-pe-mormantul-neamului-nostru/

vineri, 17 august 2012

Propagandă New Age în bisericile din protopiatul Beiuș cu recomandarea protopopului Ioan Nat Balint.


Una dintre aceste cărți este “În căutarea fericirii” scrisă de practicantul reiki Grigoraș Ioan, professor la Liceul Pedagogic din Beiuș (unde a funcționat și seminarul teologic ortodox). Domnul Grigoraș face parte din clubul reiki condus de Constantin Dogaru, patronul magazinului “Gladi” (vizavi de protopopiat), care este și sponsor al acestei cărți. lansarea cărții a avut loc cu sprijinul protopopiatului Beiuș, iar difuzarea s-a făcut prin bisericile ortodoxe din protopopiatul Beiuș, la indemnul și sub autoritatea părintelui protopop Ioan Balint. Surse din cadrul protopiatului Beiuș ne informează că sponsorii cărții au finanțat și multe protocoale pe care Protopopiatul Beiuș le avea de făcut când venea un “musafir” deosebit și la vizitele pastorale ale episcopului Sofronie al Oradiei. Cu siguranță acești musafiri nu erau doar niște simplii oameni de rând.

Fondurile obținutedin vânzarea cărții intră în gestiunea bisericii ANL, tocmai biserica unde slujește părintele protopop („scop caritabil”). Unele exemplare au fost distribuite și gratuit. Scopul principal este răspândirea cărții.

Având recomandarea “șefului” preoțimii din Țara Beiușului, foarte mulți credincioși ortodocși s-au otrăvit duhovnicește cu “învățăturile” găsite în această carte. ASTRADROM recomandă credincioșilor care au fost înșelați de ereziile acestei cărți să nu le mai citească și să le ardă pentru ca nu cumva altcineva să cadă în aceiași capcană. Cine dorește să se mântuiască trebuie să asculte de Sfinții Părinți și nu de lupii în haine de oi, chiar dacă, oficial, aceștia au chip de păstori ai noștri. În cele ce urmează vom publica un articol primit (pe adresa asociației) de la un teolog ortodox din zona Beiușului. În acest articol sunt prezentate, pe scurt, câteva din înșelările cărții sus amintite:

Urâciunea pustiirii în locul cel sfânt

Să faci o jertfă personală pentru a ajuta la construirea și înfrumusețarea unei biserici este un act nobil și spre mântuire, chiar și atunci când în acest scop se folosește condeiul.

Domnul Prof. Dr. Grigoraș Ioan din Beiuș, Bihor, fiind impulsionat de acest deziderat și în același timp pasionat de studiu și de spiritualitate s-a gândit că ar putea să sprijine financiar pictarea Bisericii Sf. Ap. Andrei din Orașul Beiuș, al cărei slujitor este chiar Protopopul de Beiuș, Cucernicul Părinte Ioan Nat Balint, prin publicarea unei cărți cu titlul ”În căutarea fericirii” și vinderea ei în bisericile din protopopiat (și probabil și altele, nu am informații necesare în acest sens) dar și în magazinul protopopiatului. Acest demers se pare că a fost sprijinit cu entuziasm de Părintele Protopop. Tot dumnealui este cel care semnează pe spatele coperții și o recomandă „ca o călăuză pentru cei care încă mai sunt însetați de spiritualitate și sunt în căutarea unui drum către Împărăția Lui Dumnezeu”.

Pentru a avea un succes cât mai mare această acțiune, domnul Prof. cu recomandarea Părintelui Protopop, a început să colinde bisericile din protopopiat, și poate nu numai, pentru a promova cartea și scopul pentru care a scris-o. Într-una din aceste biserici mă aflam și eu. La sfârșitul Sfintei Liturghi, profesorul Grigoraș si-a prezentat cartea. Marea „surpriză” a fost să aud că încă din primele momente ale prezentării aceastei cărți se anunța a fi una eretică de factură New-Age-istă, vorbind de cele șapte puncte energetice, chakre și cele patru forțe ale omului, profesorul recomandând-o ca o carte care ne va ajuta să înțelegem cauzele bolilor sufletești și trupești, să le prevenim și să le vindecăm. Ce m-a întristat și mai tare în urma acestei prezentări a fost că nici unul dintre credincioșii prezenți nu au sesizat sau nu au avut curajul să semnaleze că este vorba evident de o carte eretică. La îndemnul părintelui mulți au alergat să cumpere cartea epuizând repede exemplarele pe care le avea la îndemână autorul.

În timp ce distribuia caretea am încercat să-i pun întrebări suplimentare despre bibliografie, ideile promovate, dar mi s-a recomandat să cumpăr cartea evitând dialogul. Am cumpărat cartea, și spre marea mea dezamăgire mi s-au confirmat temerile. Pentru a vă convinge și dumneavoastră de otrava ce se ascunde în carte, cei care veți citii acest articol, voi prezenta bibliografia și câteva pasje din carte.

În bibliografie întâlnim trei lucrări ortodoxe dintre care una a Pr. Arhim. Teofil Pârâian și alta a Sf. Luca al Crimeei alături de alte șapte lucrări eretice dintre care exemplific pe Cristian și Mariam Dikol, Manualul vindecătorului bioterapeut, Editura Esoteris, 2005, Colecția medicină astrală; Cum să rezolvăm 7 probleme de stres letal și să descoperim cinci cauze a tuturor bolilor, Adevăruri puternice care transcend toate culturile, naționalitățile, religiile, și sistemele!; Shivananda Swami- Puterea gândului, Ed. Deceneu, 1996; Emisiunile Trinitas. În ceea ce privește bibliografia, cred că orientarea este evidentă. În continuare voi prezenta câteva pasje din carte, pline de otravă eretică.

Legătura omului cu cerul, de unde provine, se face printr-un canal energetic. Corpul omenesc dispune de 7 puncte energetice sau chakre… Chakrele sunt centrii energetici care primesc, transformă și emit în rețeaua energetică inormații, energie și substanțe necesare vieții. Dacă ele se blochează, sănătatea omului va fi afectată. De funcționarea lor corectă depinde însăși fericirea noastră”.

„Primul punct energetic, numit și chakra rădăcină…”

„Cea de-a doua chakră este centrul energetic sacral…”, și urmează descrierea lor.

Cuvintele grele care ni se adresează pătrund în adâncul sufletului nostru. Dacă ne amărâm, cuvintele se răspândesc ca un venin în sânge, afectând tot trupul”.

În capitolul trei propune mai multe terapii ale trupului și ale sufletului: cristaloterapia, meloterapia, cromoterapia, aromoterapia, fitoterapia, meditația. Voi cita câteva fragmente din cea ce scrie despre cea din urmă.

De mii de ani este cunoscută capacitatea meditației de alinare a suferințelor și de grăbire a vindecării. Rugăciunea este probabil cea mai cunoscută meditație. Meditația are menirea de a duce la creșterea parametrilor vibraționali, creștere care depinde de ardoarea rugăciunii îndreptate către Dumnezeu și care are la bază credința-încredere, patosul mental-spiritual de a urca în ierarhia iubirii, a sunetului și a luminii”.

„Una din cele mai simple metode de meditație este următorea: vă întideți în pat pe spate, închideți ochii și vă desprindeți de realitatea înconjurătoare, ascultați muzica adecvată. Începând de la punctul energetic din vârful capului vă faceți cruce mental, de trei ori în acest punct. La fel procedați în fiecare punct energetic spre picioare și înapoi. Vizualizați cu privirea interioară cum pătrunde lumina lui Dumnezeu în spiritul și în trupul vostru, revărsându-se în toate celulele. Mintea dumneavoastră se orientează spre cer de unde coboară o

rază ca un laser care vă străbate creștetul capului și coloana vertebrală. Purtați această lumină spre locul care vă doare. Încet, încet vă veți imagina un vârtej de energie care va pătrunde prin creștet, coloană și picioare. Orele favorabile meditației sunt: 7, 15, 19, 03”.

„Fericirea nu este un sentiment destinat oricui. Ea este un lucru deosebit și doar unii oameni sunt predispuși să fie fericiți”

Acestea sunt doar câteva dar, citind cartea, un observator atent și ancorat bine în tradiția ortodoxă va șesiza mulțimea de capcane vătămătoare de suflet pentru cei cu „dinți de lapte”.

Trebuie să menționez că părintele (parohul bisericii – n.n) a sesizat, de-abia după ce s-a vândut cartea și autorul a plecat, despre ce este vorba. Încercând să salveze situația și-a cerut iertare de la credincioși și le-a explicat că această carte este una eretică, dar a promovat-o la îndemnul protopopului, de aceea nu a răsfoit-o înainte.

Duminecă, la biserică, am avut o discuție cu o doamnă despre carte. Dumneaei sesiza că unele învățături nu sunt ortodoxe, a fost prezentă când părintele ia atenționat pe credincioși asupra faptului că este vorba despre o carte eretică dar, faptul că era semnată de protopop o determina să accepte mai degrabă autoritatea protopopului. Vă dați seama ce dezastre poate să provoace o astfel de situație!?

Cei care vizitează magazinul Protopopiatului Beiuș, Bihor, vor avea parte de asemenea de o mare „surpriză”: un rând de cărți eretice, new-age-iste, alături de una dintre cărțile despre Părintele Iustin Pârvu. Vă dau un titlu: „Omul, călător astral”.

În urma celor prezentate nu pot decât să vă întreb:

Cine sunteți Părinte Protopop?

V-ați decis cărui domn vreți să slujiți?

Ciprian V.

Erezia a fost semnalată pentru prima data pe siteul ortodox “Război întru cuvânt”. Episcopia Oradiei și Protopiatul Beiuș nu au avut nimic de obiectat lasând totul sub o tăcere desăvârșită. Se pare că nici în cot nu doare pe nimeni de ce se va întâmpla cu sufletele celor ce au fost vătămate duhovnicește de “învățăturile” acestei cărți. Din câte se observă, din conținutul cărții, se face un amestec între adevărata ortodoxie și practici oculte întâlnite în religiile vechi păgâne din Asia. Un practicant orthodox poate observa cu ușurință nivelul scăzut de cunoștințe teologice a autorului, în schimb e foarte “bogată” în învățături eretice panteiste.

Practicanții reiki “lucrează” cu o terapie ce are la bază autosugestia. Ei spun că vindecă anumite dureri ce pot fi eliminate prin credință și concentrare, dar nu pot vindeca o fractura, auz sau văz etc., boli ce nu au nici o influiență psihică bazată pe autosugestia individului. Când mergi la dânsul îți spune: întâi de toate trebuie să ai credință în mine și în puterile ce le-am primit de la Dumnezeu sau “De aceea nu te-ai vindecat pentru că nu ai avut credință suficientă în ceea ce fac”. În schimb sunt foarte amabili și sociabili, iar pentru a primi mai multă credibilitate se folosesc și de însemne creștine. Au icoane, merg la biserică, trimit oamenii la preoți (doar la cei care îi tolerează), poartă cruci și însemne creștine, folosesc citate din Biblie și de la Sfinții Părinți prin care să își argumenteze practicile etc. Într-un cuvânt, în România, se maschează foarte ușor sub protecția Bisericii Ortodoxe pe care o folosește drept paravan propagandei lor.

Majoritatea practicanților radiesteziei, yoga, reiki, bioenergiei, etc., cred în reîncarnare și în același timp vorbesc și de credința în Înviere (cu toate că cele două crezuri se contrazic). Cu toate că practică ocultismul și săvârșesc o lucrare de tip New Age, aceștia susțin că nu aceptă masoneria care tocmai asta face la nivel mondial, o religie globalizată în care se amestecă toate religiile lumii.

Omul neștiutor care caută cu sinceritate o ortodoxie curată găsește în magazinul protopopiatului din Beiuș, printre cărțile unor mari duhovnici ortodocși ca pr. Arsenie Papacioc, pr. Cleopa Ilie, pr. Iustin Pârvu, pr Teofil Părăian, pr. Porfirie din Grecia etc., și cărți de genul celei prezentate mai sus, amestecate, astfel încât cele eretice să fie ușor de confundat cu cele adevărat ortodoxe.

Mai multe personae din Beiuș ne informează că protopopul lor e preocupat de noua sa casă personală cu etaj de pe strada Biruinței din Beiuș pe care si-a ridicat-o odata cu construirea bisericii de la ANL, iar la protopiat a avut grijă ca în funcțiile de secretar și contabil să angajeze doar fini. De asemenea, fiul protopopului este consilier juridic la Episcopia Oradiei, iar pe junere l-a mutat la biserica din centru din Beiuș. Aceasta arată că protopopul și-a permis să facă astfel de abateri de la învățătura ortodoxă știind că funcțiile importante din protopopiat sunt sub controlul unor personae de “încredere”, în timp ce la episcopie, de asemenea, totul e sub “protecție”.

Cazul de față nu e singura abatere de la ortodoxia Sfinților Părinți. Din informațiile primite de la Beiuș am aflat că protopopul scurtează slujbele religioase și a săvârșit slujbe cu greco-catolicii, reformații, penticostalii și alte culte eretice din localitate. Bineînțeles că nimeni nu a spus nimic și totul s-a trecut în sfera normalității. Acestea sunt doar câteva dintre abaterile canonice și doctrinare, ale părintelui Ioan N. Balint, față de care Episcopia Oradiei nu are nimic de menționat.

Biserica Ortodoxă condamnă astfel de practici ca fiind păgâne.

Vedeti si stirea publicată pe un site-ul orthodox Război întru Cuvânt: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/08/07/n-cautarea-fericirii-new-age-protopop-beiu/

luni, 13 august 2012

"Soldatul universal" va deveni realitate. SUA isi doreste o armata de oameni manipulati genetic


Știința folosită în scopuri vicioase de către conducătorii lumii duce la demonizarea celor rupți de Dumnezeu și Biserică. Iată ce scopuri și ce consecințe au "promisiunile" si "faptele" ce ni le fac puternicii zilei. Asemenea și indosarierea electronică, o modalitate de supraveghere si control a populației lumii. Și ne întrebăm, unde e libertatea oferită prin jertfe de înaintașii noștri?


Pentagonul vrea sa creeze, prin manipulare genetica, soldatul perfect. Acesta va reziste zile in sir fara hrana sau somn, va alerga la fel de repede precum campionii olimpici si chiar isi va putea regenera membrele pierdute in lupta.

Informatia a fost facuta publica de scriitorul Simon Conway, care a primit acces la tehnologia foarte avansata a Pentagonului.

Proiectul va fi realizat de Agentia de cercetare avansata in aparare. Aceasta institutie a fost infiintata in anul 1958, dupa succesul primei misiuni spatiale a URSS si are ca scop asigurarea suprematiei Statelor Unite in domeniul tehnologiei de lupta.

Bugetul anual al Agentiei este de aproximativ 2 miliarde de dolari.

Unul din proiectele sale este realizarea unui exoschelet care va permite soldatilor sa alerge foarte repede si sa poata cara greutati enorme.

Insa cel mai controversat plan este manipularea genetica. Mutatiile vizeaza capacitatea organismului de a transforma grasimea in energie si de a rezista zile in sir fara hrana.

Cel mai socant lucru este insa posibilitatea acestor organisme de a “creste” la loc membrele pierdute in lupta.

Agentia cheltuie multi bani pentru a afla care gena poate declansa acest fenomen de regenerare. Ei au studiat deja cazuri in care degetele taiate ale unor copii au crescut la loc, sustine Conway.

Domeniul in care agentia de cercetare a inregistrat un success este privarea de somn.

Cu ajutorul unui nou medicament, care il va inlocui pe cel bazat de amfetamine, soldatii pot rezista fara odihna timp de 40 de ore, fara ca puterea lor de concentrare sa aiba de suferit.

Agentia, despre care se spune in gluma ca are angajati “savantii nebuni” din armata americana, cerceteaza deja si posibilitatea valorificarii la maximum a rezervelor de grasime din trup.

Daca vor reusi, nu doar ca vor fi cu un pas inainte in crearea soldatului perfect, dar vor distruge practic “industria dietelor”, care inseamna anual peste 40 de miliarde de dolari.

Soldatul viitorului va avea ochelai speciali, care ii vor oferi informatiile necesare, transmise de sateliti direct pe retina.

El va beneficia si de caschete speciale, care vor permite echipei sa comunice telepatic. Cercetarile in acest domeniu au primit deja finantare.

Sursa: PROTV stiri

duminică, 5 august 2012

Ioan Iacob Hozevitul - un sfânt român contemporan

Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este unul dintre cei mai recenţi sfinţi din Biserica Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea Neamţ, care s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât şi în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de vieţuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credinţă şi de vieţuire creştinească, înscriindu-l în calendarul ortodox la data de 5 august


Viata

  S-a născut la 23 iulie 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Ecaterina şi Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinţi. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea "Iliuţă". La 6 luni de zile de la naştere, mama pruncului Ilie îşi dă sufletul. După doi ani, moare şi tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinţii. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea, postul, cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilor creştineşti. În 1923 a decedat şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă şase copii.

Primii ani de şcoală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" la Lipcani-Hotin şi liceul "Dimitrie Cantemir" la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţii pustniceşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare, la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.

Între anii 1934-1935 îşi satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la mănăstire, continuând aceeaşi ascultare. La 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare, rasoforul Ilie Iacob este tuns în monahism de arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iaşi), în biserica mare a mănăstirii cu hramul Înălţarea Domnului – ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare – primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Naş şi părinte duhovnicesc i-a fostieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuţii călugări moldoveni cu viaţă îmbunătăţită.

Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin, în noiembrie acelaşi an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângăBetleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Primaascultare în obştea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.

Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Așezământului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pevalea Iordanului (înfiinţat atunci de Patriarhia română), aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Nevoinţa lui era aceasta: ziua nu mânca nimic până la apusul soarelui şi rostea neîncetat rugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină, la întreţinerea schitului şi odihnea cu dragoste pelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârşea slujbele rânduite, spovedea închinătorii şi se retrăgea câteva ore la linişte într-o peşteră de pe malul Iordanului, iar dimineaţa se întorcea la schit cu chipul luminat.

Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena, care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa. Arzând cu inima mai mult pentru Hristos şi iubind desăvârşit linşitea şi rugăciunea, fericitul stareţ Ioan s-a retras, în luna noiembrie 1952, din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).

Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său.

În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea Sfânta Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.

În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie. Ştiuse mai dinainte data sfârşitului său, pe care şi-a însemnat-o pe peretele peşterii. A fost înmormântat în peştera în care s-a nevoit şi care s-a umplut, în timpul slujbei, de nenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan.

După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi. La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând Sfintele Moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul.

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc. Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de "Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ - Hozevitul", fixându-i-se prăznuire pe ziua de 5 august, data mutării lui la cele veşnice.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Sursa: ortodox

POPOR MARTIR

Din viaţa ta – cum văd – înseamnă Poporule mult zbuciumat Că eşti ca grâul cel de toamnă: În ploi şi vânturi semănat.

Tu eşti odrasla cea mezină A trunchiului daco-roman, Născut cu sabia în mână Aici, în câmpul dunărean.

Ca leagăn scump tu ai doar munţii Şi scăldătoare Dunărea, Pădurile cununa frunţii, Iar holdele sunt haina ta.

În sângele muceniciei Ai fost prin veacuri botezat Şi-n vârsta crudă a prunciei N-ai fost ca alţii alintat.

Căci tu fiind abia în faşă Părinţii te-au lăsat orfan Şi spre fiinţa ta gingaşă S-aruncă barbarul tiran.

Luându-ţi drumul pribegiei Trăieşti prin munţi şi prin păduri Şi “veacuri de mucenicie” De la sălbatici tu înduri.

Când negura păgânătăţii Se năpustea către Apus Ai fost atunci Creştinătăţii Ca scut de pază nerăpus.

Când naţiile apusene Urzesc “progresul” ţării lor În şesurile dunărene Tu rabzi potop cotropitor.

La “cuibul” proaspăt din câmpie Abia atunci înfiripat S-aruncă valuri din pustie De goţi şi huni neîncetat.

Tu stând cu ghioaga nestrujită La trecătoare între munţi, Ca santinelă neclintită A lor năvală o înfrunţi.

Deci tu de mic, o, mucenice, Ai fost zăgazul nemişcat A valurilor inamice Şi tu pe toţi i-ai apărat.

În vremea cea de suferinţă Biserica te-a îndulcit Cu laptele bunei credinţe Şi paşii ţi-a călăuzit.

Din gura ei înveţi tu graiul Frumos ca imnul îngeresc Şi ea îţi pregăteşte Raiul În slava Tatălui Ceresc.

Cuvântul ei ţi-a dat tărie Când sufletul era mâhnit Şi-având nădejdea-n veşnicie Necazul nu te-a biruit.

De câte ori te-ngenunchează Vrăjmaşii cei cotropitori, “Bătrâna” te îmbărbătează Şi nu te lasă ca să mori.

Deci nu slăbi şi crede numa Că “Maica” nu te-a părăsit, Ci darul ei, întâi şi-acuma, Te sprijină necontenit.

De vei păzi, “credinţa tare” Precum din veac s-a moştenit Vei fi slăvit din nou sub soare Mai mult de cum ai fost slăvit.

Iar dacă tu dispreţui-vei Predaniile părinteşti, Atuncia grâu vei fi colivei Şi veşnic nu mai odrăsleşti.

Vei fi ca pleava cea uşoară Purtată pururea de vânt Pierindu-ţi urmele din ţară Şi numele de pe pământ!

Atunci vei moşteni blestemul Ca fiul rău de la părinţi Pierzând ogorul – ca Edenul - Răscumpărat de-atâţia Sfinţi!

Sursa: Sfantul Ioan Iacob Hozevitul – Hrana Duhvniceasca